Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, joi, că Moscova este deschisă dialogului privind stabilitatea strategică şi neproliferarea nucleară, însă Kremlinul a precizat că momentan nu sunt luate în considerare astfel de discuţii cu Washingtonul. În pofida invaziei Rusiei în Ucraina, atât Moscova, cât şi Washingtonul, au subliniat importanţa menţinerii comunicaţiilor pe tema armelor nucleare. Cele doă state sunt, de departe, cele mai mari puteri nucleare din lume, cu un număr estimat de 11.000 de focoase nucleare. „Rusia este deschisă dialogului pentru asigurarea stabilităţii strategice, menţinerea regimului de neproliferare a armelor de distrugere în masă şi îmbunătăţirea situaţiei din domeniul controlului armelor”, a declarat Putin, la un forum juridic din oraşul său natal, Sankt Petersburg. Ulterior, în cursul zilei de joi, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că nu a existat niciun contact direct între Putin şi preşedintele american, Joe Biden, de când Rusia a lansat, în februarie, aşa-numita „operaţiune militară specială” în Ucraina. Întrebat dacă există planuri pentru convorbiri de stabilitate strategică între cele două ţări, Peskov a răspuns: „Din păcate, nu există, deocamdată, planuri tangibile în această privinţă.” Putin a afirmat că orice efort către extinderea controlului armelor ar necesita „o muncă comună dureroasă”, însă ar putea preveni o repetare a „ceea ce se întâmplă astăzi în Donbas”. Liderul rus a spus că Moscova a invadat Ucraina pentru a-i proteja pe etnicii ruşi şi pe filoruşii din regiunea estică Donbas de persecuţiile Kievului. El a repetat şi joi aceste afirmaţii, acuzând Ucraina de „crime împotriva umanităţii”. Ucraina şi Occidentul resping aceste acuzaţii şi spun că invazia Rusiei în Ucraina constituie un act de agresiune neprovocat, cu scopul de a ocupa teritorii ucrainene şi de a-l înlătura pe preşedintele Volodimir Zelenski./mbrotacel/ilapadat
(REUTERS – 30 iunie)