Administrația Fondului pentru Mediu prelungește actuala sesiune de înscrieri a persoanelor fizice și juridice în Programul Rabla Clasic și Rabla Plus, până la 31 iulie. Inițial, termenul limită era sfârșitul acestei luni. Se prelungește și perioada de depunere a dosarelor de finanțare pentru stații de reîncărcare a vehiculelor electrice în localități, până la data de 12 august 2022. Conducerea instituției precizează că se dorește acordarea de finanțare pentru cât mai multe autovehicule mai puțin sau deloc poluante. Bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul celor două programe de înnoire a parcului auto este de aproape 600 de milioane de lei./asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 mai)