„Radiojurnal” – Realizator: Mira Gomboș
Realizator: La Bucureşti a început summitul celor nouă state europene membre ale NATO, situate pe flancul estic. Formatul Bucureşti 9, lansat la iniţiativa preşedintelui României, se desfăşoară în contextul de securitate generat de agresiunea Rusiei asupra Ucraiunei. Corespondetul RRA, Oana Bâlă, relatează.
Reporter: Președintele Klaus Iohannis a declarat, la începutul lucrărilor summit-ului, că evoluțiile dramatice din regiune impun o atenție sporită și o coordonare amplificată din partea țărilor aflate pe flancul estic al NATO. Șeful statului le-a prezentat participanților la summit elemente aflate pe agenda reuniunii.
Klaus Iohannis: Agenda de azi va aborda, în consecință, evoluțiile actuale de securitate din Ucraina și impactul acestora asupra vecinătății extinse, inclusiv a celorlalți parteneri vulnerabili, precum Republica Moldova și Georgia, dar și asupra securității întregii Alianțe. În al doilea rând, ne aflăm într-un moment excepțional în care vom trasa traiectoria Alianței pentru cel puțin următorul deceniu. La finalul acestei luni vom adopta, la summitul NATO de la Madrid, decizii cu un impact major pentru securitatea noastră actuală și viitoare.
Reporter: La rândul său, președintele Poloniei, Andrzej Duda, a spus că vizita pe care a făcut-o în Ucraina după începerea războiului a fost una dintre cele mai dure experiențe din viața sa.
Andrzej Duda: Cel mai important lucru acum este să sprijinim Ucraina, să întărim factorul de descurajare al NATO, să facem o strategie coerentă pentru a opri imperialismul lui Putin. Acestea trebuie bazate pe sinergia de acţiune între NATO şi UE şi trebuie folosit potenţialul grupărilor de tipul Bucureşti 9.
Reporter: Preşedintele american, Joe Biden, le-a transmis un mesaj liderilor formatului B9, în care a precizat că Statele Unite se angajează să apere flancul estic al NATO, să consolideze securitatea energetică a regiunii şi să contribuie la sprijinul pentru Ucraina./abranescu/dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (10 iunie)