Mineriada din iunie 1990 a fost cea de a treia acțiune de acest gen întreprinsă în România postdecembristă.
Premierul Nicolae Ciucă susține, într-un mesaj adresat la împlinirea a 32 de ani de la Mineriada din 1990, că „suntem datori să reflectăm și unii și alții, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor și propagandei mincinoase”.
„Se împlinesc 32 de ani de la unul dintre cele mai dureroase momente ale istoriei noastre post-decembriste, Mineriada din 13-15 iunie 1990, prin care manifestația-maraton a societății civile împotriva neo-comunismului, desfășurată în Piața Universității, a fost înăbușită prin instigarea unor români împotriva altor români. România încă își căuta calea către adevărata democrație. Pentru cei născuți mai târziu, evenimentele din primăvara-vara anului 1990 reprezintă o pagină din istoria recentă, asupra căreia consider că suntem datori să reflectăm și unii și alții, pentru ca societatea românească să nu mai devină vreodată victimă a diversiunilor și propagandei mincinoase”, se arată în mesajul lui Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, România mizează acum pe stabilitatea și securitatea pe care i le conferă apartenența la Uniunea Europeană și la Alianța Nord-Atlantică.
„Contextul dificil creat la nivel global de agresiunea militară a Rusiei asupra Ucrainei ne obligă să rămânem prudenți, să filtrăm obiectiv orice informații, să conștientizăm caracterul nociv al diversiunilor promovate prin multitudinea canalelor de informare moderne și, nu în ultimul rând, să apărăm și să respectăm drepturile cetățenilor”, mai spune premierul.
„Gândurile noastre se îndreaptă, astăzi, către victimele manipulărilor și represiunilor brutale și familiile acestora. Suntem datori să continuăm consolidarea valorilor democratice și integrarea României în arhitectura instituțională generată alături de partenerii noștri occidentali, care oferă, mai ales în astfel de perioade, garanția securității și bunăstării”, a adăugat Nicolae Ciucă.
Zilele Mineriadei
Miercuri, 13 iunie 1990, înainte zorilor, a avut loc primul atac al forțelor de ordine împotriva protestatarilor rămași în Piața Victoriei. Trupele aduse în piață au distrus corturile manifestanților, iar aceștia au ripostat.
În dimineața aceleiași zile au venit în piață și câteva sute de muncitori de pe platforma IMGB, cu scandările devenite folclor: „Moarte intelectualilor!”, „Noi muncim, nu gândim!”. Prezența lor în piață a fost scurtă și s-au retras înainte de a avea un conflict serios cu protestatarii.
Ei au fost înlocuiți de forțe de ordine, din care făceau parte inclusiv trupele USLA (antitero), care au atact mulțimea demonstranților.
Toată ziua de 13 iunie a fost dominată de aceste ciocniri cu forțele de ordine, în timpul cărora mai multe autobuze folosite drept paravan de forțele de ordine au fost incendiate.
Confruntările nu au avut loc doar în piața Universității, ci și la sediile Poliției Capitalei, Ministerului de Interne și SRI.
În acea seară a fost apelul lui Ion Iliescu către mineri, sub forma unui comunicat prin care erau chemate „toate forțele conștiente și responsabile să se adune în jurul clădirii guvernului și televiziunii pentru a curma încercările de forță ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democrația atât de greu cucerită”.
Pe 13 iunie seara, trei trenuri pline cu mineri au plecat din Petroșani spre București.
Pe 14 iunie 1990, minerii din Valea Jiului, conduși de Miron Cozma, au ajuns în Gara de Nord înainte de răsărit. Mineri au venit și din alte părți ale țării, astfel că Bucureștiul a fost „ocupat” de peste 10.000 de ortaci, până la 20.000, după alte estimări. S-au împărțit în grupuri și au plecat spre mai multe puncte din Capitală.
Minerii au fost întâmpinați atunci de la balconul Guvernului de însuși președintele Ion Iliescu, care i-a îndemnat să „facă curățenie”.
„Mă adresez dumneavoastră, mulțumindu-vă pentru răspunsul de solidaritate muncitorească pe care și de astă dată l-ați dat, la chemarea noastră. Delegația de mineri, în frunte cu domnul Cozma, se va deplasa în Piața Universității, pe care vrem să o reocupați dumneavoastră”, le-a spus Ion Iliescu, caracterizându-i pe protestatarii din piață drept „elemente de-a dreptul fasciste”, „elemente incitate, multe din ele drogate”.
Cel mai mare grup de mineri a ajuns în Piața Universității, unde minerii au pretins că au venit „să planteze panseluțele” distruse de manifestanții care ocupaseră locul.
De fapt, ei au ocupat piața, au pătruns în sediile facultăților din cadrul Universității București și au bătut pe oricine întâlneau în cale, studenți, profesori, manifestanți. Marian Munteanu, liderul studenților protestatari, a fost la un pas să fie linșat. De asemenea, distrugerile provocate au fost importante.
Alte grupuri de mineri au mers la sediul televiziunii publice și la sediile partidelor de opoziție, unde „au făcut ordine”. Au fost devastate sediile PNȚCD și PNL și nici casele liderilor țărăniști Corneliu Coposu și Ion Rațiu nu au scăpat de furia minerilor, fiind vandalizate. De atunci a rămas celebra vorbă – de asemenea, intrată în folclor – „Am găsit la penețeu droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la peneleu”.
Și redacțiile ziarelor care făceau opoziție puterii FSN-iste au fost pe traseul minerilor. România liberă a suferit distrugeri mari, iar un comitet al minerilor a „decretat” că ziarul nu mai are voie să apară.
Pe 15 iunie la prânz, în București era deja „ordinea” dorită de președintele Ion Iliescu. Ortacii s-au adunat la Romexpo, unde Ion Iliescu le-a adresat un mesaj de mulțumire.
„Vă mulțumesc încă o dată tuturor pentru ceea ce ați demonstrat și în aceste zile: că sunteți o forță puternică, cu o înaltă disciplină civică, muncitorească, oameni de nădejde și la bine, dar mai ales la greu”, le-a spus președintele de atunci, Ion Iliescu.
Bilanțul celor trei zile de violențe a fost de 4 morți, peste 1.300 de răniți, peste 1.200 de persoane lipsite de libertate ilegal, iar pagubele materiale imense. Toate acestea au fost inventariate în rechizitoriul procurorilor militari care au instrumentat dosarul Mineriadei 13-15 iunie 1990.
Autor Sorin Bejan
RADIO FRANCE INTERNATIONALE, 13 iunie
