Intrarea Ucrainei în Uniunea Europeană este cu adevărat posibilă abia până la jumătatea secolului, iar până în acest moment uniunea însăși ar putea să dispară. Această afirmaţie a fost făcută de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, pe canalul său Telegram. În opinia sa, situația privind admiterea Ucrainei în Uniunea Europeană este asemănătoare construcției comunismului în URSS: nu este menționată data implementării acestor planuri, dar sunt date multe condiții abstracte neverificabile. Verificarea lor obiectivă este imposibilă, a continuat Medvedev, subliniind că aceasta va dura timp de zeci de ani şi va fi făcută de noile generații de lideri ai UE. Prin urmare, a declarat politicianul, „termenul real este mijlocul secolului, nu mai devreme”. „Şi dacă (bat în lemn) UE va dispărea până atunci? Mi-e groază ce scandal va fi, ţinând cont de ce sacrificii s-au făcut pe altarul aderării la UE și ce înșelare a așteptărilor va fi pentru nefericiții ucraineni?” – a adăugat el. Explicând comparația cu URSS, vicepreşedintele Consiliului de Securitate a amintit că cea mai recentă versiune a Programului Partidul Comunist al Uniunii Sovietice adoptată în 1961, spunea: „Partidul proclamă solemn: actuala generație de cetăţeni sovietici va trăi sub comunism!”. „Au trecut anii. Noi, școlari ai anilor ’70, așteptam cu toții instalarea comunismului, dar nu, vai, nu s-a întâmplat. Uniunea Sovietică s-a prăbușit, iar Partidul a fost lichidat” – și-a împărtășit Medvedev amintirile. (https://tass.ru/politika/14967419)/ssirbu/asalar
(www.tass.ru – 19 iunie)