MAE îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că personalul din transportul feroviar a anunțat intrarea în grevă

Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că personalul din transportul feroviar a anunțat intrarea în grevă mâine, cu asigurarea serviciului minim al circulației trenurilor. Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris, apelurile fiind redirecționate către Centrul de contact și suport al cetățenilor români din străinătate și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie)