Fostul ministru Elena Udrea, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute, a fost adusă astăzi în ţară, la câteva zile după ce autorităţile judiciare bulgare au decis extrădarea sa. Potrivit corespondentei RRA Marcela Petcu, ea este transportată în acest moment spre Penitenciarul Târgşor, lângă Ploieşti, unde îşi va executa pedeapsa. Elena Udrea a părăsit România înainte de pronunţarea sentinţei şi a fost prinsă în Bulgaria, unde a stat în arest peste două luni, timp în care s-a derulat procesul de extrădare. Reamintim că Elena Udrea a mai fost închisă la Târgşor şi în primăvara lui 2015, după ce a fost arestată preventiv în acelaşi dosar./apostelnicu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 iunie