Discuţie telefonică între Volodimir Zelenski şi Boris Johnson

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, şi premierul britanic, Boris Johnson, au avut o nouă conversaţie telefonică – potrivit unei postări pe contul de Twitter a liderului de la Kiev.

„Am vorbit despre consolidarea susţinerii Ucrainei în domeniul apărării, intensificarea activităţilor privind garanțiile de securitate şi livrările de combustibil către Ucraina” – a scris, sâmbătă, Volodimir Zelenski. Acesta a adăugat că Ucraina și Marea Britanie trebuie să prevină împreună apariţia unei crize alimentare și să deblocheze porturile ucrainene. /sdan/gpodea

KORRESPONDENT – 28 mai