Premierul bulgar demisionar, Kiril Petkov, a declarat că guvernul de la Sofia va demisiona oficial luni dimineaţă. Amintim că executivul bulgar a fost răsturnat de moţiunea de cenzură iniţiată de GERB-Uniunea Forţelor Democrate. Moţiunea a trecut de parlament, cu 123 de voturi pentru, 116 împotrivă şi nicio abţinere. Cabinetul nu a reuşit să obţină cele 121 de voturi necesare pentru a rămâne la putere. În ceea ce priveşte posibilii viitori parteneri de coaliţie, Petkov a subliniat: „În acest moment, Bulgaria Democrată şi Partidul Socialist Bulgar sunt partenerii cu care se poate lucra. Deci, într-un format viitor, văd destul de natural aceste două partide, deşi ele însele au diferenţe ideologice serioase, am văzut că putem lucra împreună”. Întrebat despre declaraţia liderului GERB, Boiko Borisov, care şi-a cerut scuze pentru că l-a numit „laş” şi l-a îndemnat să formeze o coaliţie euroatlantică, Petkov a răspuns: „Vom continua să păstrăm o linie foarte clară cu cine vom forma o coaliţie euroatlantică şi cu cine nu. Scopul nostru principal este să luptăm împotriva corupţiei, iar combaterea corupţiei nu se pote desfăşura atât timp cât există un partener de coaliţie care a făcut parte din corupţie”. Prim-ministrul demisionar a respins negocieri privind o viitoare coaliţie cu partidele „Există un Astfel de Popor”, „Văzrajdane” şi Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi./ddaniela/ilapadat
(www.bnr.bg – 24 iunie)