Firma Erd Conditor SRL specializată în silvicultură, cu sediul la Cluj, a lui Lázár János, cel care recent a fost numit în funcţie de ministru în al cincilea guvern condus de Orbán Viktor a încheiat al patrulea an cu pierderi – a scris azi portalul HVG. Anul trecut, societatea nu a avut profit, însă a înregistrat o pierdere de 11 mii de lei.
Firma lui Lázár a fost înfiinţată în 2011. Cel mai bun an pentru Erd Conditor a fost 2012, când a avut o cifră de afaceri de 93.000 de lei şi un profit de peste 38.000 de lei, ceea ce înseamnă o rată de profit de peste 40%.
Erd Conditor este singura firmă în străinătate a ministrului, în Ungaria însă are interese în mai multe afaceri. Conform declaraţiei sale de avere ministrul are o cotă parte de aproape 23% din firma de investiţii Grosswiese Befektetési ZRT, care a încheiat anul 2021 cu un profit de 39,5 milioane de forinţi (aproximativ 491.000 lei). Totodată, el are acţiuni şi la firma Divatcsarnok Projekt ZRT.
Lázár János este unul dintre liderii marcanţi ai partidului de guvernământ, Fidesz. El a mai fost ministru în perioada 2014 – 2018, atunci a condus cancelaria primului ministru şi mai mulţi analişti îl considerau un rival sau posibil succesor al lui Orbán Viktor. Poate că şi acest lucru a contribuit la decizia premierului de a nu-l mai nominaliza pe Lázár în guvernul care s-a format după alegerile din 2018. Revenirea lui în cabinet a fost o surpriză. Cu toată acestea, Lázár nu este foarte mulţumit. El ar fi dorit să fie ministru al agriculturii, însă a trebuit să se mulţumească cu un minister nou înfiinţat cel al construcţiilor şi al investiţiilor.
Székely Ervin
RADOR – 1 iunie