EVENIMENTE INTERNE
– Parlament
* A 22-a ediţie a formatului Parliamentary Intelligence Security Forum, intitulată „The War in Ukraine: Reshaping the Global Security Map”, eveniment organizat de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, sub înaltul patronaj al Parlamentului României (7 – 8 iul.) – ora 9:00, la Palatul Parlamentului, sala C. A. Rosetti, nivel S1
– Senat
* Lucrări în comisiile permanente:
- ora 9:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
* Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, are o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu – ora 12:30, la biroul preşedintelui Senatului
* Florian-Dorel Bodog, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Chile are o întrevedere cu senatorul Kenneth Pugh, președintele Grupului parlamentar de prietenie cu România din Parlamentul Republicii Chile – ora 14:30, la salonul Dimitrie Cantemir
– Ministere
* Institutul Aspen România, împreună cu Biroul din București al German Marshall Fund of the US și în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Ambasada Franței în România, organizează cea de-a 4-a ediție a Atlantic-Black Sea Security Forum – What New European Security Architecture after Russia’s war on Ukraine? The Black Sea Vortex, un eveniment internațional la nivel înalt – ora 10:00, în format hibrid, la Clubul Diplomatic din București. Printre speakerii confirmați se regăsesc: Mircea Geoană, Secretar General Adjunct al NATO; Olha Stefanishyna, Viceprim-ministrul pentru integrare europeană și euro-atlantică, Ucraina; Oleg Seberian, Viceprim-ministrul pentru reintegrare al Republicii Moldova; Oleksii Reznikov, Ministrul Apărării, Ucraina; Vasile Dîncu, Ministrul Apărării Naționale; Florin Spătaru, Ministrul Economiei; General Daniel Petrescu, Șeful Statului Major al Apărării; Colonel Flavien Garrigou-Grandchamp, Reprezentant Național Senior în România al Ministerului Forțelor Armate, Franța; Anne Neuberger, Consilierul Adjunct pentru securitate cibernetică și tehnologii emergente, Casa Albă; David Beasley, Directorul executiv al Programului Alimentar al ONU; Mihai Ivașcu, CEO & Co-Fondator, Modex; Hugues Foulon, CEO, Orange Cyberdefense. Evenimentul se bucură de sprijinul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Externe, Ambasadei Franței în România, Comisiei Europene și Diviziei de Diplomație Publică a NATO. Din program:
- ora 10:00 – Alocuţiuni în deschidere: preşedintele interimar al Institutului Aspen România, Sergiu Manea, directorul interimar al ‘German Marshall Fund of the US’ din Bucureşti, Sergiu Panaite, ambasadorul Franţei în România, Laurence Auer
* ora 10:20 – Discursuri susţinute de: ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, ministrul Apărării din Ucraina, Oleksii Reznikov (online), ministrul Apărării Naţionale din Georgia (mesaj înregistrat), Juansher Burchuladze
- ora 14:00 – Discurs susţinut de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană
* Secretarul de stat în MAE, Cornel Feruţă, participă la evenimentul prilejuit de semnarea Protocolului de colaborare între Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” – la sediul MAE
* Ministerul Finanţelor organizează licitaţii pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 45 de milioane de lei
– Apărare, Interne
* Sibiu: Şcoala de Instruire pentru Comunicaţii, Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică Sibiu aniversează 80 de ani de învăţământ militar în arma comunicaţii şi informatică. Din program:
- ora 10:00 – Ceremonie militară şi religioasă; decorarea Drapelului de luptă al şcolii; acordarea unor premii şi distincţii – la sediul instituţiei
- orele 10:00 – 13:00 – Ziua Porţilor Deschise
– Culte, Biserică
* Conferinţa „Varlaam Mitropolitul – 365” care marchează 365 de ani de la trecerea în eternitate a Mitropolitului Varlaam – ora 13:00, la sediul Academiei Române, în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române. La eveniment, vor participa: acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, arhiepiscopul Calinic al Argeşului şi Muscelului, părintele Policarp Chiţulescu – arhimandrit şi consilier patriarhal, prof. univ. Gheorghe Chivu, membru corespondent al Academiei Române, conf. univ. dr. Nicolae Brînzea, preot, şi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul General al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Organizată de MNLR în colaborare cu Academia Română şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe Române, conferinţa va fi completată de o expoziţie de carte veche şi rară, precum şi obiecte de cult restaurate, care aparţin patrimoniului MNLR şi Bibliotecii Academiei Române
– Organizații
* Muzeul Municipiului București, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, Fundația Română pentru Democrație și Editura RAO organizează un eveniment de celebrare a Parteneriatului Strategic cu Statele Unite. Aniversării de 25 de ani de la lansare îi sunt dedicate expoziția „Pe firul confesiunilor. Mărturii despre Parteneriatul strategic România-SUA. Colecția Emil Constantinescu” și cartea „Parteneriatul Strategic România-SUA: 25. Garanție de securitate pentru România în mileniul 3”. Vernisajul expoziției și lansarea volumului vor avea loc vineri 8 iulie, de la ora 19:00, la Muzeul George Severeanu, parte a Muzeului Municipiului București – Str. Henri Coandă nr. 26
– Economic
* Conferinţa naţională „Noul normal în vânzări”, organizată de „Arta de a NU vinde” by Andrei Dunuţă – la Pentagon Events din Bucureşti
* Începând de vineri, 8 iulie, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cea de-a treia etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor aferente categoriei din care fac parte aparatele de aer condiţionat, uscătoarele de rufe şi aspiratoarele. Bugetul acestei etape este de 15 milioane de lei, iar selecţia voucherelor se face în perioada 8 iulie, ora 10:00 – 14 iulie, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului
* Institutul Naţional de Statistică prezintă veniturile şi cheltuielile gospodăriilor în trimestrul I 2022 și Produsul Intern Brut în trimestrul I 2022 (date provizorii)
– Academie
* Jud. Constanța: Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române lansează volumul colectiv de studii „România rurală în noul capitalism: 1990-2020′ – ora 17:00, în cadrul lucrărilor Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România (ACoR) de la Hotel Poseidon din Jupiter. Apărut la editura Pro Universitaria, volumul cuprinde 22 de studii ştiinţifice realizate de 24 de cercetători – sociologi, demografi, antropologi, economişti, politologi, specialişti în comunicare de la universităţi de prestigiu din ţară şi din institute ale Academiei Române. Coordonatorii volumului sunt Iulian Stănescu şi Flavius Mihalache, cercetători ştiinţifici în cadrul ICCV
– Istorie
* Brașov: Muzeul Amintirilor din Comunism (MAdC), împreună cu Muzeul de Artă Brașov, organizează deschiderea expoziției temporare intitulate „Omagiu conducătorului iubit”, o colecție dedicată cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu. Vernisajul va avea loc începând cu ora 10:30, la sediul muzeului din Bd Eroilor nr. 19, Brașov. Expoziția va fi deschisă la Muzeul Amintirilor din Comunism în perioada 9 iulie – 5 septembrie, putând fi vizitată gratuit de marți până duminică, între orele 10:00 – 18:00
– Cultură
* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Printre partenerii media: Radio România Cultural
‣ online
- ora 18:00 – Întâlnirea lui Șerban Foarță – 80 și a prietenilor săi scriitori – pe site-ul MNLR și pe pagina de Facebook a MNLR
- ora 21:00 – În vizită la Casele Memoriale prin ochii celorlalți / Seria II, episodul #1 (Casa Memorială „George și Agatha Bacovia”) – pe site-ul MNLR și pe platforma culturaindirect.ro
* În cadrul celei de-a treia săptămâni a programului Vacanța la MȚR, desfășurat în perioada 20 iunie – 31 iulie, au loc:
- orele 10:00 – 11:00 – Poveşti cu urechi, atelierul lui Călin Torsan
- orele 11:30 – 13:30 – Atelier de radio pentru copii și adolescenți cu Monica Chiorpec. Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Vernisajul expoziţiei de artă clasică şi contemporană „Împreună în trecut, în prezent şi-n viitor”, organizată de Galeria Română – ora 19:00, Bd. Lascar Catargiu, nr 1. Expoziţia este deschisă în perioada 8 iulie – 29 august
* Casa Artelor Dinu Lipatti prezintă, de la ora 19:00, evenimentul „Vara clasică la Casa Artelor Dinu Lipatti”, în cadrul căruia va avea loc Recitalul de pian susținut de Mădălina Claudia Dănilă, Drd. la Temple University Philadelphia (SUA). Din program vor face parte lucrări de Dinu Lipatti, Domenico Scarlatti, Johannes Brahms, Ernesto Lecuona, Enrique Granados şi Francesco Paolo Tosti
* Concerte, concursuri și întâlniri de neuitat cu muzicieni din lumea întreagă vor avea loc timp de nouă zile, între 1 și 9 iulie, în cadrul EUROPAfest 2022, care va revitaliza scena muzicală a capitalei reunind artiști din 23 de țări, atât din Europa, cât și invitați speciali de pe alte continente. Din program:
- ora 20:00 – Concerte – BEST OF JAZZ – la Palatul Regal – Muzeul National de Arta, Sala Auditorium 49-53 Calea Victoriei (intrarea din Str. Știrbei Vodă nr. 1). Concertul include 4 trupe internaționale de jazz
* Alba Iulia: Începând cu ora 17:00, pe Aleea Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia va avea loc Gala Poeziei Române Contemporane. Proiect național dedicat promovării poeților și poeziei românești contemporane, gala este organizată de Consiliul Județean Alba, Uniunea Scriitorilor din România și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se bucură de susținerea financiară a Ministerului Culturii și de sprijinul pe plan local al Primăriei Municipiului Alba Iulia și al Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia. Gala Poeziei Române Contemporane din acest an va oferi un regal poetic susținut de poeții Ana Blandiana, Hanna Bota, Marta Petreu, Adrian Alui Gheorghe, Markó Béla, Gabriel Chifu, Vasile Dan, Nichita Danilov, Horia Gârbea, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan T. Morar, Ion Mureșan, Aurel Pantea, Ioan Es. Pop, Nicolae Prelipceanu și Liviu Ioan Stoiciu
* Arad: În perioada 8 – 10 iulie, are loc cea de-a VI-a ediție Arad Open Air – pe Aeroportul din Arad
* Arad: Ajuns la a patra sa ediţie, Turneul național „Orgile României” continuă incursiunea în istoria acestui instrument pe teritoriul României, cu un recital la Palaltul Culturii din Arad, de la ora 19:00, în Piața George Enescu nr. 1. Desfășurat între 3 iulie și 28 august, turneul cuprinde recitaluri extraordinare în săli de concert, catedrale şi biserici catolice şi evanghelice din întreaga tară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal. Producător: Pro Contemporania. Coproducători: Radio România, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional
* Braşov: Proiecţia filmului „Imaculat”, semnat de Monica Stan şi George Chiper-Lillemark, care s-a întors, anul trecut, de la Veneţia, cu trei premii importante, va putea fi vizionat de publicul braşovean, într-o proiecţie specială, urmată de o întâlnire cu echipa care l-a realizat – ora 21:00, la Bastionul Artiştilor
* Mediaş: În perioada 8-10 iulie se desfăşoară, a XVIII-a ediţie a Festivalului ,,Mediaş, Cetate Medievală”, eveniment cultural-artistic de tradiţie ce cuprinde în programul său, scenete de teatru, concerte de muzică medievală şi renascentistă, expoziţii, ateliere de gastronomie, demonstraţii ale ordinelor cavalereşti, animaţie stradală şi multe alte surprize. Salutul oficial al participanţilor va fi adresat către primarul municipiului Mediaş, Gheorghe Roman, în Piaţa Corneliu Coposu, la ora 20:00 şi va fi urmat de unul dintre cele mai aşteptate momente ale evenimentului, şi anume parada medievală. Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Mediaş
* Sebeş, jud. Alba: Concert în cadrul Turneului Internaţional Stradivarius „Paganini Magic”, ajuns la ediţia a XV-a, susținut de violonistul Alexandru Tomescu și Dragoș Ilie – chitară clasică, și desfăşurat în perioada 26 iunie – 16 iulie – ora 19:30, la Catedrala Reformată-Lutherană. Printre partenerii media: Radio România Actualități, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Cultural
* Sibiu: Cea de a XIX-a ediţie a proiectului „Concerte estivale. Zilele Muzicale Româno-Americane” (4 – 10 iul.) continuă la Sibiu o valoroasă tradiţie a dialogului cultural. Din programul zilei:
- ora 19.00 – Lecţia de ‘geografie muzicală’ continuă cu ‘New Landscape’ – pe Esplanada Filarmonicii
- ora 21:00 – Concert simfonic susţinut de orchestra Filarmonicii Braşov şi solista Luiza Zan, sub bagheta dirijorului Mircea Pădurariu – în Piaţa Mare
* Sibiu: În cadrul celei de-a 16-a ediţii a Festivalului Internațional de Film Transilvania de la Sibiu (7 – 10 iul.), de la ora 21:45, sibienii sunt aşteptaţi în Habermann Markt la proiecţia Metronom, debutul în regie al lui Alexandru Belc, recent premiat la Cannes. Proiecţia va avea loc în prezenţa a doi actori din distribuţie – Marius Boboc şi Mihnea Moldoveanu – care vor sta de vorbă cu spectatorii după film. Metronom evocă România anilor ’70 şi mecanismele de represiune ale Securităţii printr-o poveste de iubire între doi adolescenţi, marcată de trădare, libertate şi iertare
* Târgu Mureş: AWAKE prezintă Urban Summer Nights, eveniment care va avea loc în perioada 8-10 iulie, la Cetatea Medievală Târgu Mureş şi îi va avea cap de afiş pe Akua Naru şi Deliric X Silent Strike & Muse Quartet – ora 18:00. Acestora li se vor alătura sZempol (brass edition), Jazzbois, Koszika & The HotShots, Gramofone, JazzyBIT şi Flatsharks. Evenimentul va include, pe lângă concerte cu trupe, scena Chill şi Vinil, platforma Feed Your Mind, Street Food, Bazaar, Impro Show, Artdoor şi Board Games Area. Intrarea este liberă, în limita capacităţii. Facebook Event: https://fb.me/e/1QaOpkNQE
– Sport
* Arad: Au loc acţiuni de presă premergătoare Supercupei României la fotbal, CFR Cluj – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Arena „Francisc Neuman”
- conferinţă de presă CFR Cluj – ora 18:30
- antrenament oficial CFR Cluj – ora 19:00 – deschis presei în primele 15 minute
- conferinţă de presă Sepsi OSK – ora 20:00
- antrenament oficial Sepsi OSK – ora 20:30 – deschis presei în primele 15 minute
* Echipele din Liga I de fotbal se pregătesc pentru noul sezon competiţional
- meci amical Farul Constanţa – CSA Steaua – ora 19:00, la Academia Hagi – Ovidiu
- meci amical FC Argeş – CS Mioveni – ora 21:00, pe Stadion „Nicolae Dobrin” Piteşti
* Otopeni: Se desfăşoară Campionatele Europene de înot pentru juniori – Complexul Sportiv de Nataţie Otopeni (5 – 10 iul.)
* Belgrad: Sportivi români la Campionatele Europene de tenis de masă pentru juniori de la Belgrad (6 – 15 iul.)
* Elveția: Sportivi români la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna (8 – 10 iul.)
* Israel: Selecţionata feminină de polo pe apă a României participă la Campionatul European Under-19 de la Netanya (3 – 11 iul.)
- România – Elveţia (ora 9:00), locurile 13-16
* Israel: Sportivi români la Campionatele Europene de atletism Under-18 de la Ierusalim (4 – 8 iul.)
– Diverse
* Se deschide Asian Food Fest, festival ce are în prim plan gastronomia asiatică, şi se desfăşoară în perioada 8-10 iulie – ora 13:00, în Parcul Titan, cu intrare liberă. Din program:
- Iubitorii de gusturi şi arome exotice se pot delecta cu ramen, creveţi tempura, street food în stil japonez, bulgogi şi kimchi coreean, pacheţele de primăvară şi colţunaşi chinezeşti, cig kofte – preparat vegetarian turcesc, tikka masala şi murgh kebab ca în India, plăcinte şi dulciuri siriene, îngheţată după reţete thailandeze şi libaneze, dar şi cu băuturi tradiţionale: limonadă, sake, sucuri şi cafea turcească, ceaiuri indiene şi chinezeşti şi bere japoneză
- Cei pasionaţi se vor putea bucura şi de demonstraţii de gătit live, unde pot vedea cum se prepară feluri tradiţionale coreene, cum ar fi sushi-ul lor naţional, kimbap, dar şi kimchi şi bibimbap şi au prilejul să afle cum le pot pregăti şi acasă. Din cadrul festivalului nu vor lipsi nici condimentele pentru curry şi masala, sosuri pentru raţa Pekin şi Teriyaki, conserve rare, noori şi wasabi pentru sushi şi paste şi orez care completează toate felurile chinezeşti
- Asian Food Fest aduce pe scenă un mix de proiecţii de film, muzică live, spectacole de dans, concursuri, poveşti despre mirodenii şi felurile tradiţionale asiatice şi demonstraţii. În program mai sunt prevăzute: ceremonia coreeană a ceaiului, dansurile indiene şi orientale, parada de costume autentice din Japonia, Coreea, China, Turcia, India, Palestina sau Afghanistan, muzica şi dansurile ce fac parte din cultura K-pop
- Organizatorii au pregătit şi ateliere de inspiraţie asiatică, de la caligrafie la pictură pe lampioane şi evantaie japoneze. Pe toată durata festivalului vizitatorii îşi vor putea face poze în costume hanbok coreene
* „Festivalul Scăriţei şi Costiţei’, organizat de Autentic Events – în Parcul IOR din Bucureşti (8 – 10 iul.)
* Jud. Bistrița-Năsăud: Asociația Produs în Bistrița Năsăud organizează o nouă ediție a Festivalului lavandei „Biolavanda”. Evenimentul va avea loc în localitatea Delureni, com. Urmeniș, în perioada 8 – 10 iulie
* Sibiu: Festivalul Vinfest, ediţia a V-a, singurul eveniment din Sibiu care pune în valoare vinul tradiţional din România şi nu numai, se va desfășura în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În deschiderea festivalului concertează Kosta Dj Set – ora 18:00, iar de la ora 21:00, formaţia Zdob şi Zdub. La Vinfest participă nouă crame şi producători de vinuri (50 de arome) şi cinci food truck-uri, care vor pregăti mâncare tradiţională românească, italiană, spaniolă şi sârbească (burger cu sosuri de vin, paste cu parmezan, jambon cu vin roşu, cannoli – desert italian). De asemenea, în acelaşi cadru vor fi organizate ateliere interactive pentru copii (origami, sesiuni de teatru cu păpuşi tradiţionale, treasure hunt) şi concerte & DJ Session pentru vizitatorii muzeului (8 – 10 iul.)
* Timișoara: Data de 8 iulie marchează pentru timişoreni Ziua Transportului Public Local. Anul acesta, Societatea de Transport Public Timişoara aniversează 153 de ani de activitate, moment pe care am decis să-l sărbătorim sub semnul solidarităţii sociale şi al sustenabilităţii mediului. Astfel, vineri, 8 iulie, începând cu ora 9:00, în staţia de tramvai Piaţa Libertăţii, sensul spre Piaţa 700, echipa Societăţii de Transport Public Timişoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi cu participarea D.G.A.S.P.C. Timiş şi D.A.S. Timişoara, va fi oferită, exclusiv copiilor şi seniorilor din cele două instituţii, ocazia de a călători pe traseul turistic (linia 6) cu unul dintre noile tramvaie achiziţionate prin proiectul „Înnoirea flotei de tramvaie – etapa II’, finanţat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020
– S-a întâmplat într-o zi de 8 iulie
* Se împlinesc 630 de ani (1392), de când, în Pera Constantinopolului, era menţionată prezenţa monedelor emise în Ţara Românească – „perperii de Valachia”, fiind atestată, astfel, circulaţia monedei româneşti în comerţul sud-est european
* Se împlinesc 525 de ani (1497) de când navigatorul şi exploratorul portughez Vasco da Gama (1469-1524) începea, din portul Restelo Lisabona la bordul corăbiei Nau S. Gabriel (120 t), prima călătorie pe mare din Europa (Belem/Lisabona) până în India, înconjurând Africa, şi deschidea, astfel, linia de navigaţie din Europa spre Asia. După ce a străbătut Oceanul Indian în numai 23 de zile, navigatorul portughez Vasco da Gama ajungea pe 20 mai 1498 în portul indian Calicut
* În urmă cu 313 ani (1709) a avut loc Bătălia de la Poltava (astăzi, în Ucraina), care a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor. NOTĂ: Unele surse menţionează şi stilul vechi – 27 iunie 1709
* Acum 311 ani (1711), între 8/19 şi 11/22 iulie, a avut loc Bătălia de la Stănileşti pe Prut. Forţele ruso-moldovene au fost încercuite de turci, iar ţarul Petru I a fost constrâns să semneze pacea la Vadu Huşilor. A luat sfârşit domnia lui Dimitrie Cantemir în Moldova, începută la 23.XI.1710. Cantemir s-a refugiat în Rusia, unde a devenit consilierul apropiat al ţarului
* În urmă cu 153 de ani (1869), la Timişoara, s-a deschis circulației prima linie de tramvai tras de cai, care a unit Cetatea, de la Piața Sf. Gheorghe, de cartierul Fabric. La 30 aprilie 1869, s-au achiziţionat de la Fabrica de Vagoane din Viena primele 5 vagoane de persoane, pentru transportul cu cai, fiecare vagon costând 1755 florini. Tramvaiele cu cai au funcţionat până la 26 iulie 1899, când s-au introdus tramvaiele cu tracțiune electrică. La sfârşitul anului 1869, Societatea de Tramvaie cu Cai din Timișoara avea un parc de 24 de vagoane. Programul de circulaţie al tramvaielor era între orele 6 – 22, la un interval de 10-12 minute. Astfel, Timişoara devenea primul oraş din ţară şi al treilea din lume care folosea tramvaiele ca mijloc de transport în comun, după New York și Paris. Tramvaiul a fost inventat în 1775 de englezul John Outram. Primul tramvai urban a fost ideea lui John Stephenson şi a fost dat în funcţiune în 26 noiembrie 1832 în New York, între Manhattan şi Harlem. Prima ţară din Europa unde s-a introdus tramvaiul a fost Franţa, la Paris, în 1854
* Acum 133 de ani (1889) apărea primul număr al prestigiosului cotidian american „The Wall Street Journal”, unul dintre cele mai importante ziare economice şi financiare din lume. A fost fondat de compania Dow, Jones & Company, înfiinţată în 1882, de reporterii financiari Charles Dow şi Edward Jones, cărora li s-a alăturat şi Charles Bergstresser. Împreună au pus bazele unei bănci de date în domeniul afacerilor. Primul buletin cu informaţii financiare a fost editat într-un mic birou din subsolul unui magazin de dulciuri de pe Wall Street nr. 15, din New York şi era destinat, iniţial, unui grup restrâns de abonaţi. Ziarul a apărut prima dată în anul 1883, sub numele de „Customers’ Afternoon Letter”, din 1889, fiind redenumit „The Wall Street Journal”
* Cu 46 de ani în urmă (1976) Comitetul Politic (înfiinţat în 1972) al Partidelor Creştin Democrate din ţările Pieţei Comune (azi, Uniunea Europeană) adopta, la Luxemburg, statutul Partidului Popular European (PPE), primul preşedinte ales fiind Leo Tindemans (1922-2014). În 1978, a avut loc primul congres al PPE, în cadrul căruia a fost adoptat programul politic. Şi la Bucureşti a avut loc un Congres al formaţiunii, în perioada 17 – 18 octombrie 2012. Partidul Popular European, în prezent condus de Donald Tusk, este o federaţie a partidelor creştin democrate membre, asociate sau candidate ale Uniunii Europene. Din România sunt afiliate la PPE Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR)
* Acum 12 ani (2010) un avion experimental propulsat de energie solară a stabilit un record mondial și a făcut istorie, după ce a zburat încontinuu timp de 26 de ore (inclusiv pe timp de noapte), aterizând în siguranță pe un aerodrom elvețian. Cea mai grea încercare a fost ca avionul cu o persoană la bord să zboare și noaptea, dar s-a dovedit că ziua bateriile au acumulat suficientă energie. Aparatul avea o anvergură a aripilor de 63 metri, o lungime de 22 de metri și o greutate 1.600 de kilograme, dispunea de baterii care cântăreau jumătate de tonă, de patru motoare electrice și de aproximativ 12.000 de celule solare, iar viteza medie de zbor a fost 70 km/h. Pilotul Andre Borschberg a decolat cu avionul Solar Impulse pe 7 iulie și a aterizat la Payerne, în Elveția, joi, 8 iulie. După ce a zburat 14 ore pe lumină, bateriile s-au încărcat suficient încât avionul să poată zbura și noaptea. După câțiva ani, în iulie 2016, o versiune perfecționată, Solar Impulse 2, avea să finalizeze un istoric înconjur al Pământului
Aniversări – Comemorări
– Sf. Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul (Calendarul Creştin-Ortodox 2022)
– „Ziua Transportului Public Timişorean”, stabilită de Consiliul Local în 2011; la 8 iulie 1869, în Timişoara se deschidea circulaţiei prima linie de tramvai tras de cai, care unea Cetatea (Piaţa Sf. Gheorghe) de cartierul Fabric (6 km); Timişoara devenea astfel primul oraş din Europa sud-estică cu tramvai tras de cai
– 1885, 8/21: A murit (la Atena) Mihail (Gheorghiad) Obedenaru, medic (studii antropologice cu caracter de pionierat), publicist şi diplomat (intensă activitate diplomatică între anii 1877 şi 1885: secretar de legaţie la Roma şi Constantinopol, ministru plenipotenţiar la Atena); membru corespondent al Societăţii Academice Române din 1871 (n. 1839)
– 1891: S-a născut Constantin Motăş, zoolog, biolog, ecolog; ca profesor la Facultatea de Agronomie din Iaşi, a ţinut primul curs de hidrobiologie şi piscicultură din România; împreună cu S. Karaman şi P. C. Chapuis, a pus bazele unei noi discipline – freatobiologia, ştiinţa care studiază organismele din apele freatice; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1980)
– 1903: S-a născut Petre Stati, poet, eseist şi traducător; a dat, de-a lungul timpului, versiuni româneşti demne de reţinut pentru o bună parte, şi cea mai semnificativă, a scriitorilor antici, în antologii precum „Literatura latină”, „Satirici şi epigramişti latini”, „Poeţi latini” (m. 1978)
– 1907: S-a născut pictorul Petre Abrudan; unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai picturii transilvănene (m. 1979) – 115 ani
– 1910: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Achim Stoia (m. 1973)
– 1914: S-a născut Elvira Micoş, pictor, gravor și scenograf (m. 2014)
– 1926: S-a născut Constantin Romaşcanu, compozitor, dirijor de cor, organist şi profesor; a înfiinţat şi dirijat orchestra simfonică a studenţilor Facultăţii de Compoziţie şi Muzicologie a Conservatorului „C. Porumbescu” din Bucureşti (1967-1982)
– 1933: S-a născut actriţa Brânduşa Zaiţa Silvestru, personalitate a teatrului românesc de păpuşi şi marionete; artist păpuşar la Teatrul „Ţăndărică” între anii 1950 – 1997; prima laureată a unui premiu special UNITER în acest domeniu; a colaborat cu Radiodifuziunea Română la emisiunea „Teatru la microfon” şi la „Teatrul Radiofonic” (1959 – 1985), a avut emisiunea „Povestiri pe degete” la Televiziunea Naţională (seriale cu păpuşi, 1958 – 1980); apreciată profesoară universitară de Arta Teatrului de Păpuşi în cadrul Academiei de Teatru şi Film din Bucureşti, actual UNATC (m. 2019)
– 1941: S-a născut poeta Angela Marinescu (a folosit şi pseudonimul Basaraba Matei; numele real este Basaraba-Angela Marcovici)
– 1941: S-a născut poeta și prozatoarea Elisabeta Isanos; fiica scriitorilor Magda Isanos și Eusebiu Camilar (m. 2018)
– 1942: S-a născut Şerban Foarţă, poet, eseist şi traducător (în special din poezia franceză modernă) – 80 de ani
– 1948: A murit pictorul şi desenatorul Ştefan Popescu, unul dintre întemeietorii grupării „Tinerimea artistică”; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1872)
– 1952: S-a născut Vasile Pușcaș, profesor universitar, diplomat și om politic; negociatorul aderării României la Uniunea Europeană; membru corespondent al Academiei Române din 2021 – 70 de ani
– 1954: S-a născut pictorul Ioan Burlacu
– 1955: S-a născut actriţa de teatru şi film Mihaela Mitrache (m. 2008)
– 1956: A murit prozatorul Damian Stănoiu (prenumele la naştere: Dumitru); în scrierile sale predomină prezentarea vieţii monahale, ecleziastice în general (n. 1893)
– 1959: A murit (în închisoarea Ocnele Mari/Vâlcea) scriitorul creştin, moralist și naționalist Vasile Militaru, unul din marii fabulişti români din secolul al XX-lea şi unul dintre cei mai populari poeţi ai perioadei interbelice; lucrarea cea mai importantă, după „Psaltirea în versuri”, care l-a preocupat întreaga viaţă, a fost „Divina zidire” (Biblia versificată şi ilustrată); complet interzis după 1944, arestat în 1958 de Securitate, a murit ca un „martir al poeziei şi al credinţei în Dumnezeu” (n. 1886)
– 1960: S-a născut dirijorul Ion Marin; stabilit în Austria, din 1986; colaborează, în prezent, cu orchestre renumite din întreaga lume; a creat „Cantus Mundi”, cel mai modern program de integrare şi de luptă împotriva discriminării în rândul copiilor, și programul „Simfonia Mundi”, care se bazează pe instrumente; fiul fondatorului corului de cameră „Madrigal”, Marin Constantin
– 1962: A murit compozitorul şi violoncelistul Theodor Lupu (n. 1899) – 60 de ani
– 1968: A murit Petre Pandrea (pseudonimul lui Petre Ioan Marcu-Balș), sociolog, eseist, memorialist, avocat, publicist și traducător; eseistica şi publicistica sa politică şi socio-psihologică îl impun printre cele mai efervescente inteligenţe ale perioadei interbelice; rudă cu Lucreţiu Pătrăşcanu (căsătorit cu sora acestuia, Eliza), va fi închis (arestat şi nejudecat între anii 1948 şi 1952, apoi arestat şi condamnat la 15 de ani de închisoare în 1958 şi amnistiat în 1964); membru post-mortem al Academiei Române din 2013 (n. 1904)
– 1984: A murit (la Nisa, Franţa) George Brassaï (pseudonimul lui Gyula Halász), cunoscut fotograf, sculptor şi cineast francez de origine maghiară din România (n. 1899, la Braşov)
– 1994: A murit George Hanganu, istoric literar şi comparatist (n. 1914)
– 2009: A murit etnologul și sociologul Paul Petrescu; studii şi cercetări în domeniile arhitecturii, ceramicii, artelor decorative; stabilit în SUA din 1990; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1993) (n. 1921)
– 2011: A murit inginerul Emanuel Diaconescu, întemeietor al şcolii doctorale sucevene în inginerie mecanică; membru corespondent al Academiei Române din 1990 (n. 1944)
– 2013: A murit Ştefan Iureş, poet, prozator şi eseist (n. 1931)
– 2014: A murit creatorul popular Nicolae M. Nica; în 1979 a înfiinţat Muzeul Sătesc din Chilia (comuna Făgeţelu); acest muzeu, ce poartă în prezent numele fondatorului, a contribuit la salvarea patrimoniului istoric şi etnografic din nordul judeţului Olt (n. 1917)
EVENIMENTE EXTERNE
– Praga: Concert de deschidere a Președinției semestriale a Consiliului UE deținută de Cehia
– Kiev: Conferință online despre dezvoltarea Ucrainei după război, cu participarea lui Dmytro Kuleba – Ministrul Afacerilor Externe din Ucraina și a lui Oleksii Reznikov – Ministrul Apărării din Ucraina
– Berlin: Ministrul de stat pentru Europa Anna Lührmann susține o conferință de presă cu omologul său francez Laurence Boone
– Paris: Depunerea raportului Statelor Generale de Justiție către președintele Emmanuel Macron
– Rabat, Maroc: Drama celor 23 de migranți de la Nador/Melilla face obiectul vizitei comisarului european pentru afaceri interne, Ylva Johansson și a ministrului spaniol de interne, Fernando Grande-Marlaska
– Nusa Dua, Bali, Indonezia: Secretarul de stat al SUA Anthony Blinken se va alătura miniștrilor de externe G20 pentru o întâlnire, în cadrul căreia va susține mai multe discuții bilaterale
– Viena: Cancelarul austriac Karl Nehammer și prim-ministrul georgian, Irakli Garibashvili, aflat în vizită în Austria, vor vorbi cu reprezentații mass-media, după discuțiile lor care se vor concentra asupra războiului din Ucraina
– Jakarta: Ministrul de externe indonezian, Retno Marsudi, va susține o conferință de presă după reuniunea miniștrilor de externe G20
– Bali, Indonezia: Miniștrii de externe ai Statelor Unite, Marii Britanii și Germaniei, printre alții, se vor întâlni față în față cu omologul lor rus, Serghei Lavrov, la o reuniune a G20 la Bali, în cadrul căreia se vor aștepta la discuții dure și retorică aprinsă cu privire la războiul din Ucraina, sancțiuni și creșterea prețurilor la alimente și energie
– Dublin: Secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić va participa la cea de-a 55-a reuniune anuală comună a Consiliului de conducere și a Consiliului de administrație al Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB)
– Luxemburg: Eurostat publică rezultatele privind indicele preţului locuinţelor în UE, în primul trimestru din 2022
– München: Conferinţă de presă a cancelarului federal Olaf Scholz ca urmare a participării la conferinţa internaţională a meşteşugarilor
– Berlin: Bundesrat votează asupra proiectului de lege privind repunerea în funcţiune a termocentralelor pe cărbune pentru producţia de electricitate
– Frankfurt: Banca Centrală Europeană comunică rezultatele primelor teste de stres privind riscurile climatice către bănci
– Sofia/ Atena: Este inaugurat interconectorul de gaze Bulgaria – Grecia
– Aguadilla, Puerto Rico: Participarea președintelui Băncii Federale a Rezervei din New York, John Williams, la o masă rotundă cu reprezentanții industriei aerospațiale organizată de Universitatea din Puerto Rico
– Londra: Discurs susținut de guvernatorul adjunct al Băncii Angliei pentru reglementarea prudențială și directorul executiv al Autorității de reglementare prudențială, Sam Woods, la Banca Angliei, cu tema „Solvency II: Lovirea echilibrului”
– Aix-en-Provence, Franța: Participarea președintelui Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, la sesiunea de deschidere „Que risque le monde?” în cadrul Les Rencontres Economiques d’Aix-en-Provence 2022
– Mayaguez, Puerto Rico: Președintele Băncii Rezervei Federale din New York, John Williams, participă la discuții despre politica monetară, perspectivele economice din SUA și Puerto Rico și tendințele economice, înainte de evenimentul găzduit de Universitatea din Puerto Rico, campusul Mayagüez
– Ouagadougou, Burkina Faso: Întâlnirea foștilor șefi de stat Blaise Compaoré, Jean-Baptiste Ouedraogo, Isaac Zida, Michel Kafando și Roch Marc Christian Kaboré
– Addis Abeba, Etiopia: Comisia Etiopiană pentru Drepturile Omului (EHRC) își publică raportul anual privind situația din țară
– Franța: Mișcare socială în aeroporturile franceze (8 – 10 iul.)
– Durban, Africa de Sud: Marcarea unui an de la începutul revoltelor declanșate de încarcerarea fostului președinte Jacob Zuma (8 – 15 iul.)
– Bellinzone, Elveția: Decizie în procesul lui Michel Platini și al fostului președinte FIFA Sepp Blatter, pentru fraudă în cazul plății suspecte în detrimentul FIFA
– Roma: Prezentare de modă a casei Valentino, pe treptele bisericii Trinità dei Monti
– Budapesta: Judo – Grand Slam-ul Ungariei (8 – 10 iul.)
– Are loc Campionatul European de fotbal feminin – EURO 2022 (6 – 31 iul.)
- Spania – Finlanda (ora 19:00), în Grupa B
- Germania – Danemarca (ora 22:00), în Grupa B
– Are loc ediţia a 109-a a Turului ciclist al Franţei
- etapa a 6-a: Tomblaine – La super planche des belles filles (176 km)
– Austria: Au loc antrenamente libere pentru Marele Premiu de Formula 1 al Austriei
Aniversări – Comemorări
– 1621: S-a născut fabulistul, poetul, dramaturgul şi prozatorul francez Jean de La Fontaine (m. 1695)
– 1695: A murit Christiaan Huygens, fizician, matematician şi astronom olandez; a construit primul ceas cu pendul (1657) şi a elaborat teoria clasică a forţelor centrifuge şi a oscilaţiilor pendulului (1673); a emis principiul care explică propagarea undelor (principiul H) şi teoria ondulatorie a luminii; autor al primului tratat complet asupra calculului probabilităţilor (n. 1629)
– 1784: A murit Torbern Olof Bergman, chimist și mineralog suedez, cunoscut pentru lucrarea sa din 1775 “Disertație despre Atracțiile Elective”, conținând cele mai cuprinzătoare tabele despre afinitatea chimică publicate vreodată (n. 1735)
– 1822: A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley; unul dintre cei mai importanți poeți ai romantismului englez, criticii considerându-l unul dintre cei mai de seamă lirici ai literaturii de limbă engleză (n. 1792) – 200 de ani
– 1831: S-a născut farmacistul american John Pemberton, inventatorul băuturii răcoritoare „Coca-Cola” (m. 1888)
– 1838: S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (în perioada 1900-1917 a construit peste 50 de dirijabile rigide); este primul care a folosit motorul cu combustie internă pentru propulsia dirijabilelor (m. 1917)
– 1839: S-a născut John D. Rockefeller, industriaș și filantrop american; cofondatorul Standard Oil Company (1870), companie care a dominat industria petrolului și a fost primul mare trust de afaceri din SUA (m. 1937)
– 1890: S-a născut scriitorul Walter Hasenclever, unul dintre principalii exponenţi ai expresionismului german (m. 1940; s-a sinucis)
– 1892: S-a născut scriitorul englez Richard Aldington; reprezentant de seamă al curentului imagist (m. 1962) – 130 de ani
– 1894: S-a născut cineastul italian Carlo Ludovico Bragaglia, prolific realizator în special de comedii (m. 1998)
– 1900: S-a născut George Antheil, compozitor şi pianist american (m. 1959)
– 1902: S-a născut lingvistul suedez de origine franceză Alf Lombard, reputat specialist în limba şi literatura română; membru corespondent străin (1947) şi membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1996) – 120 de ani
– 1903: S-a născut pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (m. 1984)
– 1921: S-a născut Edgar Morin, filosof și sociolog francez, recunoscut la nivel internațional pentru munca sa privind complexitatea și „gândirea complexă” (pensée complexe), și pentru contribuțiile sale științifice în diverse domenii precum studii media, politică, sociologie, antropologie vizuală, ecologie, educație și biologia sistemelor; deține diplome în istorie, economie și drept
– 1930: S-a născut Jerry Vale (numele la naştere: Genaro Louis Vitaliano) cântăreţ şi actor american (m. 2014)
– 1930: A murit filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea Primului Război Mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române; Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române (1892) (n. 1860)
– 1938: S-a născut actorul rus Andrei Miagkov (m. 2021)
– 1943: S-a născut Michael Metzeltin, lingvist și profesor austriac, personalitate de prim rang în domeniul filologiei romanice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2004
– 1944: S-a născut poetul palestinian Mourid Barghouti; a publicat numeroase colecţii de poezii, dar a fost recunoscut pe plan internaţional pentru volumul de memorii „I saw Ramallah” (m. 2021)
– 1946: A murit Józef Mehoffer, pictor și grafician austriac de origine poloneză (n. 1869)
– 1949: A murit Riccardo Pick-Mangiagalli, compozitor şi pianist italian de origine cehă (n. 1882)
– 1951: S-a născut actriţa americană de film şi prezentatoarea de modă Anjelica Huston
– 1952: S-a născut actriţa americană Mary Ellen Trainor (m. 2015) – 70 de ani
– 1956: A murit Giovanni Papini, jurnalist, eseist, critic literar, poet și romancier italian (n. 1881)
– 1958: S-a născut Kevin Bacon, regizor, actor şi producător american
– 1961: S-a născut Andrew Fletcher, instrumentist britanic (keyboard), DJ și unul dintre membri fondatori ai trupei Depeche Mode (m. 2022)
– 1967: A murit actriţa britanică de teatru şi film Vivien Leigh (numele adevărat: Vivian Mary Hartley); soţia actorului Laurence Oliver, cu care a format unul dintre cele mai celebre cupluri din lumea cinematografică anglo-americană a anilor ‘30-‘40 ai secolului XX (n. 1913) – 55 de ani
– 1979: A murit Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, care a avut o importantă influență în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câștigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman și Julian Schwinger (n. 1906)
– 1994: A murit Kim Ir Sen (Kim Il-sung), om politic comunist nord-coreean; preşedinte (1949-1966) şi secretar general al CC (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea; preşedinte al RPD Coreene (1972-1994); creatorul pe baza „ideilor ciuce” al socialismului de tip coreean; a încurajat cultul personalităţii sale, căruia i-a dat dimensiuni paroxistice (n. 1912)
– 2012: A murit Ernest Borgnine (născut Ermes Effron Borgnino), actor american de film şi televiziune (n. 1917) – 10 ani
– 2015: A murit poetul, prozatorul şi profesorul american James Tate, recompensat în 1992 cu premiul Pulitzer, pentru volumul „Selected Poems” (n. 1943)
– 2015: A murit actorul american Irwin Keyes (n. 1952)
– 2016: A murit muzicianul francez Gérard Bourgeois, compozitor a sute de cântece pentru Brigitte Bardot, Juliette Greco şi Dalida (n. 1936)
– 2018: A murit regizorul, producătorul şi scenaristul italian Carlo Vanzina, unul dintre inventatorii genului „cinepanettone” – un stil cinematografic popular, alcătuit din comedii fără mari pretenţii artistice, ignorate de criticii de specialitate dar adorate de publicul larg (n. 1951)