Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit despre modificările aduse la Codul Fiscal

Realizator: Cristina Grecu – Modificările aduse în coaliția de guvernare la Codul Fiscal nu sunt unele de fond, iar discuțiile pe supraimpozitarea pensiilor speciale mari vor continuă, a declarat miercuri președintele PSD, Marcel Ciolacu.
El a subliniat că în primul rând este nevoie de creșterea mai mare a gradului de colectare, care însă în opinia sa nu se poate face fără digitalizarea ANAF.
Marcel Ciolacu: Cred că în perioade de criză, când cei afectați în mod deosebit sunt cei cu venituri mici și medii, trebuie să vii și să intervii pentru ei în primul rând. În primul rând, trebuie să-și facă statul treaba, respectiv Ministerul de Finanțe și ANAF. Este o digitalizare despre care vorbim de 30 de ani și care nu s-a făcut până acum. Dacă ei cred că vor reuși cu aceiași oameni care stopează această digitalizare de 30 de ani, îi anunț și pe domnul director de la ANAF și pe ministrul finanțelor că nu vor reuși.
Realizator: Noile modificări agreate de coaliție la Codul Fiscal au fost astăzi pe masa guvernului, într-o primă lectură./abranescu/dstanesc

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iulie)