Teatrul Național Radiofonic vă invită să ascultați joi, 9 iunie, de la ora 23:05, la Radio România Actualități două producții în premieră absolută, semnate de scriitoarea Ema Stere, Anii ’60 și Cum să ne purtăm cu clienții, în adaptarea radiofonică și regia artistică lui Mihnea Chelaru.
Autoarea povestirilor Anii ’60 și Cum să ne purtăm cu clienții, Ema Stere a primit o confirmare a talentului său în ultimii doi ani, prin premiile Uniunii Scriitorilor din România 2021 și Sofia Nădejde pentru Literatura Scrisă de Femei 2020, distincţii decernate pentru romanul Copiii lui Marcel. Descoperit cu premiul pentru debut al editurii Polirom, romanul amintit a lansat o scriitoare ludică care reușește un portret lucid al societății românești contemporane, un veritabil studiu antropologic ale nației. Romanul, nominalizat și la Premiile revistei Observator cultural 2021, i-a adus Emei Stere recunoașterea. Bășcălia, scepticismul, blazarea, naivitatea, dar și entuziasmul sunt caracteristicile lumii noastre, surprinse și în consistenta sa creație literară de proză scurtă, în care scriitoarea excelează. Povestirile Emei Stere au apărut de-a lungul anilor în paginile revistelor Iocan și Capital Cultural și au captat cititorii prin umorul tranșant, tonul caustic, dublat de precizia și bogăția observațiilor de detaliu ale scriiturii.
Cu cele două producții de acum, în premieră absolută, Teatrul Național Radiofonic nu se află la prima montare a prozei Emei Stere. Al. Ioan Cuza (2020), Mama ucide uriașul (2019), Jos comunismul! – joc de strategie şi RPG (2019) se numără printre creațiile sale literare adaptate radiofonic sau scrise direct ca scenarii pentru Teatrul Național Radiofonic. La fel ca în cazul altor scriitori contemporani (Petre Barbu, Mihai Ignat, Alina Nelega ş.a.), prin adaptarea acestor două proze scurte este continuat un demers repertorial asemănător „seriei de autor” propuse de editurile serioase, dedicate scriitorilor importanți din literatura contemporană.
Anii ’60 comentează naufragiul primei generații de tineri decuplați de la lumea liberă, în anii consolidării regimului comunist în România. Cei născuți la finalul celui de-al Doilea Război Mondial aveau 20 de ani în anii ’60, iar în prezentul povestirii (și al ascultătorilor) au devenit niște epave umane, eșuate la căminul de bătrâni. Căminul, ca miniatură a lumii românești, surprinde relații interumane distorsionate, ierarhii de putere derizorii ce caracterizează o societate pentru care viața omului nu este o valoare în sine. O zi obișnuită în căminul de bătrâni e bulversată de o banală eroare, iar din haosul astfel născut iese la suprafață tragedia vieților confiscate de istorie. Valorile a două sisteme sociale – socialismul și capitalismul – sunt oglindite în eșecul existențial al personajelor. Opțiunea pentru o producție în sistem binaural e justificată de suprapunerea planurilor narative, de coexistența trecutului cu prezentul în mintea locatarilor căminului. Anii ’60 revelează eșecul generațional al destinelor fără orizont, sufocate de regimul totalitar.
Povestirea scurtă Cum să ne purtăm cu clienții e o radiografie ironică a amoralismului generalizat din societatea românească de azi. Mimarea eticii muncii, disprețul pentru oameni, abandonul valorilor profesionale sunt nucleul micii povestiri cu tentă moralizatoare, surprinsă ironic încă din titlu. Ca peste tot în literatura sa, Ema Stere observă cu îngăduință și înțelegere slăbiciunile naturii umane. Pare să ierte și să accepte limitele personajelor sale, dar cu cât tonul relativizează valoarea faptelor aparent banale, cu atât mai puternic se decupează conținutul critic al relatării. Într-un obscur atelier mecanic, patronul service-ului auto transmite tânărului ucenic valorile meseriei și ale conduitei față de clienți, iar umorul și ironia sunt armele cu care Ema Stere înfruntă această adevărată plagă socială. Nota inofensivă a dialogului subliniază promiscuitatea morală a personajului matur, exponent al valorilor societății contemporane, dar și o posibilă versiune actualizată a „omului nou” visat de comunism.
În ambele producții calitatea excepțională a interpretării întregii distribuții învie o lume familiară. Regizorul Mihnea Chelaru construiește în straturi sonore realitățile sensilbile de dincolo de fapte, animă personaje cu trăiri și suferințe autentice.
Anii ’60 de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. În distribuție: Daniel Badale, Constantin Cojocaru, Gavril Pătru, Ioan Grosu, Coca Bloos, Rodica Mandache, Virginia Rogin, Petru Lupu, Gheorghe Arcudean, Violeta Berbiuc, Julieana Drăghici. Asistent regie: Janina Dicu. Înregistrări de teren: Bogdan Dumitrescu și Marius Țoghină. Inginer de sunet: Mădălin Cristescu. Regia muzicală: Andrei Miricescu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru.
Cum să ne purtăm cu clienții de Ema Stere, adaptarea radiofonică Mihnea Chelaru. În distribuție: Radu Gabriel, Bogdan Cotleț. Asistent regie: Janina Dicu. Înregistrări de teren: Mihai Coman și Marius Țoghină. Inginer de sunet: Mihnea Chelaru. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru.
RADOR – 7 iunie