Oleksandr Kamişin, şeful companiei naționale de transport feroviar a Ucrainei (Ukrzalizniţa), a precizat că, în timpul atacului cu rachete lansat duminică dimineață la Kiev, armata rusă a lovit Uzina de Reparații Vagoane Darniţia din Kiev. Invadatorii ruşi au tras patru rachete, rănind un angajat al căilor ferate ucrainene. Kamişin a asigurat că nu exista tehnică militară pe teritoriul uzinei bombardate de ruşi. Uzina respectivă repara vagoane și transportoare de cereale. Ministerul rus al Apărării, însă a comunicat că pe teritoriul uzinei ar fi fost tancuri T-72 și alte vehicule blindate furnizate Kievului de țările est-europene. „Invit oficial toți jurnaliștii, atât ucraineni, cât și străini, astăzi, la Uzina de Reparaţii Vagoane Darniţia. Vom confirma că Rusia a mințit din nou. Și că obiectivul său real este economia Ucrainei și populația civilă” – a remarcat Kamişin./sdan/ilapadat
(Agenția de presă RBC – 5 iunie)