Preşedintele Putin a acuzat NATO că are ambiţii imperialiste

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a acuzat NATO că are ambiţii imperialiste, în contextul în care alianţa occidentală îşi intensifică susţinerea pentru Ucraina. În Turkmenistan, Putin a spus jurnaliştilor că Rusia va reacţiona faţă de orice noi detaşări militare, în Suedia şi Finlanda, deşi a subliniat că nu se opune ca ele să se alăture NATO. „În ce priveşte Finlanda şi Suedia, nu avem cu ele problema pe care, din păcate, o avem cu Ucraina. Nu avem nicio dispută teritorială cu ele. Nu ne îngrijorează nimic legat de faptul că Finlanda şi Suedia ar deveni părţi ale NATO. Dacă doresc să o facă, să meargă înainte. Dar ar trebui să înţeleagă clar că nu a existat nicio amenințare înainte, în timp ce acum, dacă efective militare și infrastructură vor fi desfășurate acolo, va trebui să răspundem cu aceeaşi monedă„, a declarat Vladimir Putin./aionita/dstanesc

BBC SERVICIUL MONDIAL – 30 iunie