Desert cu cireşe, biscuiţi, ciocolată şi mascarpone

Iată un desert care nu trece prin cuptor şi care poate fi servit şi drept tort aniversar. Se prepară cele două creme, una în maxim două minute şi una necesită ceva mai multă muncă (dar nu foarte), iar apoi nu avem decât să le asamblăm:)
Ingredientele sunt următoarele:

Crema 1, cea albă:

250 grame cremă mascarpone
200 grame cremă de brânză tip Philadelphia
200 grame zahăr
1 praf de sare

Crema 2, cea de ciocolată:

200 ml lapte
200 grame ciocolată neagră menaj
100 grame ciocolată neagră cu alune
80 grame unt

Aici nu mai putem preciza cantităţile, e după ochi:

Pişcoturi
Biscuiţi crocanţi „macarons” cu cocos (sau orice alt tip de biscuiţi vă place)
Cireşe (desigur, fără sâmburi)

Pentru crema albă, batem cele două tipuri de brânză cu zahărul până obţinem o compoziţie omogenă.
Pentru crema de ciocolată, încălzim laptele, topim cele două tablete de ciocolată rupte în bucăţi şi untul, amestecăm până se omogenizează. Lăsăm să se răcească.
La ambele creme adăugăm câte un praf de sare, pentru un gust mai deosebit. Dăm peste noapte ambele creme la frigider. Cea de ciocolată va fi puţin mai lichidă, dar peste noapte se va închega frumos.

A doua zi asamblăm:
Rupem pişcoturile bucăţi şi le aşezăm pe fundul unui vas de sticlă transparent, până acoperim complet fundul vasului. Turnăm deasupra jumătate din crema albă, apoi punem un strat de biscuiţi, jumătate din crema de ciocolată, încă un strat de biscuiţi, restul de cremă de ciocolată şi la final restul de cremă albă. Acoperim totul cu cireşe şi mai lăsăm câteva ore la frigider.

Poftă bună!

Daniela Sîrbu