Turul decisiv al alegerilor parlamentare franceze începe în scurtă vreme în teritoriile de peste mări, în timp ce mâine se votează în Franța continentală. Miza scrutinului este să stabilească marja de manevră a preşedintelui reales, Emmanuel Macron, în al doilea mandat al său la Élysée. Coaliția forțelor de stânga, condusă de Jean-Luc Mélenchon, și partidul naționalistei Marine Le Pen au obținut scoruri bune în primul tur și speră să îl împiedice pe preşedinte să câștige majoritatea parlamentară, cu care să își pună în practică programul. Însă, potrivit corespondentului RRA la Paris, este de așteptat ca partidul absenților să învingă din nou, după ce rata de participare la turul I a ajuns la cel mai jos nivel, iar temperaturile caniculare din Franța ar putea fi un obstacol în plus./asalar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 iunie)