Lavrov a calificat drept inconsecventă abordarea lui Zelenski faţă de negocierile de pace purtate cu Rusia

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a calificat ca fiind inconsecvente declarațiile recente ale președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, cu privire la viziunea sa asupra negocierilor de pace dintre Moscova și Kiev. Într-un interviu acordat RT Arabic, ministrul rus a reamintit că, zilele trecute, președintele Zelenski a susţinut că ”este pregătit pentru negocieri, dar negocierile pot avea loc doar între el și Putin”. ”El susţine că nu are sens să organizăm negocieri la alt nivel. Negocierile, în opinia sa, ar trebui să aibă loc fără intermediari și numai după ce Ucraina va recăpăta teritoriile care se aflau sub controlul ei în data de 23 februarie. Nu este nevoie să explic și să demonstrez nimănui faptul că acest lucru nu este serios. Occidentului îi convine să susțină o astfel de intransigență care nu este motivată intelectual şi acesta este un fapt”, a spus Lavrov. Comentând posibila mediere și eforturile Turciei și Italiei de a reglementa situația, ministrul rus a spus: ”Turcia nu are un plan. Cel puțin nimeni nu ni l-a transmis, dar președintele Erdoğan a subliniat în mod frecvent că Turcia este dispusă să-și ofere platforma sa pentru desfăşurarea negocierilor, așa cum a făcut-o atunci la Istanbul, pe 29 martie. (…) Președintele turc Erdoğan se pronunţă doar în favoarea păcii și este gata să contribuie la aceasta în toate modurile posibile. Dar, după cum vedeți, Zelenski a susţinut că nu au nevoie de mediatori”. Lavrov a continuat: ”El (Zelenski) este lipsit de consecvenţă”: fie are nevoie de toate țările G7, fie acum au apărut informații potrivit cărora fostul secretar general al NATO, Fogh Rasmussen, creează un fel de ”grup”, la cererea Ucrainei, care va pregăti ”garanțiile” pentru Ucraina, în contextul unei reglementări pașnice. Permiteți-mi să vă reamintesc că inițial conceptul promovat chiar de ucraineni a fost că ar fi necesar un acord, unic care să conțină angajamentele asumate de Ucraina de a nu adera la blocuri, de a nu deține arme nucleare, de a asigura garanțiile unui stat cu statut neutru. Totodată, garanțiile din acest acord vor oferi Ucrainei anumite garanții cu respectarea deplină a intereselor de securitate ale Ucrainei, Federației Ruse și ale altor țări din regiune. ”Acum, după cum am susţinut, Kievul ”se îndepărtează” de acest concept. Dacă Fogh Rasmussen a fost invitat să confecţioneze un fel de ”garanții” într-un cerc restrâns de sponsori occidentali ai regimului ucrainean și apoi să încerce să le prezinte Federației Ruse, atunci acesta este o cale aflată în impas”, a spus Lavrov./vdraguta/lalexandrescu

www.interfax.ru – 26 mai