EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Germania: Preşedintele Klaus Iohannis va primi Premiul European Carol al IV-lea al Asociaţiei Germanilor Sudeţi pentru anul 2020 – Hof, Landul Bavaria, Republica Federală Germania, ocazie cu care va susține o alocuţiune – ora 11:30, ora României – ceremonia va fi transmisă presei prin sistemul unic de transmisiune în direct şi pe site-ul Administraţiei Prezidenţiale: https://bit.ly/LIVEPR
– Partide
* Cu ocazia împlinirii a 102 ani de la semnarea Tratatului de la Trianon cetățenii Țării care simt și gândesc românește sunt invitați, între orele 18:00-22:00, în Piața Arcul de Triumf din București la o manifestație organizată de Partidul România Noastră în memoria sutelor de mii de români care și-au vărsat sângele în Primul Război Mondial pentru crearea României Mari
– Culte, Biserică
* Cluj-Napoca/ Sighetu Marmaţiei/ Blaj: Cardinalul Leonardo Sandri, Prefect al Congregaţiei pentru Bisericile Orientale va vizita România între 2 – 5 iunie, la aniversarea a trei ani de la vizita apostolică a Sfântului Părinte Papa Francisc în ţara noastră. Înaltul Prelat va fi însoţit de Excelenţa Sa Miguel Maury Buendia, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova, de Subsecretarul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, don Flavio Pace, şi de Preasfinţia Sa Cristian Crişan, Episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş şi Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore. Din programul zilei:
- Cea de-a treia etapă se va desfăşura la Blaj, unde trimisul Sfântului Părinte va marca aniversarea a trei ani de la vizita apostolică din 2 iunie 2019 în Mica Romă. În după-masa zilei de sâmbătă 4 iunie, Înaltul Prelat va vizita centrul pentru refugiaţi din Blaj ‘Casa Milostivirii – Papa Francisc’, urmând a participa apoi la ora 18:00 la deschiderea sesiunii ordinare a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
– Organizații
* Protest organizat de Asociaţia „Părinţi de cireşari” faţă de descentralizarea Cluburilor şi Palatelor Copiilor şi deschiderea Bazei Sportive Cireşarii, având ca rezultat trecerea lor sub administrarea autorităţilor locale – ora 11:00, în faţa Bazei Sportive Cireşarii, Str. Herman Oberth nr. 2, sector 1
– Social
* Cluj-Napoca: TEDxCluj 2022 | Choices, unul dintre cele mai mari evenimente TEDx din sud-estul Europei. Astfel, TEDxCluj deschide seria evenimentelor de vară ale anului 2022 printr-un eveniment hibrid, cu participare online (prin live streaming) și offline, pe BT Arena din Cluj-Napoca. Tema celei de-a XI-a ediții a TEDxCluj 2022 este Choices – alegerile pe care le facem în viață, cât de importante sunt, ce rol, semnificații și consecințe au, cum să învățăm din ele, cum să ne inspirăm din alegerile noastre și ale celorlalți. Printre speakeri se numără Kai Brand-Jacobsen, Mădălina Cocan, Jazzappella, Bartosz Ostalowski, Nicolai Tand, Alice Iacobescu, Maia Morgenstern, Teo, Gáspár György, Paul Mureșan și alții. Mai multe detalii sunt disponibile pe pagina dedicată evenimentului: https://tedxcluj.com sau pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/tedxcluj/
* Oradea: Între orele 10:00-13:00, la Era Shopping Park va avea loc Caravana Siguranţă Auto Copii, organizată de Fundaţia Siguranţă Auto Copii, Rotary Club Insignis şi Rotary Club Art Nouveau, cu sprijinul Poliţiei Rutiere. Activităţi ce vor avea loc: Curs siguranţă auto copii, destinat părinţilor – cu Dr. Alice Dona Mitu, fondator Fundaţia Siguranţă Auto Copii; Curs prim ajutor în caz de accident rutier cu victime copii, cu un medic specialitate Medicină de Urgenţă; Curs interactiv de siguranţă rutieră pentru copii, organizat de către Poliţia Rutieră. Totodată, pe toată durata evenimentului vor avea loc: Simulări de impact frontal la o viteză de 13 km/h (destinat adulţilor); Scenarii de realitate virtuală augmentată cu ochelari VR; Traseu pietonal parcurs în condiţii de percepţie vizuală deformată (cu ochelarii care simulează o alcoolemie crescută, consum de canabis şi oboseala la volan); Testări şi instalări scaune auto copii
– Economic
* Timişoara: Conferinţa „Antreprenoriatul Feminin susţine Cultura” (CAFA) – ora 11:00, la Hotel Ibis
– Medicină, Sănătate
* Jud. Bihor: Timp de un weekend Caravana cu medici reuneşte o echipă multi-disciplinară (20-30 de medici specialişti, rezidenţi şi studenţi), în colaborare cu autorităţile locale şi evaluează gratuit starea de sănătate a populaţiei din zona respectivă. Caravana cu medici – Filiala Oradea se pregăteşte pentru prima caravană a sa. Astfel, în zilele de 4 și 5 iunie, filiala Oradea va pleca în caravana pentru adulţii şi copiii de la Roşia de Beiuş, judeţul Bihor. În cadrul acestei caravane se vor realiza consultaţii gratuite de cardiologie, gastroenterologie, oftalmologie, medicină internă, pediatrie, chirurgie generală, radiologie, neurologie, urologie, dermatologie, stomatologie, boli infecţioase şi medicină de urgenţă. Pe lângă consultaţiile mai sus enumerate, atât copii cât şi adulţii vor beneficia şi de: educaţie medicală pe partea de stomatologie şi prim ajutor, consultaţii oftalmologice şi ochelari pentru cei care au probleme de vedere. Consultaţiile vor avea loc la şcoala din satul Roşia de Beiuş, Judeţul Bihor
– Istorie
* Jud. Constanța: De la ora 11:00, Primăria din Hârșova va găzdui a XV-a editie a manifestării științifice desfășurate sub genericul ,,Hârșova-Cetate Otomană”. Ediția din acest an are ca obiectiv prezentarea celor mai noi documente, date și informații obținute de istoriografia românească și europeană, în ultimii ani, cu privire la evoluția fortificației medievale de epocă otomană de la Hârșova. Se va prezenta, cu acest prilej, și stadiul cercetărilor arheologice pentru această epocă. La manifestare participă specialiști de la Institutul National al Patrimoniului din București, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Institutul de Cercetări EcoMuzeale din Tulcea, Centrul de Studii Turce din cadrul Universității București, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul Carsium Hârșova. Sunt invitați membri ai corpului diplomatic acreditat în România, parlamentari, autorități județene și locale, jurnaliști, pasionații de istorie
– Cultură
* Are loc un eveniment special prezentat de Corul de Copii Radio – ora 19:00, la Sala Radio. Intitulat „Cantus Ecclesiae”, concertul este inclus în cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Orgă‚ cu acelaşi nume, care se derulează între 15 mai şi 5 iunie şi este găzduit de Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din Bucureşti, Ateneul Român, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Biserica Evanghelică C.A. Bucureşti, Biserica Italiană, Sala Radio şi va cuprinde concerte live, un masterclass şi emisiuni online. Interpreţii concertelor sunt organişti din ţară şi din străinătate, profesori de orgă, dar şi studenţi ai claselor de orgă ale instituţiilor muzicale de învăţământ superior din ţară: Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ – Cluj Napoca şi Universitatea ‘Transilvania’ – Braşov. Evenimentul este iniţiat de dirijorul Corului de Copii Radio – Răzvan Rădos – şi se desfăşoară cu participarea pianistei Magdalena Faur. Invitat special al serii este organistul italian Paolo Oreni, care va improviza pe teme propuse de cor şi va aduce un plus de dinamism prin faptul că va pune în sunetul orgii creaţii ale compozitorilor Dimitrie Suceveanu, Nicolae Lungu, John Rutter ş.a. Veţi asculta, de asemenea, şi celebrul ‘Aleluia’, compoziţie a lui Leonard Cohen
* Evenimente desfășurate în cadrul Zilelor MNLR – 65 (30 mai – 5 iun.) Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din program:
- orele 10:00 – 11:00 – Străzi deschise – Atelierele Thomasinei – Activități de creativitate și de imaginație pentru copii – Calea Victoriei nr. 110. Și anul acesta, Muzeul Național al Literaturii Române se alătură programului inițiat de Primăria Municipiului București, Străzi deschise. Vă așteptăm pe Calea Victoriei cu ateliere pentru copii, cu activități inedite și distractive
- ora 18:00 – Spectacolul „Țara pe care o iubesc”, susținut de actrița Simona Mihăescu și interpreta de muzică veche Doina Lavric-Parghel – Sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
* De la ora 11:00, Sala Mare a Ateneului Român găzduiește un concert Clasic e fantastic, cu Monica Ciuta, Irina Sârbu, Ioana Mihalcea, Selina Colceru, Filip Ristowski, Alexandru Unguru, Raluca Ouatu, Monica Buștean. Invitați violoniștii Dragoș Marin Rușanu și Radu Florescu. Regia: Monica Ciuta
* Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi în parteneriat cu Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) organizează, de la ora 11:00, un spectacol de muzică şi magie, susţinut de pianista Mădălina Paşol şi magicianul MAGITOT. Evenimentul are loc la sediul muzeului, pe Str. Londra nr. 39, sector 1, Bucureşti. La finalul evenimentului, copiii şi părinţii pot descoperi hărţile vechi din colecţia Muzeului, se pot bucura de jocurile de puzzle, de aplicaţiile de realitate augmentată şi de cărţile de la ‘Colţul de lectură’
* Evenimente în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (1-5 iunie, pavilionul B2, Romexpo). Din program:
- Grupul Editorial Corint: ‘Descoperă China’ – discuţie despre volumele ‘O voce din lumea de dincolo’, ‘Pălăria Irinei’, ‘Bijuteriile coroanei Chinei’; participă Luminiţa Bălan, ataşat cultural ambasada Chinei; moderează Marina Almăşan – ora 10:30, Stand propriu
- Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, Eurodidactica: lansare de carte – volumele din ciclul Eugen Doga – ‘Mergând după soare’, ‘Dimensiunea unui dar providenţial’, autor Eugenia Tofan şi ‘Contemporani cu eternitatea’, volume îngrijite de Iuliana Gorea Costin; participă Eugen Doga; moderează Rodica Ursu – ora 11:00, la Cafeneaua Literară
- Editura Humanitas: lansare de carte – ‘A fost odată la Hollywood’ de Quentin Tarantino; participă Nae Caranfil, Cătălin Pavel, Denisa Comănescu – ora 12:00, la Stand propriu
- Editura Litera: lansare de carte – ‘Eu sunt Maia’, de Maia Morgenstern; participă Maia Morgenstern, Bedros Horasangian – ora 12:00, la Stand propriu
- Editura Spandugino: lansare de carte – ‘Scrieri 3’, autor Teodor Baconschi; participă Teodor Baconschi, Bogdan Tătaru-Cazaban, Petre Guran; moderează Cristian Pătrăşconiu – ora 12:00, la Stand propriu
- Institutul Cultural Român le propune cititorilor care vor veni la Bookfest, desfășurat în perioada 1 – 5 iunie la Romexpo (pavilionul B2), o ofertă editorială și o serie de evenimente în spiritul deschiderii culturii române către lume. Din program:
– De la ora 12:00, la standul ICR va fi lansat volumul My Sister from Australia. Past Meetings with Irina Petrescu editat de Magda Mihăilescu. Alături de editoare, despre apariție va vorbi regizorul Laurențiu Damian. Tradusă în limba engleză de Fabiola Popa, cartea-album cuprinde convorbiri între artistă și criticul de film Magda Mihăilescu, scrisori și mărturii ale unor personalități care au marcat viața și cariera Irinei Petrescu: Liviu Ciulei, Mihai Măniuțiu, Dan Nuțu, Virgil Ogășanu sau care au cunoscut-o: regizorul Laurențiu Damian, criticii Cristina Corciovescu, Eva Sîrbu, Doina Papp, Marina Spalas
- Editura Polirom: lansare de carte – Mircea Mihăieş – ‘Finnegans Wake, 628. Romanul întunericului’; participă Horia-Roman Patapievici; moderează Răzvan Voncu – ora 13:00, la Stand propriu
- Editura Humanitas: lansare de carte şi sesiune de autografe ‘Noi suntem români (nimeni nu-i perfect)’, de Radu Paraschivescu; participă Radu Paraschivescu, Dan Teodorescu, Cătălin Striblea – ora 13:30, Stand propriu
- Dezbaterile Bookfest: S.O.S. Sănătatea copiilor: ghid pentru părinţi; participă psiholog Mircea Dragu, dr. pediatru Mihai Gafencu, preşedinte Salvaţi Copiii România şi dr. psihiatru Eugen Hriscu; moderează Lidia Bodea, vicepreşedinte AER – ora 14:00, Scena Arca
- Curtea Veche Publishing: Meet&Greet, sesiune de autografe cu dr. Mihaela Bilic (autoarea volumelor ‘Am mâncat, o fi păcat’ şi ‘Ronţăieli nevinovate’) – ora 14:00, Stand propriu
- Editura Polirom: Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi, Troilus şi Cresida – Timon din Atena; participă Teodor Baconschi, Mircea Mihăieş, Mirela Nagâţ – ora 14:00, Scena Agora
- Între 1 şi 5 iunie, Editura Casa Radio participă, cu peste 150 de titluri, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, aflat în acest an la cea de-a XV-a ediţie. Din program:
– De la ora 14:30, la standul editurii, Alexandru Ciubotariu – Ciubi aka Pisica Pătrată, va oferi autografe desenate pe albumele colecţiei Radio-Prichindel: Alice în Ţara Minunilor, Cocoșelul neascultător, Ali Baba și cei 40 de hoți ş.a., dar și pe cele din colecția Noapte bună, copii – la Standul editurii de la Bookfest – complexul expoziţional Romexpo, pavilion B2, stand A15
- Editura Vremea: lansare de carte – ‘Bunicul meu Regele Mihai’, de Nicolae al României – ora 15:00, Scena Agora
- Editura Humanitas; lansare de carte – ‘Opera integrală. Vol. I şi II, Platon’. Platon – Opera integrală este un proiect susţinut de Fundaţia ‘Republica Literelor’ şi Editura Humanitas; participă Horia-Roman Patapievici, Andrei Cornea – ora 15:30, Stand propriu
- Curtea Veche Publishing: lansare de carte – ‘Drumul Rusiei’ de Rudiger von Fritsch, fostul ambasador al Germaniei la Moscova; participă Emil Hurezeanu, ambasador al României în Republica Austria, fost Ambasador al României la Berlin (2015-2021) şi jurnalistul Ion M. Ioniţă – ora 16:00, Scena Agora
- Editura Polirom: întâlnire cu scriitoarea japoneză Yoko Tawada – ‘Memoriile unui urs polar’, ‘Ultimii copii din Tokio’; participă prof. Angela Hondru, Hiroshi Ueda, Ambasadorul Japoniei în România, Monica Tamaş, traducătoarea literaturii lui Yoko Tawada în România, Şerban Georgescu, profesor la Universitatea Româno-Americană, Departamentul de Studii Asiatice; eveniment organizat în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România şi Centrul de studii româno-japoneze ‘Angela Hondru’; moderează Dan Croitoru – ora 16:00, Scena Arena
- Cartex: lansare de carte – ‘Centenar Marin Preda’. Cum scria Preda? Ritualurile şi tabieturile la masa de scris ale lui Marin Preda; participă Alexandru Preda, fiul lui Marin Preda şi Lucian Pricop – ora 17:30, Stand propriu
- Grupul Editorial Corint: dezbatere ‘Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite şi China războiul?’, de Graham Allison; invitaţi: Adrian Cioroianu, istoric, profesor de istorie Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti, Cristian Diaconescu, diplomat, fost ministru de Externe, Florin Şperlea, istoric militar,moderator: Ion M. Ioniţă, redactor-şef Historia, coordonator Corint Istorie – ora 18:00, Stand propriu
* Evenimente de lansare a cărții „Povești abandonate” au loc la Chișinău, Iași și București. Cartea recuperează texte pentru copii, scrise de autori din Basarabia, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, și le oferă publicului într-o carte accesibilă online, un proiect al Asociației pentru cultură și arte Arbor, realizat în parteneriat cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” din Chișinău. Din programul zilei:
‣ București:
- ora 16:00 – Salonul Internațional de Carte Bookfest – Complexul Expozițional Romexpo București, pavilionul B2 – Standul Editurii Seneca, Bd. Mărăști 65-67
* În zilele de 4 și 5 iunie la Grădina Botanică, are loc a o nouă întâlnire Weekend Sessions la Grădina Botanică – ora 16:00, Șos. Cotroceni nr. 32. Din program: sesiuni muzicale cu Private Venganza (rock alternativ), Duo Cristi Horia & Sorin Romanescu (jazz instrumental), Cristina Lupu (pop-indie), pe 4 iunie, urmate pe 5 iunie de sesiuni cu Duo Harpă și Vioară (Evelina-Daiana Andrieș și Mateo Miu) și Alex Olteanu & Sorina Georgiana Rotaru (jazz). În ambele zile, participanții vor putea lua parte la la sesiuni de poezie – performance cu Fanfarov & VonAim, sesiuni la Cortul Terapeutic cu psihoterapeut Ștefania Dudău, sesiuni de yoga cu Magda Bucur, ateliere creative și proiecții de film de la UNATC și Institutul Francez
* Animest revine, la început de vară, cu o retrospectivă a celor mai apreciate filme prezentate la ediția din 2021 a festivalului. Animest.16: Summer Special propune o amplă selecție de povești pentru întreaga familie, ateliere pentru copii, titluri premiate în ultimul an la marile festivaluri de film, dar și evenimente speciale cu videoclipuri muzicale animate și filme dedicate exclusiv publicului adult. Ediția-capsulă Animest se desfășoară în perioada 1-5 iunie, în sala Cinematecii Eforie, în grădina Galeriei Kulterra și în spațiul neconvențional de la Refugiu Urban. Din program:
- Din underground și până pe primele locuri în topurile muzicale internaționale, videoclipurile animate proiectate sâmbătă, pe 4 iunie, la ediția de vară Animusic Night, vor anima grădina Galeriei Kulterra – gazda uneia dintre cele mai populare proiecții din programul festivalului
* Proiectul „Străzi Deschise” se va muta, în acest sfârşit de săptămână, din centru în cartiere. Mai precis, în Sectorul 1, pe Bd. Bucureştii Noi – Parc Bazilescu, unde, sâmbătă şi duminică (4 – 5 iun.), vor avea loc activităţi sportive organizate de Proedus, ateliere de grafică şi sculptură, spectacole de teatru şi alte surprize pentru cei mici! Duminică, 5 iunie, Muzeul Copiilor itinerant îi aşteaptă pe cei mici cu expoziţiile interactive ‘Wild West Kids’ în Parcul Al.I. Cuza şi ‘First Kids on Mars’ în Parcul Drumul Taberei
* Arad: Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București este și anul aceasta partener al festivalului de literatură Discuția Secretă de la Arad, ajuns la cea de-a 8-a ediție. Discuția Secretă se prezintă și în acest an cu un program bogat de literatură, întâlniri cu autori din Transilvania, proiecții de film, concerte și multe altele (2 – 4 iun.). Din program:
- ora 22:00 – Cafeneaua literară Joy’s – Fischer Botond, proză; Mărcuțiu-Rácz Dóra, poezie; Mihai Duțescu, proză; Dragana Mladenović, poezie; Márton Evelin, proză; Lavinia Braniște, proză; Orcsik Roland, proză
- DS Concert: Alex Halka / Interfonic.Ro: Cyborgeală și Singurătate Cosmică
* Botoșani: Muzeul Judeţean Botoşani, prin Galeriile de Artă ‘Ştefan Luchian’ Botoşani, găzduieşte în perioada 4-20 iunie expoziţia personală de grafică ‘Corneliu Dumitriu – şaizeci şi opt’, eveniment expoziţional organizat de City Gallery Botoşani. Vernisajul expoziţiei va avea loc de la ora 12:00
* Brașov: În zilele de 4 și 5 iunie, de la ora 17:00, în Sala Operei Brașov, are loc o nouă premieră: ‘Aventuri cu Domnul Goe’, spectacol pentru copii de Ioan Gârmacea, după ‘Vizită’, ‘Două lozuri’, ‘Dl. Goe’, ‘Bubico’, ‘Un pedagog de şcoală nouă’ şi ‘Cometa’ de I. L. Caragiale . Adaptare text: Izabela Oancea. Muzica: Sorin Oancea
* Brașov: Teatrul pentru copii Arlechino Braşov organizează Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii – Arlechino Caravana Poveştilor – ediţia a VII-a, între 30 mai – 5 iunie. Din program:
- ora 10:30 – Reduta ‘Elefănţelul Curios ‘- Teatrul ‘Gulliver’ Galaţi
- ora 11:00 – Bastionul Ţesătorilor – Atelier ‘ Salvaţi Pădurea Colorată’, cu Eva Labadi-regizor
- ora 12:30 – Arlechino ‘ Cufărul Celor 7 Pitici’ – Teatrul ‘Merlin’Timişoara
- ora 17:00 – Reduta ‘Sarea În Bucate ‘- Teatrul de Păpuşi Brăila
* Buzău: AN-TAN-TE festival dedicat publicului tânăr va avea loc în perioada 4-5 iunie în municipiul Buzău. Festivalul AN-TAN-TE se află anul acesta la a doua ediție și adună peste 40 de artiști și facilitatori din domeniul educațional în 3 locații din oraș: Parcul Tineretului, Parcul Marghiloman, Bulevardul N. Bălcescu. Ca o noutate, anul acesta festivalul beneficiază de o zonă de promenadă urbană (Bd. N. Bălcescu) unde vor fi prezente mai multe spectacole de stradă, artiști stradali, păpuși uriașe, instalații perfomative, artiști caricaturiști și multe ateliere dedicate copiilor. Pe lângă spectacolele invitate și activitățile propuse în cadrul festivalului vor avea loc și o serie de evenimente conexe, cursuri de educație prin teatru cu faciliatorii educaționali și profesori din Buzău, expoziție –Muzeul Itinerant Perpetuum Țăndărică, discuții Q&A cu artiștii invitați. Festivalul este finanțat de către Primăria Municipiului Buzău prin Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman și implementat de Asociația Culturală Pe Bune
* Timișoara: Muzeul Național al Banatului, cu sprijinul Consiliului Județean Timiș, în parteneriat cu Asociația Comitato Dante Alighieri din Timișoara, Asociația Culturală Fucina Italica Francesco Griselini din Timișoara, Asociația Culturală Cinemazero din Pordenone (Friuli Venezia Giulia – Italia) și Fondazione Cineteca di Bologna (Emilia Romagna, Italia) îl aduce în atenția publicului român pe Pier Paolo Pasolini, considerat a fi unul dintre cei mai de seamă intelectuali ai secolului al XX-lea. „O privire spre viitor – 100 de ani de la nașterea lui Pier Paolo Pasolini” este o expoziție de fotografie ce va cuprinde și proiecții de film, precum și videoclipuri inedite din viața lui. Vernisajul expoziției are loc de la ora 18:00, în mansarda B1 a Bastionului Theresia și va putea fi vizitată până în 31 iulie. În cadrul evenimentului, de la ora 19:30, va avea loc și o proiecție de film, organizată în colaborare cu asociația „Ceau, Cinema”. Este vorba despre pelicula „Lazzaro Felice”, în regia lui Alice Rohrwacher. Evenimentul este organizat și cu sprijinul Camerei de Comerţ Italiană pentru România
* Timişoara: Poster X Poem va organiza un atelier de creaţie pentru tinerii artişti din Timişoara, care se va desfăşura în perioada 4 – 5 iunie şi va aduce poezia contemporană şi arta vizuală în spaţiul public. Astfel, 10 tineri artişti vizuali vor participa la un atelier de poster making de două zile, condus de Ovidiu Hrin şi în care vor transforma 10 poeme, de la 10 tineri poeţi, în 10 postere poem. Ulterior, posterele produse în cadrul atelierului vor fi expuse într-o locaţie din Timişoara, în luna iulie
* Tulcea: Vernisajul expoziției temporare intitulate „Frumusețea va salva lumea”, expoziție care cuprinde lucrări ale artistei Dana Simion – ora 15:00, la Casa Avramide din Str. Progresului nr. 32. Expoziția va putea fi vizitată în intervalul 4 – 20 iunie
* Jud. Vrancea: Muzeul Vrancei inaugurează Muzeul Țării Vrancei – Vidra, eveniment programat să aibă loc de la ora 12:00. Cu acest prilej va fi inaugurat Memorialul Vrancei istorice și vor fi dezvelite busturile personalităților care au înveșnicit Țara Vrancei: Simion Mehedinți, Valeriu Cotea, Ion Diaconu și Vasile Taftă
– Sport
* Are loc un spectacol de gală la Circul Globus din București, în cadrul căruia 314 participanți de la 10 cluburi din România vor participa, la prima ediție a Festivalului Național de Gimnastică pentru Toți. La festivalul organizat de Federația Română de Gimnastică, împreună cu Circul Globus și Primăria Municipiului București, vor participa cu demonstrații 26 de grupuri
* Constanţa va găzdui pentru a patra oară unul dintre turneele de calificare pentru Campionatele Europene de Baschet 3×3. Evenimentul la care vor participa şi naţionalele României, atât la masculin cât şi la feminin, are loc în zilele de 4 şi5 iunie şi este finanţat de Primăria Constanţa. Pentru al doilea an consecutiv, locul de desfăşurare al turneului de calificare de la Constanţa este Faleza Cazino. Vor putea fi urmărite 25 de echipe naţionale din 15 ţări, care vor lupta pentru cele cinci locuri la turneul final puse în joc la acest turneu, trei la masculin şi două la feminin. FIBA 3×3 Europe Cup 2022 va avea loc la Graz, Austria între 9 şi 11 septembrie
* Sunt programate meciuri în etapa a 7-a a Ligii Naţionale de rugby
- Grupa A: CSM Bucovina Suceava – CS SCM USAMVB Timişoara (Stadion Unirea – Suceava, ora 11:00), Rugby Club Gura Humorului – CS Universitatea Cluj (Stadionul Tineretului – Gura Humorului, ora 12:00), CSU Alba Iulia – CSM Ştiinţa Baia Mare (Stadion Cetate – Alba Iulia, ora 16:00)
- Grupa B: Clubul Sportiv Municipal Galaţi – CS Năvodari (Stadion Municipal – Galaţi, ora 11:00, RC Griviţa-UNEFS Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti (Stadion Arcul de Triumf – Bucureşti, ora 11:00)
* Craiova: Au loc Campionatele Internaţionale de atletism ale României „Iolanda Balas Soter” – pe Stadionul „Nicolae Mărăşescu” (4 – 5 iun.)
* Novaci/ Rânca, jud. Gorj: Continuă concursul automobilistic ‘Transalpina Challenge Rânca 2022’, a treia etapă din Campionatul Naţional de Viteză în Coastă a României. Raliul de la Rânca va alinia la start zeci de maşini puternice (3 – 4 iun.)
* Ploiești: Primăria municipiului Ploieşti organizează un nou spectacol automobilistic, „Trofeul Ploieşti 2”, eveniment care se va desfăşura pe Bd. Independenţei, în weekendul 4 – 5 iunie. Campionatele Naţionale de Îndemânare Auto (CNIA), Super Slalom (CNSS) şi Vehicule Electrice (CNVE) revin la Ploieşti pentru etapa a doua, tot pe Bulevardul Independenţei, evenimentul fiind organizat sub autoritatea Federaţiei Române de Automobilism (FRAS). Evenimentul este structurat în două zile, sâmbătă, 4 iunie, fiind programate antrenamentele libere, în intervalul orar 12:00-20:00, în timp ce duminică, 5 iunie, de la ora 10:00, va avea loc antrenamentul cronometrat, urmat de cele două manşe de concurs şi festivitatea de premiere (în jurul orei 19:30)
* Timișoara: Cu îndemnul „Hai să petrecem împreună Ziua Copilului la un concurs în aer liber”, Clubul Sportiv Tibiscus Timișoara organizează, la Muzeul Satului Bănățean, concursul „Junior Maraton Timișoara 2022”, având ca scop principal promovarea sportului în rândul copiilor de vârstă școlară și fiind de tip open, la care se pot înscrie gratuit copii sub 14 ani și care pot participa la proba de alergare sau la proba de ciclism, ori la amândouă – ora 8:00. „Junior Maraton Timișoara 2022” este organizat de Clubul Sportiv Tibiscus și se desfășoară în cadrul unui proiect finanțat prin „Fondul Ro Bike Valley” cu sprijinul Fundaţia Comunitară Timişoara și susținut de Decathlon România
* Kosice, Slovacia: Echipa României participă la Campionatul European de minifotbal (4-11 iun.)
* Muntenegru: Naţionala de fotbal a României întâlneşte echipa Muntenegrului, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor – ora 21:45, pe Stadion Gradski – Podgorica
* Tuzla: Naţionala masculină de volei a României înfruntă Bosnia-Herţegovina, în Grupa B a competiţiei Silver League – ora 17:00
– Diverse
* Finala Romanian Sushi Cup 2022 (2 – 4 iun.), cel mai mare eveniment de SUSHI al anului, competiția care va trimite câștigătorul să reprezinte România la World Sushi Cup din Tokyo – ora 10:00, la CulinaryOn, din Șos. Pipera nr.48
* Jud. Vâlcea: Tradiţionalul târg al meşterilor ceramişti din România, Cocoşul de Horezu, îşi deschide în acest sfârşit de săptămână din nou porţile pentru iubitorii de artă tradiţională autentică printr-o ediţie jubiliară la care vor fi prezenţi peste 130 artizani din ţară şi din străinătate (3 – 5 iun.). Deschiderea oficială a ediţiei din acest an a ‘Cocoşului de Horezu’ va avea loc sâmbătă, la ora 11:00
– S-a întâmplat într-o zi de 4 iunie
* Se împlinesc 80 de ani (1942) de când a avut loc bătălia de la Midway, cel mai important conflict naval din timpul războiului din Pacific, parte a celui de-al Doilea Război Mondial. Între 4 și 7 iunie 1942, la aproximativ o lună după bătălia din Marea Coralilor și la șase luni după atacul de la Pearl Harbour, Marina Statelor Unite a învins în mod decisiv Marina Imperială Japoneză, care atacase Atolul Midway, și a provocat pierderi ireparabile flotei japoneze. Istoricul militar John Keegan (1934 – 2012) a caracterizat bătălia ca fiind „cea mai amețitoare și mai precisă lovitură din istoria războaielor navale”. Operațiunea japoneză, ca și atacul anterior de la Pearl Harbour, urmărea să elimine poziția strategică a Statelor Unite din Pacific, dând astfel Japoniei mână liberă în stabilirea sferei sale de influență în Marea zonă de prosperitate a Asiei Orientale. Japonezii sperau și că o altă înfrângere demoralizatoare va determina Statele Unite să capituleze în războiul din Pacific
* În urmă cu 54 de ani (1968), la sediul ONU din New York, a avut loc ceremonia de transmitere a tapiseriei „Cântare omului” (operă a artistului plastic Ion Nicodim, realizată în 1963), oferită de Guvernul României ONU. Tapiseria este expusă pe peretele vestic al principalului hol al delegaţiilor de la etajul 1 al clădirii Adunării Generale a ONU. Sub tapiserie este fixată o placă conţinând traducerea în limba engleză a unui fragment din poezia „Cântare omului” de Tudor Arghezi
Aniversări – Comemorări
– Sfinţii Mucenici Zotic, Atal, Camasie şi Filip de la Niculiţel (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– Sf. Mucenici Zoticos, Attalos, Camasis și Filipos din Niculițel (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)
– 1890, 4/16: S-a născut Nae (Nicolae) Ionescu, logician, filosof, pedagog şi publicist; unul dintre principalii reprezentanţi ai „trăirismului”, curent de gândire filosofică românească interbelică (m. 1940). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 16.VI.1890
– 1893: S-a născut Armand Călinescu, om politic ţărănist, ministru de mai multe ori şi prim-ministru (martie-septembrie 1939); atitudinea sa net antinazistă l-a făcut indezirabil mişcării legionare (m. 1939, asasinat de către un comando legionar)
– 1904, 4/17: S-a născut Ioan Massoff, teatrolog şi prozator (m. 1985)
– 1914: S-a născut Constantin Daniel, medic psihiatru şi orientalist; unul dintre promotorii ergoterapiei în România; preocupări în domeniul civilizaţiilor orientale (m. 1987)
– 1918, 4/17: A murit actriţa şi profesoara Aristizza Romanescu; a reuşit, în 30 de ani de carieră, să interpreteze peste 400 de roluri din toate genurile dramatice (n. 1854)
– 1924: S-a născut bioterapeutul Valeriu Popa; a fixat diagnostice cu o precizie uluitoare şi a vindecat mii de oameni, unii de boli declarate incurabile de medicii alopaţi; el susţinea că boala este o consecinţă a întreruperii legăturii subtile, energetice dintre om şi Divinitate; printre metodele sale de terapie se numără: postul numai cu apă distilată, ca metodă obligatorie de a elimina toxinele din organism, un regim alimentar sever bazat pe crudităţi (m. 1997)
– 1929: S-a născut Vasile Donose, muzicolog, compozitor şi jurnalist; redactor-şef adjunct (1966-1969) la Radiodifuziunea Română, redactor-şef al emisiunilor muzicale la Televiziunea Română (1969-1972), redactor-şef şi director al emisiunilor şi formaţiilor muzicale la Radioteleviziunea Română (1972-1978) (m. 2017)
– 1936: S-a născut ÎPS Timotei Seviciu (prenumele la naştere: Traian), arhiepiscopul Aradului (din 2.XII.1984)
– 1939: S-a născut actorul Alexandru Arşinel; director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti (1998-2018)
– 1941: S-a născut actorul Valentin Uritescu
– 1941: S-a născut poetul Vasile Vlad
– 1961: A murit Alice Voinescu (nume la naștere Steriadi), eseistă, critic de teatru, profesoară şi traducătoare; prima femeie din România cu un doctorat în filosofie, obţinut la Sorbona (1913); prima femeie care a susţinut o rubrică de cronică dramatică în România, la Revista Fundaţiilor Regale (1938); a creat Catedra de estetică şi istoria teatrului la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti; a rămas în memoria mai multor generații pentru frumoasele ei conferințe publice; arestată între anii 1951-1952, pentru participarea la conferinţele de rezistenţă intelectuală organizate de Petre Manoliu, a avut apoi domiciliu forţat în localitatea Costeşti (până în 1954) (n. 1885)
– 1967: A murit agronomul Gheorghe Ionescu-Șișeşti; a studiat fertilitatea solurilor din România; în 1928 a întemeiat Institutul de Cercetări Agronomice; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1885) – 55 de ani
– 1977: A murit medicul Tiberiu Spârchez; cercetări în domeniile gastroenterologiei şi al bolilor hepatobiliare; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1899) – 45 de ani
– 2002, 4/5: A murit actriţa Ninetta Gusti (n. 1913) – 20 de ani
– 2003: S-a născut alpinista Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale (8) şi europene (m. 2017)
– 2007: A murit inginerul Alexandru Timotin, specialist în electrotehnică; contribuţii privind energia şi forţele electromagnetice; membru titular al Academiei Române din 1999 (n. 1925) – 15 ani
– 2021: A murit fizicianul Eugeniu Ivanov, cercetător științific în Fizica Nucleară, domeniu în care a început să lucreze încă de la înființarea Institutului de Fizică Atomică din București-Măgurele; rezultate ştiinţifice originale în domeniul izomerilor nucleari; contribuţii însemnate în cercetări multidisciplinare; s-a implicat în studii și cercetări aplicative cu acceleratorul ciclotron în domeniul fizicii suprafeței și a interfeței (în premieră în țara noastră) – bazate pe spectrometria de electroni Auger, pulverizare ionică, retro-împrăștierea particulelor alfa; membru corespondent al Academiei Române din 1996 (n. 1933) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Suedia: Exercițiul naval anual al operațiunilor baltice NATO „BALTOPS 22” găzduit de Suedia (4 – 17 iun.)
– Taipei: Miting pentru marcarea represiunii din Piața Tiananmen
– Helsinki: Paradă militară națională
– Accra, Ghana: Summit-ul ECOWAS privind Mali, Burkina Faso și Guineea
– Londra: Manifestările care marchează cei 70 de ani de domnie ai reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii – Jubileul de Platină – se desfăşoară în perioada 2-5 iunie. Din programul zilei:
- Pasionată de curse hipice, regina Elisabeta a II-a urmează să asiste la cea de-a 243-a ediţie a prestigiosului Epsom Derby
- Seara, aproximativ 22.000 de persoane – inclusiv 5.000 de angajaţi din sectoare esenţiale în timpul pandemiei de coronavirus – sunt aşteptate să asiste la o mare petrecere organizată la Palatul Buckingham, ‘BBC Platinum Party’. Printre capetele de afiş ale evenimentului se află trupa Queen + Adam Lambert, legendara cântăreaţă americană Diana Ross şi celebrul star pop britanic Elton John
- Alicia Keys, Nile Rodgers şi tenorul italian Andrea Bocelii vor cânta şi ei în acest concert special, care va avea o durată de două ore şi jumătate
– Beijing/ Hong Kong: Manifestări de marcare a 33 de ani de la represiunea din Piața Tiananmen de la Beijing
– Cambodgia: Alegeri municipale
– Argelès-Sur-Mer, Franța: Congresul partidului separatist catalan „Junts per Catalunya” (Împreună pentru Catalonia)
– Paris: Finala de simplu feminin a turneului de Grand Slam Roland Garros 2022 între Iga Swiatek (21 de ani, locul 1 WTA) și Cori Gauff (18 ani, locul 23 WTA) – ora 16:00
– Jakarta, Indonezia: Campionatul mondial auto de Formula E, Jakarta ePrix
– Spa-Francorchamps, Belgia: Campionatul Mondial de Anduranță Motociclete (EWC), 24 de ore de la Spa-Francorchamps (4 – 5 iun.)
– Budapesta: Handbal – EHF Champions League Women’s Final 4 (4 – 5 iun.)
– Sunt programate meciuri în Liga Naţiunilor la fotbal:
- Liga A: Ungaria – Anglia, Italia – Germania
- Liga B: Armenia – Irlanda, Finlanda – Bosnia-Herţegovina
- Liga C: Lituania – Luxemburg, Turcia – Insulele Feroe
– SUA: Este programat al treilea meci al finalei Conferinţei de Vest a ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL): Edmonton Oilers – Colorado Avalanche
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională a Copiilor Victime ale Agresiunii”; se marchează din 1983, ca urmare a unei hotărâri a sesiunii speciale a Adunării Generale a ONU în problema Palestinei, din 19.VIII.1982, în memoria copiilor omorâţi în timpul invaziei israeliene în Liban, din 1982
– Ziua naţională a Regatului Tonga; aniversarea proclamării independenţei – 1970
– 1798: A murit Giovanni Giacomo Casanova, aventurier italian, celebru prin peripeţiile sale galante evocate în memoriile intitulate „Povestea vieţii mele” (n. 1725)
– 1872: A murit compozitorul polonez Stanisław Moniuszko (n. 1819) – 150 de ani
– 1903: S-a născut dirijorul rus Evgheni Mravinski (m. 1988)
– 1910: S-a născut tenorul austriac de origine slovenă Anton Dermota (m. 1989)
– 1941: A murit Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei (1888-1918); considerat unul dintre principalii responsabili pentru izbucnirea Primului Război Mondial (n. 1859)
– 1948: S-a născut Înaltpreasfințitul părinte Leon Makkonen, Arhiepiscop de Helsinki și a toată Finlanda (conducătorul Bisericii Ortodoxe Finlandeze din 2001)
– 1951: A murit Serge Koussevitzky, contrabasist şi dirijor american de origine rusă (n. 1874)
– 1958: A murit Gavriil Kazarov (Catzarow), istoric şi arheolog bulgar; considerat cel mai bun cunoscător al vieţii tracilor; membru corespondent străin al Academiei Române (1936) (n. 1874)
– 1966: S-a născut mezzosoprana italiană Cecilia Bartoli
– 1971: A murit Lukács György (născut György Bernát Löwinger), filosof marxist, estetician, scriitor şi critic literar ungar (n. 1885)
– 1975: S-a născut actriţa americană de film Angelina Jolie, fiica actorului Jon Voight
– 1976: S-a născut Aleksei Navalnîi, jurist, activist și politician rus; din 2009 a căpătat popularitate în Rusia și în mass-media rusă și cea internațională, criticând corupția și regimul lui Vladimir Putin; a organizat demonstrații de amploare promovând democrația și condamnând corupția politică din Rusia, „atacându-i” pe Putin și aliații săi; arestat în ianuarie 2021 la revenirea sa la Moscova din Germania, unde timp de cinci luni a primit îngrijiri medicale, după ce fusese otrăvit cu un agent neurotoxic Noviciok, pentru care el acuză Kremlinul, Navalnîi este vizat de mai multe proceduri judiciare pe care el le consideră ca având caracter politic
– 2004: A murit actorul de film italian Nino Manfredi (n. 1921)
– 2011: A murit Lawrence Sidney Eagleburger, diplomat şi om de stat american; subsecretar şi secretar de stat (pentru o perioadă scurtă de timp – 42 de zile) al Departamentului de Stat al SUA sub preşedintele George H.W. Bush, pe finalul mandatului acestuia şi ambasador al SUA în Iugoslavia (1977 – 1980) (n. 1930)
– 2012: A murit baritonul rus Eduard Khil (n. 1934) – 10 ani
– 2012: A murit Ljubiša Rajić, filolog, scriitor și traducător sârb (n. 1947) – 10 ani
– 2017: A murit (la Marrakech, Maroc) Juan Goytisolo, jurnalist și scriitor spaniol (n. 1931) – 5 ani
– 2021: A murit chimistul și profesorul elveţian Richard Ernst, considerat inventatorul imagisticii prin rezonanţă magnetică nucleară (IRM); Premiul Nobel pentru chimie pe 1991, „pentru contribuțiile sale la dezvoltarea spectroscopiei cu rezonanță magnetică nucleară de înaltă rezoluție” (n. 1933) – 1 an