Autorecenzarea online, încheiată ieri, a fost un succes, consideră reprezentanții Institutului Național de Statistică. De altfel, această primă etapă a recensământului populației și locuințelor a fost prelungită cu două săptămâni, iar în ultima perioadă volumul formularelor completate zilnic a crescut semnificativ. INS stabilise ca ţintă înregistrarea electronică a unui procent de o treime din populație, iar ultimele cifre oficiale, care indică peste 10 milioane de chestionare completate, ar putea reprezenta depășirea acestui prag. Institutul a specificat însă de fiecare dată că nu este vorba de număr de persoane, ci de formulare care pot include și locuințe secundare. De luni, 30 mai, cei care nu au înregistrat datele pe platforma electronică vor fi vizitaţi acasă de recenzori pentru colectarea informațiilor necesare. Recenzorii vor merge și la domiciliul celor în cazul cărora apar neclarități în formularele completate. Furnizarea datelor pentru recensământ este obligatorie prin lege./geftene/lalexandrescu
RADIO ROMȂNIA ACTUALITǍŢI – 28 mai