Grupul de luptă al NATO va rămâne în Bulgaria atât timp cât va exista un pericol

Ministrul adjunct al apărării din Bulgaria, Iordan Bojilov, a declarat că Grupul de luptă de tip batalion va fi staţionat în statele membre pe flancul estic atât timp cât există pericol, în special dinspre Federaţia Rusă, având în vedere ceea ce se întâmplă în Ucraina. „Lucrăm pentru a consolida acest grup de luptă. Negociem cu Italia pentru a-şi asuma aşa-numitul rol de stat-cadru, adică de a oferi capacităţile necesare, precum şi personal. Grupul de luptă va fi întărit până la aproximativ 1.000-1.500 de soldaţi, la fel ca şi grupurile de luptă din toate celelalte ţări de pe flancul estic. Acesta este un element al apărării NATO şi trebuie să colaborăm cu alte ţări partenere pentru a ne furniza echipamentul de care avem nevoie”, a subliniat ministrul adjunct. Bojilov a precizat că decizia Adunării Naționale de a nu furniza arme Ucrainei este respectată cu stricteţe şi a negat categoric suspiciunile potrivit cărora aeronave bulgăreşti SU-25 au fost livrate Ucrainei după reparaţii în Belarus. Potrivit acestuia, Bulgaria dispune de una dintre cele mai mari fabrici de reparaţii de tancuri şi vehicule blindate din Europa, astfel încât să poată răspunde solicitării părţii ucrainene. „Deocamdată, Bulgaria nu intenţionează să cumpere avioane de vânătoare second-hand până la sosirea aeronavelor F-16 comandate din Statele Unite. Se are în vedere prelungirea duratei de funcţionare a avioanelor de luptă sovietice, pentru care există o posibilitate de reparare în Polonia. Avioanele de vânătoare olandeze F35, care sunt implicate în paza spaţiului nostru aerian, se vor afla aici până la sfârşitul lunii. Cu siguranţă, în cadrul NATO se elaborează diverse planuri pentru a ajuta ţările de pe flancul estic, pentru că nu suntem singurii în această situaţie cu echipamente sovietice învechite. Toate ţările de pe flancul estic vor fi susţinute”, a menţionat ministrul adjunct al apărării din Bulgaria./ddaniela/ilapadat

(www.novini.bg – 30 mai)