Animalele de companie, ne referim la câini și pisici, semnalizează că vor să fie mângâiate, ca o nevoie de bază după hrană, dar oamenii nu fac acest lucru și asta duce la o serie de probleme, a declarat, duminică, pentru RADOR, psihologul Emma Toader, specialist NLP (programare neurolingvistică) și autoarea cărții ”Porția de fericire”.
Deficitul de mângâiere, lipsa afecțiunii exprimate de un om față de alt om duce la însingurarea unei persoane, care își găsește drept ”tovarăși de viață” mâncarea, alcoolul sau tutunul.
”Cu toții avem nevoie de mângâiere, de dezmierdare. E natura noastră firească, de când suntem copii și până la bătrânețe inclusiv. Un om nemângâiat rămâne în faza orală, cum se spune în psihologie, spre adicții cum ar fi a mâncatul compulsiv, excesul de alcool sau consumul de tutun” – a spus psihologul.
Ea a arătat că, etimologic, adicția se referă la o stare de sclavie, la un obicei vechi.
„Orice obicei are în spatele lui o poveste, are în spatele lui niște convigeri și, mai ales, are niște stări. Se spune că orice învăț are și un dezvăț. Asta avem noi de făcut să vedem conștient de ce facem anumite lucruri și cum putem să le schimbăm și cu ce le putem schimba”, a explicat psihologul.
Potrivit acesteia, oamenii s-au îndepărtat unii de alții, fie pentru că a fost această perioadă mai dificilă, fie pentru că există mai mult mediul virtual, fie pentru că nu există o educație despre stare de bine, despre afecțiune și bucurie.
„Soluția este ca oamenii să nu se mai critice sau să se împartă în tabere pe convingeri privind pandemia sau războiul, ci să împărtășească ce îi unește. A fost o perioadă în care s-a recomandat să nu ne apropiem unii de alții, să nu ne îmbrățișăm și asta are o mare influență asupra psihicului uman”, a adăugat specialistul NLP.
Ea a arătat că atingerea mâinilor sau îmbrățișarea sunt o formă de salut cu iubire. „Mulți nu știm să ne îmbrățișăm. Pentru că am fost învățați să păstrăm distanță unii față de ceilalți. Să ne punem bariere. Dar îmbrățișarea este una dintre cele mai frumoase forme de întâlnire dintre oamenii care se iubesc și se apreciază. Mâinile largi deschise în oglindă, care se salută , pentru a dărui și a primi, în același timp, o îmbrățișare sunt dovada bucuriei și a întâlnirii. A Revederii. A momentului prezent” – a mai spus psihologul.
Ea a apreciat că, spre diferență de animale, oamenii nu știu să își arate nevoile de bază, se jenează să recunoască măcar în sinea lor că au nevoie, de mângâieri și de îmbrățișări și că acesta e normalul care poate să contribuie la starea lor de bine.
„E firesc să ne îmbrățișăm când ne bucurăm. Ne îmbrățișăm când ne iubim. Ne îmbrățișăm când suntem importanți unul pentru celălalt. Ne îmbrățișăm când ne-a fost dor…Ne îmbrățișăm când am învățat să ne arătăm afecțiunea și nu ne mai temem că am putea fi răniți. Ne îmbrățișăm când sufletele noastre cântă de fericire…
Așa cum mama își îmbrățișează copilul, așa cum Soarele ne îmbrățișează dimineața, așa cum Dumnezeu ne îmbrățișează în fiecare zi….! Pentru că suntem făcuți să iubim”, a explicat psihologul.
Székely Ervin, RADOR
