„Radiojurnal” – Realizator: Nicoleta Turcu
Realizator: Ministerul Finanţelor deţine una dintre cele mai complexe structuri informatice din România şi se fac paşi în continuare pentru digitalizarea completă a administraţiei fiscale. Astfel, se va trece pentru cetăţeni de la dosarele cu şină la servicii moderne accesibile de acasă prin internet – a spus, astăzi, ministrul finanţelor, Adrian Câciu, la o conferinţă despre infrastructurile critice, însă această trecere online aduce şi provocări de securitate majore.
Adrian Câciu: E vorba de foarte multe ajustări, ajustarea unor facilităţi, astfel încât ele să răspundă nevoilor de dezvoltare economică, pe de o parte, pe zona de capital, iar, pe de altă parte, creşterea deducerilor pentru persoanelor cu venituri mici, adică scăderea impozitării muncii. Adică, discutăm ca principiu. Sper ca săptămâna aceasta coaliţia să iasă cu o decizie.
Realizator: Potrivit şefului STS, Ionel Sorin Bălan, nu există sisteme de securitate, care să asigure protecţie sută la sută. Peste 14.000 de atacuri cibernetice asupra unor infrastructuri din România au fost identificate şi contracarate de autorităţile statului de la începutul războiului din Ucraina, a precizat şi Mircea Abrudan, şeful Cancelariei prim-ministrului./lcoman/dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (14 iunie)