Proiectul „Străzi deschise” se va muta în acest sfârșit de săptămână din centru în cartiere, anunță primarul general al Capitalei, Nicușor Dan. Într-o postare pe Facebook, el a precizat că este vorba despre sectorul 1, pe bulevardul Bucureștii Noi-Parc Bazilescu, unde mâine și duminică vor avea loc activități sportive, ateliere de grafică și sculptură, precum și spectacole de teatru. Pentru a permite desfășurarea acestor evenimente troleibuzele liniei 97 vor circula în acest weekend pe un traseu modificat, completat de linia navetă de autobuz 697. Mâine, Muzeul Copiilor itinerant îi așteaptă pe cei mici cu expoziții interactive în Parcul Alexandru Ioan Cuza și în parcul Drumul Taberei./csimion/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iunie