Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit, potrivit postului național de televiziune japonez. Abe, în vârstă de 67 de ani, care rămâne cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei, a fost împușcat în timp ce ținea un discurs de campanie. Suspectul a fost arestat. Atacatorul s-a apropiat din spate şi a tras de două ori, cu o armă artizanală, cu două ţevi. Atacurile armate sunt aproape inexistente în Japonia. Uciderea domnului Abe a fost condamnată de liderii niponi şi de cei din întreaga lume. Premierul nipon, Fumio Kishida, a descris-o drept un act cumplit şi barbar, care nu poate fi tolerat. Statele Unite au comunicat că uciderea domnului Abe este profund tulburătoare şi că acesta a fost un lider vizionar. Coreea de Sud, ale cărei relaţii cu Japonia sunt tensionate, a transmis că asasinatul este inacceptabil. Premierul sud-coreean, Park Jin, a vorbit cu reporterii. „Preşedintele Yoon Seok-youl şi-a exprimat cele mai profunde condoleanţe către familia sa şi către poporul Japoniei. Guvernul coreean condamnă vehement acest atac, o crimă violentă care nu ar trebui tolerată sub nicio formă”, a declarat el.(BBC SERVICIUL MONDIAL – 8 iulie)/aionita/avladucu