România participă joi în premieră la reuniunea la nivel ministerial a OCDE în calitate de candidată la aderarea la organizație. Ţara noastră este reprezentată de ministrul de externe, Bogdan Aurescu. Conferința are pe agendă și aprobarea oficială a calendarului de aderare pentru România, dar și pentru celelalte țări candidate: Brazilia, Bulgaria, Croația și Peru. La începutul acestui an, România a fost invitată la negocieri pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, un grup format în prezent din 38 de țări cu economii dezvoltate, între care Statele Unite, Germania, Franța și Japonia.
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 9 iunie)/rpatulea/dstanesc