Prima tranşă a voucherelor sociale, în valoare de 250 de lei, va ajunge la beneficiari peste aproximativ două săptămâni. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene estimează ca termen perioada 20-24 iunie. De la începutul acestei luni a demarat procesul de emitere, distribuire şi încărcare a cardurilor care vor ajunge la beneficiari: persoane cu resurse limitate sau aflate în risc de sărăcie. Voucherele vor fi acordate în patru tranşe, iar la jumătatea lunii iulie, după evaluarea modului în care va decurge prima etapă, calendarul următoarelor etape va fi adaptat pentru ca ajutorul acordat o dată la două luni până la sfârşitul anului să poată fi utilizat cât mai urgent pentru achiziţionarea alimentelor şi meselor calde, a explicat ministrul Marcel Boloş.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iunie)/abranescu/ilapadat