Traficul rutier va fi restricţionat, la acest sfârşit de săptămână, în mai multe zone din Capitală, pentru buna desfăşurare a unor evenimente. Astăzi vor fi restricţii între orele 12:00 şi 18:00 între Piaţa Unirii şi Piaţa Alba Iulia, unde are loc cursa „The Color Run 2022”, iar, după-amiază, va fi organizat un marş pe motociclete, pe traseul Şoseaua Bucureşti-Ploieşti – Arcul de Triumf – Calea Dorobanţilor – Bucur Obor – Şoseaua Fundeni – Aleea Tibiscum. Mâine se va desfăşura maratonul de ciclism cross country „Prima Evadare”, între Aleea Privighetorilor şi Complexul Astoria, însă restricţii vor fi doar între orele 10:00 şi 11:00. Pe tot parcursul weekend-ului, anumite segmente de pe Şoseaua Kiseleff şi Calea Victoriei vor deveni, din nou, pietonale, la fel ca şi unele străzi din zona Mătăsari. Seara, traficul rutier va fi restricţionat şi pe Bulevardul Unirii, unde va avea loc evenimentul cultural „Simfonia Apei”./ctuluc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 28 mai