„Acolo, m-au predat părinţii mei”
Odată constituite instituţiile represiunii şi legile necesare, autorităţile comuniste pedepsesc orice formă de opoziţie politică în moduri extrem de dure · pentru organizaţii anticomuniste şi aderenţi la rezistenţa din munţi, procurorii invocă articolele 207-218 din Codul Penal, capitolul privind „Crime şi delicte contra siguranţei interioare a statului” · printre metodele intens folosite de Securitate pentru filarea şi prinderea „duşmanilor poporului” sunt infiltrarea agenţilor, racolarea de informatori şi delaţiunea (cu sau fără tortură) · grupurile de rezistenţi înarmaţi din munţi sunt atacate de trupe ale armatei sau/şi Ministerului de Interne, iar membrii lor ucişi pe loc, indiferent dacă ripostează sau nu.
Profesorul Sorin-Mircea Bottez era elev la Liceul „Mihai Viteazul” din Bucureşti atunci când a organizat, împreună cu alţi câţiva colegi, o grupare anticomunistă numită „Avram Iancu”. Arestarea sa, petrecută la 8 februarie 1949, a fost făcută prin trădare. A fost condamnat la 20 de ani închisoare, dar a fost graţiat în 1963.
„Mircea Săulescu făcea parte din lumea noastră, n-ar fi trecut nimănui prin cap că putea să fie agent! Dar care îşi pregătea dosarul pentru plecare. Şi era agent al Siguranţei. Şi ne-a turnat, pur şi simplu! Ne-a turnat demult, am fost urmăriţi… Noi puneam într-o cutie poştală, să zicem, un manifest şi venea ăla şi [scria] la dosar şi aşa mai departe. Nu ştiu exact când a început această urmărire, dar ea a durat câteva luni cel puţin.
Şi în dimineaţa zilei de 8 februarie 1949 mi-a telefonat Mircea, Mircea Săulescu şi mi-a spus: <Sorin, hai să ne întâlnim în faţă la Dalles, că am un concert şi să vedem…> nu ştiu ce, nu ştiu cum, o sală. M-am dus în faţă la Dalles, dar n-a venit el, au venit doi ofiţeri de Securitate. M-au condus doi paşi, cu maşina bineînţeles, am… cotit aşa şi-am ajuns la actualul Senat care pe vremea aceea era Ministerul de Interne. Şi a început ancheta… Am fost arestaţi toţi în aceeaşi zi şi acesta este unul dintre motivele de mare mândrie pe care le am eu, că am fost arestaţi toţi în aceeaşi zi, n-a mai fost nimeni arestat mai târziu. În schimb, au fost eliberate două fete, pentru că toţi am declarat, împotriva adevărului, <… n-au ştiut, n-au făcut, Săulescu minte!> […]
Şi când v-aţi dat seama cine v-a trădat?
A!… imediat ce a început ancheta, pentru c-am văzut, din ce ştiau ei, că ştiau numai anumite lucruri, nu le ştiau pe toate, ştiau acolo unde fusese Săulescu.”
[interviu de Silvia Iliescu, 2001]
Nemulţumit ca atâţia alţii de stăpânirea comunistă, bucovineanul Dumitru Bârgovan, împreună cu câţiva membri ai organizaţiei anticomuniste numită „Gărzile lui Decebal”, s-a refugiat pe Vârful Făgeţel, lângă Borsec. A stat aproape un an acolo (1948-1949), într-o cabană; apoi a reuşit să scape din încercuirea trupelor armate, dar a fost arestat două săptămâni mai târziu, acasă, în Câmpulung Moldovenesc. Anchetat sub tortură, a fost condamnat la opt ani de închisoare, pedeapsă pe care a executat-o la Suceava, la Canalul Dunăre-Marea Neagră şi la Gherla.
„Ne-o depistat Securitatea şi, într-o bună dimineaţă, numai ce unul iese până afară şi spune: Am fugit fiecare pe socoteala lui. Eu am scăpat cu Sandu Grigore şi cu Constant. Trei am scăpat şi pe opt i-o prins, c-am fost 11. […] Noi n-am tras niciunul, ei or tras. Doi or rămas morţi. Ei au fost aşezaţi în spatele nostru, în spatele cabanei şi de-acolo or început să tragă. O murit Iacob Bălan, o murit Todaşcă Constantin şi-o murit Giovan Ion, trei au murit, au fost împuşcaţi pe la spate. De la noi n-o tras nimeni, niciunul… n-o deschis foc nimeni! Ei au fost împuşcaţi când fugeau… şi noi am avut [vorbă] între noi: orice s-ar întâmpla, noi foc nu deschidem. […]
Am plecat acasă şi de-acolo ne-o prins Securitatea, drept a doua zi de Crăciun. Am stat acasă două săptămâni. Am mai stat… acolo m-au predat părinţii mei că nu au mai putut suferi chinurile şi necazurile… L-a spânzurat de picioare [pe tata], i-o dat foc şi n-a mai putut suferi [durerea] şi a spus unde sunt…taică-meu. Au venit şapte securişti, m-or băgat în beci, m-or legat în lanţuri, pe urmă m-au dus la Câmpulung. De la Câmpulung m-or ţinut 24 de ore acolo şi de acolo m-or trimis la Suceava.”
[interviu de Octavian Silivestru, 1998]
