Organizaţia Naţiunilor Unite urmează să anunţe că o întrunire internaţională care are ca scop semnarea unui acord de protejare a biodiversităţii va fi mutată din China în Canada. Conferinţa a fost deja amânată de patru ori, din cauza pandemiei de COVID. Criza biodiversităţii globale atrage mult mai puţin atenţia decât criza climatică, dar efectul ei ar putea fi la fel de îngrijorător. Oamenii de ştiinţă susţin că speciile dispar de cel puţin 500 de ori mai repede decât rata naturală. Ei au avertizat că acest fapt ne-ar putea pune în pericol rezervele de alimente şi apă, ca şi eforturile de a controla modificările climatice. Această întrunire urmează să aibă loc la Montreal, în luna decembrie. Speranţa este ca ţările care participă să cadă de acord să lase o treime din uscat şi ape naturii, în cadrul efortului de a opri şi inversa pierderea diversităţii biologice până în 2030./aionita/csimion
BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 iunie