Preşedintele american, Joe Biden, i-a mulţumit cancelarului german, Olaf Scholz, pentru rolul de conducere pe care l-a avut în privinţa răspunsului la criza din Ucraina, cei doi lideri având o întrevedere bilaterală, duminică, în marja summitului G7.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, se aşteptase ca Occidentul să se divizeze după invazia rusă în Ucraina, însă acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla, a afirmat Biden, într-un schimb de replici cu Scholz, care găzduieşte summitul într-o staţiune alpină din Bavaria.
„Aş vrea să apreciez modul în care aţi luat atitudine când aţi devenit cancelar”, a spus Biden. „De la început, Putin a contat pe faptul că NATO şi G7 se vor diviza, cumva, însă nu am făcut-o şi nu o vom face”, a spus Biden./mbrotacel/schelaru
REUTERS – 26 iunie