Fostul deputat PSD, Viorel Hrebenciuc, va fi eliberat din închisoare după ce a executat doar 10 luni dintr-o pedeapsă de trei ani primită în septembrie 2021, în dosarul Giga TV. Decizia a fost luată astăzi, prin intermediul unui al treilea magistrat de la Tribunalul Ilfov, care a înclinat balanța în favoarea eliberării inculpatului, după ce luna trecută cei doi judecători care au analizat cererea au avut opinii divergente. Pentru a îndeplini condițiile eliberării condiționate, Viorel Hrebenciuc a deschis un proces la Curtea de Apel București și a obținut contopirea pedepselor primite în două dosare – Giga TV, pentru care a primit trei ani de închisoare și cel privind retrocedările ilegale de păduri, unde a fost condamnat la doi ani. Astfel încât, la cele opt luni executate în primul dosar, s-au adăugat alte opt – durata reținerii a arestului preventiv și a celui la domiciliu din al doilea dosar, a transmis reporterul Radio România Actualități, Diana Surdu.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iulie)/azamfir/sdm2