În spaţiul maritim al României se desfăşoară exerciţiul anual „Shield Protector 22”

Exerciţiul anual, planificat şi organizat de Forţele Navale Române, care vizează aplicarea procedurilor standard NATO de luptă împotriva ameninţărilor, în mediile aerian, subacvatic şi de suprafaţă, continuă astăzi şi mâine în Marea Neagră. În zona Constanţa – Mangalia, în spaţiul maritim al României, au loc trageri de luptă. De la bordul unei nave militare participante la exerciţiul intitulat „Scut de protecţie”, transmite acum, în direct, corespondentul RRA, Sorin Cealera, bună dimineaţa!
Reporter: Bună dimineața! Mă aflu la bordul Fregatei „Regele Ferdinand”, care se deplasează în raionul maritim unde se vor executa trageri de artilerie în cadrul exerciţiului „Shield Protector 22”, la care participă 800 de militari, aproximativ, din cadrul structurilor Forţelor Navale Române. Este un exerciţiu anual al Forțelor Navale, cu grad de dificultate extrem de ridicat. Raioanele maritime în care se va deplasa nava au fost notificate toate navele maritime comerciale să evite aceste raioane, traficul va fi restricţionat, pentru a nu se crea, evident, situaţii neplăcute. Azi, grupele de boarding, de inspecție și control la bordul navelor /…/ vor desfăşura ședințe de tragere speciale cu armament de infanterie chiar de la bordul Fregatei „Regele Ferdinand” și de la bordul elicopterului Puma Naval. De asemenea, mai târziu, de la bordul unui lansator pe rachete. De asemenea, scafandrii de luptă EODE care acţionează pentru identificarea minelor marine aflate în derivă au prezentat mai devreme procedurile pentru astfel de situații, cunsocut fiind faptul că mai multe mine marine desprinse din sistemul de apărare al forțelor ucrainene au fost scăpate practic în Marea Neagră de-a lungul apelor teritoriale ale României. Să sperăm că nu se va întâmpla asta astăzi și că totul va decurge normal, conform programului. Voi reveni mai tîrziu cu alte informații despre exercițiul naval care este în plină desfășurare pe mare.
Realizator: Mulțumim, Sorin Cealera!/mnecula/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI, 22 iunie