Oficialii mexicani au declarat că cel puţin zece persoane au fost ucise de uraganul Agatha, când acesta a ajuns în sudul ţării, marţi. Guvernatorul statului Oaxaca, Alejandro Murat, a declarat că alte aproximativ 20 de persoane sunt date dispărute. Agatha, care a fost iniţial un uragan de categoria 2 şi apoi a scăzut la nivel de furtună tropicală, a fost cea mai puternică furtună care a ajuns pe ţărmul mexican în luna mai din istoria înregistrată./aionita/csimion
BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 iunie