EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Bruxelles: Programul preşedintelui Klaus Iohannis:
- ora 11:00 – Participare la reuniunea Consiliului European
– Uniunea Europeană
* Cluj-Napoca: „Rolul NATO şi al Uniunii Europene în modernizarea României”, dezbatere organizată de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi Institutul Aspen România; participă secretarul general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice, Mircea Geoană, şi rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David – ora 11:00, în Auditorium Maximum al UBB
– Ministere
* Intervenţia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, în cadrul Conferinţei ministeriale internaţionale „Uniting for Global Food Security”, organizată de Germania, în calitate de Preşedinţie G7 în anul 2022 – în sistem videoconferinţă
* Secretarul de stat pentru afaceri europene din cadrul MAE, Daniela Gîtman îl primeşte pe deputatul european Francois-Xavier Bellamy, membru al Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie din Parlamentul European – la sediul MAE
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 45 de milioane lei
– Apărare, Interne
* Purtătorii de cuvânt ai Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov şi Agenţiei Naţionale Antidrog susţin, începând cu ora 11:00, o declaraţie de presă, în alveola Parcului Izvor, de pe Bd. Naţiunile Unite (Camera Deputaţilor), având ca subiect măsurile de ordine publică dispuse pentru acest weekend
* Iași: Conferința internațională cu tema „România în sistemul de securitate al Europei centrale şi de sud-est. Obiective, evoluţii, provocări (1921 – 2022)”, organizată de Statul Major al Apărării, prin filiala ‘Ştefan cel Mare’ Iaşi a Muzeului Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’ şi Brigada 15 Mecanizată ‘Podu Înalt’, în parteneriat cu instituţii academice, administrative, culturale şi religioase, centrale şi teritoriale (23 – 24 iun.)
* Oradea: Ceremonie militară şi religioasă organizată cu prilejul omagierii eroului naţional Avram Iancu şi a martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, organizată de Prefectura Bihor la bustul lui Avram Iancu din Parcul Traian.
– Culte, Biserică
* Jud. Covasna: Peste 60 de oameni de ştiinţă şi cultură din ţară şi străinătate vor participa la manifestările organizate cu prilejul celei de-a 30 ediţii a Zilelor „Andrei Şaguna”, care va avea loc în perioada 24 iunie – 3 iulie, în judeţul Covasna
– Administraţie
* Conferinţă de presă susţinută de senatorul USR Anca Dragu şi consilierul local Sector 5 Alexandru Dimitriu privind situaţia imobilului din Nicolae Drăganu nr. 5A – ora 9:20, în faţa imobilului
* Şedinţa Consiliului Local Sector 1 – ora 14:00, online
* Timișoara: De la ora 9:00, vicepreședintele CJ Alexandru Proteasa efectuează o vizită pe șantierul noului sediu al Centrului Speranța, pe care Consiliul Județean Timiș îl construiește pe Str. Cornelia Sălceanu nr. 11
– Economic
* În cadrul Programului Rabla pentru Electrocasnice, început pe 17 iunie, în perioada 24 iunie, de la ora 10:00 – 30 iunie, ora 23:59 (sau până la epuizarea bugetului) populația poate rezerva vouchere pentru categoria: mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase și categoria frigidere. Bugetul pentru aceasta este de 25.000 mii lei
* Depozitarul Central va distribui, în perioada 24 iunie 2022 – 24 iunie 2025, dividende pentru acţionarii S.N. Nuclearelectrica S.A. (simbol SNN). Emitentul va distribui acţionarilor dividendele aferente anului 2021, utilizând serviciul naţional lansat de către Depozitarul Central. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 1.97559234 lei. Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţionarilor emitentului, la data de 7 iunie
* Institutul Naţional de Statistică publică date privind populaţia conectată la sistemele de canalizare şi epurare a apelor uzate în anul 2021
– Învățământ, Cercetare
* În cadrul examenului de Evaluare Națională 2022, între orele 8:00 – 12:00, are loc depunerea contestațiilor, iar în perioada 24 – 29 iunie, are loc soluționarea contestațiilor. În data de 30 iunie, vor fi afișate rezultatele finale la Evaluare Națională 2022 după soluționarea contestațiilor
– Manifestări organizate cu ocazia Zilei Universale a Iei
* Abrud, jud. Alba: Consiliul Judeţean Alba şi Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba organizează un eveniment de sărbătorire a Zilei Universale a Iei în cadrul unei manifestări culturale organizate împreună cu Primăria Oraşului Abrud. De la ora 11:00, în Sala Atelier a Liceului ‘Horea, Cloşca şi Crişan’ din Abrud, va avea loc activitatea ‘Ziua Universală a Iei – Poartă IE cu mândrIE’, în cadrul căreia se vor desfăşura mai multe ateliere de valorificare a culturii tradiţionale, pregătite alături de parteneri: Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Centrul de Resurse ‘Academia Doamnelor’ Alba Iulia, Liceul de Arte ‘Regina Maria’ Alba Iulia, Şcoala Gimnazială Daia Română, Biblioteca Comunală Daia Română şi Biblioteca Comunală Sohodol
* Galaţi: Centrul Cultural ‘Dunărea de Jos’ din Galaţi organizează, în perioada pe 24-26 iunie, ‘Festivalul Iei la Dunărea de Jos’, eveniment desfăşurat în cadrul Programului Valori ale Culturii populare din judeţul Galaţi, începând cu ora 11:00, în zona pietonală centrală din municipiu Galaţi. Timp de trei zile se vor organiza expoziţii de cămăşi tradiţionale, şezători şi ateliere de lucru, demonstraţii meşteşugăreşti, momente artistice, dar şi Târgul meşterilor populari, aflat la ediţia a XX-a
* Hațeg: Ziua Iei, Sânzienele şi Ziua Geoparcului vor fi sărbătorite, pe 24 iunie, în cadrul unor manifestări ce vor fi organizate, în oraşul Haţeg, de Geoparcul Internaţional UNESCO Ţara Haţegului, acestea fiind menite să le reamintească celor prezenţi de portul popular, tradiţiile şi obiceiurile de odinioară. Evenimentul va fi organizat împreună cu Cooperativa Haţegana din oraşul Haţeg, specializată în coaserea de ii tradiţionale, şi va include o paradă a cămăşilor tradiţionale româneşti cusute de femeile membre ale cooperativei.
* Oradea: Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în cadrul programului cultural multianual „Țara Crișurilor – vatra etnografică”, o seară muzeală dedicată costumului tradițional de Bihor din satele de pe Valea Barcăului – ora 17:30, la sediul din Str. Armatei Române, nr. 1/A. Manifestarea se desfășoară sub egida Zilei Universale a Iei și va cuprinde următoarele evenimente:
- Vernisajul expoziției „Costumul tradițional de Bihor de pe valea Barcăului” cu exponate din colecția particulară a Muzeului de Artă Populară Ligia Alexandra Bodea, din Iaz, jud. Sălaj
- Obiceiul de împletit coronițe de Sânziene – demonstrație susținută de țărănci din sate de pe Valea Barcăului
* Oradea: Universitatea din Oradea sărbătoreşte Ziua Universală a Iei printr-o suită de evenimente, sub genericul ‘Satul românesc între vechi şi… noi’, cu un concert folcloric, prelegeri despre costumul popular şi o expoziţie tematică. Programul zilei este organizat şi susţinut de profesorii şi studenţii Facultăţii de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură, împreună cu cei de la Facultatea de Arte şi se va desfăşura în sala de conferinţe a Bibliotecii Universităţii din Oradea, de la ora 10:00, ţinuta recomandată fiind în ie sau cămaşă populară. Cămaşa tradiţională românească va fi sărbătorită printr-un concert de muzică populară, prezentat de Ansamblul folcloric al Departamentului de Muzică, coordonat de lectorul univ. dr. Florin Mariş Hinsu. Apoi, conf. univ. dr. arh. Cristian Puşcaş va susţine conferinţa cu titlul ‘Biserici vechi pentru timpuri noi’
* România/Franța: Cea de-a V-a ediţie a Festivalului ‘RomânIA Autentică’ se va desfăşura, în acest an, simultan la Hobiţa, Iaşi şi Paris. Festivalul începe pe 24 iunie, la Hobiţa, comuna Peştişani, locul de naştere al sculptorului Constantin Brâncuşi, „transmițând apoi legătura” către Iaşi şi Paris, iar sâmbătă noaptea va fi trasă cortina la Hobiţa după un regal folcloric. Organizatori sunt Consiliul Local şi Primăria Peştişani, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj şi Flori de Ie
* Sibiu: Muzeul ASTRA în aer liber din Dumbrava Sibiului va organiza, în perioada 24-26 iunie, a IX-a ediţie a evenimentului Ziua Universală a Iei, ediţia a IX-a, la care vor fi prezenţi şi 36 de meşteri şi creatori populari de piese de port popular. Programul de anul acesta al manifestării va fi desfăşurat pe sectorul textil din Muzeul în aer liber, unde vor fi deschise porţile la opt case tradiţionale. Aici vor fi prezenţi 36 de meşteri şi creatori populari, care vor expune/ comercializa produsele lor (piese de port popular – românesc, săsesc, maghiar, jucării, podoabe, ceramică ş.a.)
* Tulcea: Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei’ al Primăriei Tulcea organizează, de la ora 18:00, în Piaţa Civică un flashmob dedicat Zilei Universale a Iei Romaneşti
* Paris: O paradă a costumului popular românesc marca „Flori de Ie” va avea loc la Palatul Behague, reședința Ambasadei României din Franța, în cadrul Festivalului „RomânIA Autentică”. Într-un concept dedicat, ce are ca element central ia – cămașa tradițională, 20 de femei de succes din România și Franța, cu vârste cuprinse între 25 și 70 de ani, din domeniul afacerilor, diplomației și culturii, vor defila atât în costume tradiţionale, cât şi în creaţii recente ale casei Flori de Ie, pentru a celebra Ziua Iei. Ritmul muzical al serii va fi dat de grupul „Duo ConTe”, format din violoniștii români Ingrid și Bogdan Nicola, iar publicul va putea degusta produse culinare românești
– Cultură
* De la ora 19:00, în foaierul Sălii de Concerte a Societăţii Române de Radiodifuziune, va avea loc lansarea cărţii de poezie „Sustrageri de la asemănare”, editura CD PRESS, 2021 şi a celor două volume de proză umoristică „Menestreli la Curţile Comediei” şi „Comedia salvează România”, editura LETRAS, 2022, autor ziaristul şi scriitorul Dan Ursuleanu (1942-2013). Participă: prefaţatorul celor trei volume-Titus Vîjeu, profesor universitar, Răzvan Theodorescu- vicepreşedintele Academiei Române, Alexandru Mironov- scriitor, Sofia Şincan fost redactor şef-adjunct al Programului III – RADIO şi actorul Florin Zamfirescu. Prezintă Luminiţa Velciu – Televiziunea Română. Momentul va fi urmat de recitalul de muzică şi poezie cu versuri de Dan Ursuleanu, intitulat „Călător printre Tâlcuri”. Recită actorii Adriana Trandafir, Florin Zamfirescu, Sorin Dinculescu, Vlad Benescu, Călina Epuran şi Vlad Scolari. Conceput de scenarista radio Camelia Stănescu, recitalul de poezie se va întâmpla într-un mod inedit, modern, cu looper şi efecte speciale, cu un fundal sonor discret, asigurat de bandul lui Ion Marinescu, chitară, şi violoncel. Tinerii actori vor evolua în lumina reflectoarelor, într-o inventivă mişcare scenică, cu elemente de pantomimă şi giumbuşlucuri de teatru stradal
* Lansarea în premieră națională a CD-ului „Sherban Lupu – Impressions Debussy, Ysaÿe, Paganini, Enescu” realizat în anul 2021 de Editura Casa Radio, invitați să prezinte CD-ul fiind Tiberiu Comandașu, redactor muzical la Editura Casa Radio, și conf.univ.dr. Irina Boga, autoarea textului de prezentare a albumului – ora 19:00, în Salonul de muzică al Casei Lipatti. Evenimentul este organizat de Casa Artelor Dinu Lipatti şi Editura Casa Radio – Radio România şi dedicat Aniversării a 70 de ani a cunoscutului profesor și violonist de talie internațională Sherban Lupu, promotor fervent al muzicii clasice românești la nivel mondial, în special al creației enesciene. Printre partenerii media: Radio BucureştiFM, Radio România Cultural
* Conferinţă de presă organizată cu ocazia primei ediții Bucharest Opera Festival (24 iun. – 2 iul.) – ora 16:00, pe scena Operei Naționale București, în decorul spectacolului din deschiderea festivalului (Don Giovanni, de W.A. Mozart, regia Andrei Șerban, dirijor Tiberiu Soare – ora 19:00), în prezența directorilor tuturor instituțiilor participante (Opera Națională Română Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, Opera Națională Română Iași, Opera Națională Română Timișoara, Opera Maghiară din Cluj-Napoca, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, Opera Română Craiova și Teatrul Naţional de Operă și Balet „Maria Bieșu” din Chișinău) și a Managerului General al Operei Naționale București, Daniel Jinga
* Bârlad: Conferinţă şi lansare de carte „12 umbre, îndrăgostit de eclipse” de Cătălin Beldea şi o prezentarea publică – ora 17:00, la noul sediu al Muzeului „Vasile Pârvan”, deschis recent spre vizitare, Casa Sturdza (Muzeul Colecţiilor), Str. Vasile Pârvan nr. 4
* Braşov: De la ora 18:30, în Foaierul Operei, are loc „Mozaic sonor”, recitalul de absolvenţă al studenţilor Facultăţii de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” Braşov, de la clasa prof. drd. Anda Pop. Vor interpreta: Maria Pană – soprană, Andreea Şchiopu – soprană, Cătălina Radu – soprană
* Constanța: De la ora 20:30, are loc un spectacol în parcul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”, în cadrul stagiunii estivale, intitulat „O Sole Mio”. Solişti: Daniela Vlădescu, Stela Sîrbu, Lucia Mihalache, Mihaela Ionescu, Ionela Duma, Silvia Simionescu, Raluca Dărăban, Veronica Răceală, Gabriela Dobre, Răzvan Săraru, Doru Iftene, Mădălin Băldău, Ionuţ Neagu şi Cristian Parmac
* Piatra Neamț: Zilele Municipiului Piatra Neamţ se vor desfășura în perioada 24 – 26 iunie, autoritățile marcând sărbătoarea orașului de sub poalele Pietricicăi printr-o serie de ample manifestări culturale, artistice și religioase ce se succed atât în Parcul Central, cât și pe Platoul Curții Domnești și Piata Ștefan cel Mare
* Sibiu: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) va prezenta spectacole aeriene cu drone, nepoluante pentru mediul înconjurător, la festivitățile de deschidere și de încheiere a celei de-a XXIX-a ediții, care se va desfășura în perioada 24 iunie – 3 iulie și va avea tema „Frumusețe/Beauty”. Organizator: Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS). Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este organizat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și sub Înaltul Patronaj al Președintelui Republicii Federale Germania, cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, al Consiliului Local Sibiu, Guvernului României, Ministerului Culturii, Ministerului Educației și al Institutului Cultural Român
* Timişoara: Festivalul Filmului European se va desfășura la Cinema Victoria, în perioada 24 – 26 iunie, eveniment organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene în România și EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale europene. Ediția din Timișoara beneficiază de sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara și al Centrului de Proiecte Timișoara
– Sport
* Federația Română de Darts organizează în perioada 24 – 26 iunie, sub egida World Darts Federation, a XI-a ediție a evenimentului Romanian International Darts Open (RIDO), parte a WDF Silver Category. RIDO este cel mai important eveniment de acest fel din Europa de Est și cel mai important concurs de darts organizat în România. Personalități din lumea săgeților și jucători de renume mondial vor fi prezenți la Grand Hotel Bucharest, locul de desfășurare a competiției. În același cadru plin de adrenalină specifică turneelor internaționale de darts are loc și ediția a-VIII-a Romanian Classic Darts Open (RCDO), care face parte din WDF Bronze Category. Romanian International Darts Open include patru competiții (men singles, ladies singles, men pairs, ladies pairs), iar Romanian Classic Darts Open două (men singles, ladies singles). Primul eveniment al weekend-ului este Turneul RIDO PAIRS care astăzi, 24 iunie, la ora 17:00. Seara se va încheia cu finala
* Belgrad: Sportivi români la Campionatele Europene de kaiac-canoe pentru juniori şi Under-23 (23 – 26 iun.)
* Budapesta: Sportivi români la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta (18 iun. – 3 iul.)
- ora 10:30 – Robert Glinţă, în serii la 50 m spate
* Chișinău: Naţionala feminină de fotbal a României întâlneşte echipa Republicii Moldova – ora 18:00, pe Stadion Zimbru, în Grupa G a preliminariilor Cupei Mondiale din 2023
– Diverse
* O nouă emisiune filatelică dedicată tematicii Flora, având ca titlu generic ‘Specii invazive’, va fi introdusă în circulaţie de Romfilatelia. Mărcile poştale ale emisiunii prezintă cinci specii invazive, una dintre acestea fiind Pontederia crassipes Mart. (Zambila de apă), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 3 lei
* Evenimentul „La porţile soarelui. De Sânziene la Muzeul Satului”, organizat de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” – între orele 9:00 – 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Radio România Antena Satelor, Radio România Actualități
– S-a întâmplat într-o zi de 24 iunie
* Se împlinesc 305 ani (1717) de la constituirea, la Londra, a primei Mari Loji a Francmasoneriei Speculative (numită şi Albastră, datorită culorii predominante a colanelor şi şorţurilor masonice). Actul normativ fundamental care a reglementat activitatea acestei prime Mari Loji (denumită „Marea Loja Mamă”) a fost „Cartea Constituţiilor”. Constituţiile, cu titlul complet „The Constitutions of the Free-Masons, containing the History, Charges, Regulations of that Most Ancient and Right Worshipful Fraternity”, au fost redactate în anul 1723 de James Anderson, ajutat de Jean-Théophile Désaguliers, apoi revizuite tot de el în 1738
* Acum 201 ani (1821) a avut loc Bătălia de la Carabobo (azi, stat în Venezuela). Aici s-a desfăşurat conflictul în urma căruia patrioţii sud-americani conduşi de Bolivar au obţinut victoria în faţa trupelor spaniole, consfinţind independenţa Venezuelei
* În urmă cu 163 de ani (1859), în urma bătăliei de la Solferino-Italia (ultima mare bătălie din istorie în care armatele s-au aflat sub conducerea monarhilor lor – soldată cu victoria armatei franco-sarde, conduse de Napoleon al III-lea şi Victor Emmanuel al II-lea, împotriva armatei austriece, conduse de împăratul Franz Joseph I), omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910), îngrozit de suferinţele soldaţilor răniţi, a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă, pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie
* Acum 104 ani (1918) era inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montréal şi Toronto. Pe o placă modernă aşezată în dreptul Aerodromului Leaside se poate citi şi astăzi: „La ora 10:12, pe 24 iunie 1918, căpitanul Brian Peck de la Royal Air Force și mecanicul caporal C.W. Mathers au decolat de la Bois Franc Polo Grounds din Montréal într-un avion JN- 4 Curtiss cu două locuri. Aceştia aveau asupra lor primul sac cu corespondenţe care urmau să fie livrate pe calea aerului în Canada. Vântul și ploaia au lovit din plin micul avionul, pilotul fiind forţat să facă două escale de realimentare la Kingston și Deseronto. În cele din urmă, la ora locală 4:55, Peck și Mathers au aterizat pe aerodromul Leaside (imediat la sud-vest de aici). Zborul a fost pus la punct de o organizație civilă, Liga Aeriană a Imperiului Britanic, pentru a demonstra că aviația reprezintă calea viitorului”. Un serviciu regulat expres pe calea aerului a început în anul 1928
* Cu 96 de ani în urmă (1926) avea loc inaugurarea primei linii aeriene naţionale civile, pe ruta Bucureşti-Galaţi, cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo” şi a primului serviciu poştal aerian intern
* Se împlinesc 95 de ani (1927) de când era creată, la Iaşi (din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici), organizaţia Legiunea Arhanghelului Mihail, care a fost nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei organizaţii de extremă dreaptă Garda de Fier (1930). Militanţii organizaţiei au început să se numească din acest moment legionari. Zelea Codreanu a fost proclamat căpitan al mişcării legionare. Într-o condică, Zelea Codreanu scria următorul ordin de zi, numerorat cu No. 1: „Astăzi, vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezătorul), ora zece seara, se înființează: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Să rămână în afară cel ce are îndoieli”
* Cu 74 de ani în urmă (1948) începea Blocada Berlinului, una din primele crize majore internaționale ale Războiului Rece. Reforma monetară, care urma să introducă o singură monedă pentru cele trei zone occidentale de ocupație, a provocat blocada totală asupra Berlinului de Vest de către sovietici care au întrerupt complet comunicațiile cu zona occidentală pe uscat și pe apă. De la 26 iunie 1948, pentru aprovizionarea orașului, a început să funcționeze un „pod aerian” american. Blocada Berlinului, una dintre cele mai mari blocade din istorie, a fost ridicată la 12 mai 1949, când Uniunea Sovietică a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice și franceze, care erau trimise pe calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune cunoscută sub numele de „Operațiunea Vittles”
* În urmă cu 31 de ani (1991) Parlamentul României, întrunit în şedinţă solemnă, a declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. Tratatul de neagresiune germano-sovietic, aşa-numitul „Pact Ribbentrop-Molotov”, semnat în august 1939, prevedea, într-un protocol adiţional secret, împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană. Ca urmare a acestui pact, România a fost obligată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa
* În urmă cu 27 de ani (1995) a fost adoptată, la Roma, Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal. România a depus instrumentele de ratificare la 21.I.1998, iar Convenţia a intrat în vigoare la 22.VII.1998
* Acum 23 de ani a fost deschis primul Centru de informare al Comisiei Europene în România, în prezent Centrul Infoeuropa. Centrul Infoeuropa a fost deschis de Delegaţia Comisiei Europene în România (acum, Reprezentanţa Comisiei Europene în România) pentru a facilita publicului românesc informarea necesară unei dezbateri pertinente privind pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Din momentul inaugurării sale, pe 24 iunie 1999, Centrul a devenit interfaţa Delegaţiei cu publicul larg, capabilă să transmită informaţia europeană direct cetăţenilor. Centrul este organizat pe principiul că orice persoană care doreşte să se informeze poate accesa gratuit documentele oficiale, datele şi informaţiile despre procesele din interiorul Uniunii Europene
* Cu 17 ani în urmă (2005) a fost inaugurat, la Piatra Neamţ, „Muzeul de Artă Neolitică Cucuteni”, acesta fiind singurul muzeu din România dedicat în întregime uneia dintre cele mai importante civilizaţii ale Europei preistorice. La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României, nr. 109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale
* Acum 6 ani (2016) rectorii celor mai mari universităţi cu profil tehnic din ţară – Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti – au semnat, la Universitatea Politehnica din București, protocolul de înfiinţare a Alianţei Române a Universităţilor Tehnice (ARUT). Alianța și-a propus să reprezinte atât o platformă de colaborare pentru cele mai prestigioase universități cu profil tehnic din țară, cât și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare
Aniversări – Comemorări
– Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– Naşterea Sf. Profet Ioan Botezătorul (Sânzienele) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)
– Preasfânta Inimă a Lui Isus (Calendarul Romano-Catolic 2022)
– „Ziua Avocatului din România”, patronul zilei fiind Sf. Ioan Botezătorul; hotărârea de a marca această zi a fost luată la Congresul avocaţilor din România din 1998 şi reprezintă data înfiinţării primului Consiliu al unui Barou român. NOTĂ: La 10 decembrie este marcată „Ziua europeană a avocaţilor”, alegerea acestei date de către Consiliul Barourilor Europene, în 2014, fiind legată de „Ziua internațională a drepturilor omului” care se serbează în această zi, avocaţii având un rol determinant în apărarea acestora
– „Ziua Universală a Iei”, celebrată de Sânziene, este o iniţiativă care a luat naştere pe facebook, în 2013, prin care comunitatea online „La Blouse Roumaine” și-a propus să consacre ia tradiţională drept brand de ţară al României. NOTĂ: În a doua duminică din mai este sărbătorită și „Ziua naţională a portului tradiţional din România”
– 1818: S-a născut Ion Ionescu de la Brad, agronom şi economist; întemeietorul şcolii româneşti moderne de agronomie; rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864; organizatorul primului serviciu de statistică în Moldova (1859); membru de onoare al Academiei Române din 1884 (m. 1891)
– 1874: S-a născut istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1933)
– 1902: S-a născut Ion Șt. Basgan, inginer și inventator celebru pentru desoperirea sa, forajul cu aplicația sonicității, și pentru cea a efectului care-i poartă numele, „efectul Basgan” (m. 1980) – 120 de ani
– 1927: S-a născut actriţa de teatru și film Ileana Predescu (m. 1996) – 95 de ani
– 1927: S-a născut, la Chişinău, Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (m. 2007, la Iaşi) – 95 de ani
– 1945: S-a născut Bujor Voinea (numele complet Constantin-Bujor Voinea), poet şi inginer hidrotehnist; membru al Uniunii Scriitorilor din 1981
– 1947: S-a născut Dinu Flămând, poet, critic literar, eseist, diplomat, jurnalist, comentator politic şi traducător; a locuit în Franţa, din 1989 până în 2010, fiind ziarist la Secţia română a Radio France Internationale – 75 de ani
– 1948: S-a născut Dumitru Mihalache, fizician şi profesor universitar; membru corespondent al Academiei Române din 2014
– 1957: S-a născut Ilie Bărbulescu, fost fundaş stânga și câştigător al Cupei Campionilor Europeni la fotbal cu echipa Steaua București, în 1986; a jucat în prima ligă fotbalistică în total 357 de meciuri şi a marcat 22 de goluri (m. 2020) – 65 de ani
– 1959: S-a născut Tania Filip, actriţă, regizoare și profesoară
– 1975: S-a născut violonista Corina Belcea
– 2005: A murit Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (n. 1924)
– 2008: A murit Alexandru Lungu, medic endocrinolog, poet, pictor şi grafician; între 1946 şi 1964 recurge la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist-socialiste; în 1973 părăseşte România şi se stabileşte în RFG (n. 1924, la Cetatea Albă, azi în Ucraina)
– 2009: A murit numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (n. 1919)
– 2009: A murit criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (n. 1934)
– 2018: A murit Corneliu Ionel Ciubotaru, diplomat, traducător și translator de limbile bulgară, rusă și ucraineană, realizator la Radio România Internațional (1995-2004) și la Agenţia de presă Rador (2014-2017) (n. 1952)
– 2021: A murit comentatorul sportiv Ion Ghiţulescu, o legendă a Radio România; reporter la secția de sport a Radiodifuziunii Române (din 1951); șeful Secției Sport și Informații a radioului public (1960-1989); director al Direcţiei Programe a SRR (1990-1996); dintre emisiunile radiofonice realizate şi prezentate se numără: „Fotbal minut cu minut”, „Radioprogramul dimineţii de la 6-8” (1967-1990), „Matinalul” (începând cu 1990), „Sport şi muzică” (n. 1930) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Tirana, Albania: Conferința la nivel înalt „Interesul public în administrarea justiției și independența magistraților” ce are loc în cadrul programului comun al UE și al Consiliului Europei „Horizontal Facility II” – ora 9:00, la „Palatul Brigăzilor”. Participă Artur Metani, Înaltul Inspector de Justiție al Republicii Albania; Jutta Gützkow, șeful Biroului Consiliului Europei din Tirana; Alexis Hupin, responsabil cu afaceri la Delegația Uniunii Europene în Albania
– Berlin: Conferinţa internaţională privind criza alimentară provocată de războiul din Ucraina, organizată de guvernul german
– Beijing: Președintele Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, participă la summitul BRICS organizat de China prin link video
– Kigali, Rwanda: Prim-ministrul britanic Boris Johnson susține o conferință de presă la Reuniunea șefilor de guvern din Commonwealth (CHOGM)
– Washington: Conferința de presă virtuală a directorului FMI Kristalina Georgieva privind economia americană
– Beijing: Conferință de presă a autorităților sanitare pe tema Covid-19
– Bogota: Președintele în exercițiu Iván Duque Márquez îl primește pe președintele ales Gustavo Petro
– Baku: Ministrul rus de externe Serghei Lavrov vizitează Azerbaidjanul, unde se va întâlni cu omologul său Jeyhun Bayramov și cu președintele azer Ilham Aliyev
– Tbilisi, Georgia: Demonstrație a susținătorilor aderării la UE
– Singapore: Vor fi ridicate restricțiile de ieșire din cămine pentru lucrătorii migranți
– Tokyo: SoftBank Group – Adunarea Generală Ordinară
– Madrid: Apel la grevă la Ryanair Spania
– Lisabona: Apel la grevă la Ryanair Portugalia (24 – 26 iun.)
– Amsterdam: Verdict în apel împotriva răpitorului lui Freddy Heineken
– Veneția: Deschiderea celei de-a 50-a Bienale Internaționale de Teatru (24 iun. – 3 iul.)
– Tenerife, Spania: Parada de carnaval
– Lausanne: Reuniunea Comisiei executive a Comitetului Internaţional Olimpic (CIO)
– Los Angeles: Box – Conferință de presă înaintea luptei dintre Saúl ‘Canelo’ Álvarez și Gennadiy ‘GGG’ Golovkin
– Londra: Are loc tragerea la sorţi a tablourilor de simplu la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Şlem al anului – ora 12:00
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţenia Preoţilor” (a XXVII-a), corespunde, în Biserica Romano-Catolică, cu solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Iisus și a fost stabilită, în 1995, de Ioan Paul al II-lea. Rădăcinile inițiativei, însă, sunt mult mai adânci și au a face cu preotul italian Mario Venturini (1886-1957), care și-a dedicat viața și apostolatul sfințirii preoților, întemeind în acest scop, în 1926, congregația „Isus, Preotul”
– 1400: S-a născut Johann Gutenberg, inventator german al tiparului cu litere mobile din metal; este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri (m. 1468)
– 1883: S-a născut fizicianul american de origine austriacă Victor Franz Hess; a descoperit şi studiat razele cosmice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu americanul Carl David Anderson (care a descoperit în radiaţia cosmică pozitronul) (m. 1964)
– 1906: S-a născut violoncelistul francez Pierre Fournier (m. 1986)
– 1911: S-a născut Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (m. 2011)
– 1915: A murit Matilda Coxe Evans, etnolog american (n. 1849)
– 1923: S-a născut Yves Bonnefoy, poet, eseist, critic de artă, traducător şi profesor francez (m. 2016)
– 1923: S-a născut fotoreporterul francez Marc Riboud (m. 2016)
– 1927: S-a născut Martin Lewis Perl, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1995, împreună cu Frederick Reines, pentru descoperirea leptonului „tau” (m. 2014) – 95 de ani
– 1936: S-a născut Robert Downey Sr., actor, scriitor, regizor și producător de film american; tatăl actorului Robert Downey Jr. (m. 2021)
– 1947: S-a născut muzicianul britanic Mick Fleetwood, baterist, cofondator și lider al formației rock Fleetwood Mac – 75 de ani
– 1949: S-a născut Constantin Tănase, jurnalist, publicist şi scriitor din Republica Moldova; luptător neobosit pentru cauza naţională în Republica Moldova, pentru limba română şi pentru adevărul istoric (m. 2014)
– 1958: S-a născut Thomas Lister Jr., actor american de film și televiziune (m. 2020)
– 1970: S-a născut interpretul american de origine portugheză Glenn Medeiros
– 1987: S-a născut fotbalistul argentinian Leo Messi (nume complet Lionel Andrés Messi), considerat unul dintre cei mai buni jucători din istoria acestui sport – 35 de ani
– 2002: A murit Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1913) – 20 de ani
– 2008: A murit Leonid „Leo” Hurwicz, matematician și economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 (n. 1917)
– 2011: A murit fostul antrenor croat Tomislav Ivici, considerat unul dintre antrenorii care au contribuit la dezvoltarea fotbalului modern (n. 1933)
– 2014: A murit actorul american Eli Wallach (n. 1915)