Reputata artistă Ilinca Dumitrescu va susține miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19,00, un recital de pian pe scena Ateneului Român. Recitalul va cuprinde integral lucrări pentru pian din creația compozitorului Mihail Jora, unele dintre ele fiind dedicate de acesta pianistei Ilinca Dumitrescu.
La finalul recitalului, în Foaierul Ateneului Român, interpreta va oferi publicului o sesiune de autografe pe două albume de referință realizate de prestigioasa pianistă la Editura Casa Radio – editura radioului public: „Ilinca Dumitrescu. Piano recital – Early recordings”, ce conține piese celebre de Schumann, Liszt, Skriabin și Rahmaninov, și „Recital Mihail Jora”, cu lucrări-etalon din creația camerală a legendarului compozitor român.
Nume de marcă al artei interpretative românești, personalitate artistică de anvergură internaţională, pianista Ilinca Dumitrescu a concertat în oraşe de pe 5 continente, 46 de ţări, 39 de capitale ale lumii, în importante săli de concerte.
Face parte frecvent din juriile internaţionale ale unor concursuri de pian sau alte domenii muzicale. A participat la diverse şi prestigioase festivaluri internaţionale, unele patronate de Lord Yehudi Menuhin. Îi sunt dedicate multe lucrări pentru pian şi a realizat numeroase prime audiţii.
Ilinca Dumitrescu este deţinătoarea celor mai importante premii din țară (Premiul Academiei Române – 1995, Premiul Institutului Cultural Român – 2003, Premiul Radio România Cultural – 2005 etc.), dar şi a multor distincţii internaţionale (printre care Commendatore dell’Ordine della Stella della Solidarietà Italiana – 2005, acordată de către Preşedintele Republicii Italiene, şi Chevalier de l’Ordre des Arts et Lettres – 2012, din partea Guvernului francez). În anul 2013, Ilinca Dumitrescu a primit Premiul Forumului Muzical Român pentru întreaga activitate, după o prestigioasă carieră artistică de-a lungul a cinci decenii.