Guvernul de la Sofia a adoptat planul de introducere a monedei euro

Guvernul de la Sofia a adoptat planul naţional de introducere a monedei euro. Premierul Kiril Petkov a declarat că planul prevede introducerea cu succes a monedei euro şi intrarea în zona euro de la 1 ianuarie 2024. „Acesta este un punct de plecare important pentru Bulgaria şi dezvoltarea sa viitoare şi un punct de plecare pentru intrarea în zona euro”, a declarat prim-ministrul bulgar. Partidul „Există un Astfel de Popor” (ITN) a obiectat ferm împotriva acestei decizii, susţinând că în cadrul coaliţiei de guvernământ există o înţelegere pentru efectuarea unei evaluări asupra impactului acestui plan, în aşteptarea unei analize a Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a Bulgariei. „Guvernul adoptă acum Planul naţional de introducere a monedei euro de la 1 ianuarie 2024, datorită pregătirii necesare de 18 luni„, a precizat viceprim-ministrul şi ministrul finanţelor, Asen Vasilev, ca răspuns la criticile ITN. „Raportul Băncii Naţionale a Bulgariei este în curs de pregătire”, a adăugat ministrul finanţelor. Documentul descrie modul în care va avea loc conversia şi ce se va întâmpla cu împrumuturile./ddaniela/dsirbu

www.bnr.bg – 28 mai