„Radiojurnal” – Realizator: Ciprian Sasu – De luni încep probele scrise din cadrul sesiunii de vară a Bacalaureatului. Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la examen, cel mai mic număr de după 1989. Corespondentul RRA, Nicoleta Stoian, vine cu mai multe informaţii.
Reporter: Prima probă care va fi susținută mâine este cea la Limba și literatura română. Candidaților li se va permite accesul în centrele de examinare în intervalul 7:30-8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări este de trei ore pentru fiecare probă. Se pot folosi doar instrumente de scris cu cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor doar creion negru. Candidaților le este interzis să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe sau poșete. Nerespectarea acestor dispoziții duce la eliminarea din examen. Marți va avea loc proba obligatorie a profilului, iar miercuri este cea la alegere. Joi este programat examenul la Limba și literatura maternă. Primele rezultate vor fi afișate la data de 27 iunie, când vor putea fi depuse și contestațiile. Notele finale vor fi publicate la 1 iulie. Tot săptămâna viitoare, joi, se vor anunța și primele rezultate la Evaluarea Națională./abranescu/dstanesc
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI (19 iunie)