Fostul cancelar german Angela Merkel a descris invazia Rusiei din Ucraina drept „un atac brutal, fără nicio justificare”. Într-un interviu televizat, cu audienţă live, Merkel a respins acuzaţiile conform cărora propriile sale politici anterioare au „făcut pe plac Rusiei”. Ea şi-a apărat decizia de a respinge candidatura Ucrainei la NATO în trecut, la fel ca şi rolul pe care l-a avut în negocierile de pace dintre cele două ţări. Întrebată dacă ar fi trebuit să acţioneze diferit, Merkel a sus că se întreabă ce ar fi putut face mai mult pentru a opri această tragedie. Însă şi-a apărat rolul în negocierile de la Minsk, dintre Rusia şi Ucraina, după anexarea Crimeii, în 2014. Merkel a admis că acordurile nu au fost ideale, deoarece au fost semnate în timp ce Ucraina se afla într-o poziţie slabă, însă a precizat că dacă acordul nu s-ar fi semnat, Putin ar fi escaladat războiul într-un moment în care Kievul nu putea riposta – transmite corespondentul BBC./aboboc/cvanatoru
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 iunie)