EVENIMENTE INTERNE
– Guvern
* Programul premierului Nicolae Ciucă, la Palatul Victoria:
- ora 9:00 – coordonarea reuniunii Comitetului interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Participă ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu
- ora 12:00 – participă la evenimentul de lansare a Programului oficial de Internship al Guvernului României – ediţia a IX-a, 2022 (11 iul. – 9 sep.). Participarea premierului la acest eveniment va fi transmisă live pe conturile de Facebook și YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria
- ora 12:30 – consultări cu reprezentanţii mediului de afaceri
– Uniunea Europeană
* Ambasada Republicii Cehe în București, împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, organizează conferința de lansare a Președinției cehe a Consiliului UE. Evenimentul va avea loc începând cu ora 11:00, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, sala Nicolae Titulescu (str. Vasile Lascăr, nr. 31, et. 1) şi poate fi urmărit live, pe pagina de Facebook a Reprezentanței Comisiei Europene la București (https://www.facebook.com/comisia.europeana.in.romania). În cadrul conferinței va fi prezentat programul Președinției pentru mandatul de 6 luni. La conferința de presă vor participa Halka Kaiserová, ambasadoarea Republicii Cehe, Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, și Ramona Chiriac şi șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac (intervenție video)
– Ambasade
* Washington: Ambasada României la Washington organizează o serie de evenimente, parte a programului aniversar derulat de-a lungul întregului an, pentru a marca 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii. Din programul zilei:
- chiar în ziua aniversării, va fi lansat un site dedicat atât istoriei Parteneriatului Strategic, cât şi relaţiilor bilaterale începute încă din 1880, când România şi SUA au stabilit relaţii diplomatice. Site-ul va cuprinde atât calendarul evenimentelor, cât şi informaţii relevante referitoare la Parteneriatul Strategic
– Economic
* „ZF Bankers Summit 22”, eveniment organizat de Ziarul Financiar – ora 9:00, la Hotel Marriott (11 – 13 iul.)
* Institutul Naţional de statistică publică date privind:
- mişcarea naturală a populaţiei în mai 2022
- sacrificările de animale şi păsări şi producţia de carne în mai 2022
- comerţul internaţional cu bunuri al României (date estimate) în mai 2022
* Sfântu Gheorghe, jud. Covasna: Conferinţă de presă susţinută de conducerea Camerei de Comerţ şi Industrie Covasna; tema – creşterea impozitelor – ora 10:00
– Medicină, Săînătate
* Focşani, jud. Vrancea: Începând de astăzi, 11 iulie, programările pentru cabinetele medicale din ambulatoriul de specialitate al Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) ‘Sf. Pantelimon’ vor putea fi făcute on-line, astfel: pe prima pagină a site-ului spitalului, www.spitalvn.ro, există un buton roşu, numit ‘Programări online’, care va fi activ începând de astăzi şi printr-un simplu click, pacienţii vor putea face cu uşurinţă programări pentru toate specialităţile medicale din ambulatoriul integrat al spitalului. Tot de astăzi, 11 iulie va fi funcţional şi un număr de telefon care va putea fi folosit atât de cei care nu au acces la internet şi doresc să se programeze telefonic, cât şi pentru anularea programărilor. În paralel, fişierul ambulatoriului va rămâne deschis pentru cei care doresc să facă în continuare programări direct la spital
– Învățământ, Cercetare
* Botoşani: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Botoşani va organiza, în perioada 11-15 iulie, o tabără de pictură de icoane pe lemn destinată copiilor şi tinerilor. Tabăra se va desfăşura în parteneriat cu Cercul Militar Botoşani şi Biserica Militară din municipiul Botoşani, putând să participe copii şi tineri cu vârste cuprinse între 11 şi 20 de ani
* Târgu Mureș: Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș va găzdui, de la ora 11:00, evenimentul de lansare a volumului aniversar „IN HONOREM Lucian Teodor Chiriac – Dreptul – arta binelui și a dreptății”, publicat la Editura Universul Juridic. Evenimentul va avea loc în Aula Magna, str. Nicolae Iorga nr. 1, în organizarea Departamentului de Drept și Administrație Publică din cadrul Facultății de Economie și Drept UMFST
– Cultură
* În cadrul celei de-a patra săptămâni a programului „Vacanța la MȚR”, desfășurat în perioada 20 iunie – 31 iulie, are loc atelierul „Joacă o poveste. Ba două: una a mea, alta a ta!”, cu Raluca Minoiu – ora 10:00 (11 – 12 iul.). Printre partenerii media ai MNȚR: Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional
* Ceremonia de deschidere a Taberei de creaţie „Vara pe uliţă”, a 30-a ediţie – ora 10:00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Scena Dumitra din incinta muzeului. Copiii înscrişi vor fi iniţiaţi în tainele meşteşugurilor populare: olărit, ţesut, croit-cusut-brodat, încondeiat ouă, confecţionat păpuşi, măşti şi podoabe populare, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn şi pe sticlă, prelucrarea artistică a pielii, dansuri populare, modelaj în lut, confecţionat jucării din lemn, împletituri sfoară, fotografie. Atelierele se adresează copiilor de la 4 la 18 ani. Înscrierile au loc atât la sediul Muzeului Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’, clădirea Arhondaric, Şos. Kiseleff nr. 28, de luni până joi, între orele 10:00 şi 15:00, iar vineri între orele 10:00 şi 13:00, cât şi online, la adresa de email tabaravarapeulita@gmail.com
* Începând cu ora 20:00, Institutul Cervantes din Bucureşti organizează, la sediul său, un eveniment în aer liber: vernisaj, vizionare de filme şi sangria. Evenimentul va avea loc în El Patio, curtea interioară a Institutului, unde artistul vizual Pisica Pătrată a realizat o nouă intervenţie murală. În prezenţa artistului şi a directorului Institutului Cervantes din Bucureşti, Jorge Jimenez-Zumalacarregui, va avea loc vernisajul noului proiect artistic, dar şi al unei expoziţii marca Pisica Pătrată. Este vorba despre 18 lucrări reunind schiţe iniţiale care au stat la baza celor mai cunoscute lucrări de street-art ale sale, însoţite de fotografiile operelor finale, o excelentă ocazie de a pătrunde în laboratorul creaţiei unor astfel de creaţii din spaţiu public
- Vernisajul noului mural va prefaţa seria de proiectii de film în aer liber reunite sub motto-ul ‘Filme şi literatură’, desfăşurate în El Patio, curtea interioară a Institutului, în fiecare zi de luni a lunii iulie. Filmul de luni, 11 iulie, ora 21:15, este Historias de cronopios y famas / Povestiri cu cronopi si glorii – o serie de scurtmetraje de animaţie bazate pe povestiri de Julio Cortazar, în regia lui Julio Luduena (Argentina, 2013, 86 de minute), oferit prin curtoazia Ambasadei Republicii Argentina în România
* Portugalia: Cea de-a XXX-a ediţie a Festivalului Internațional de Scurtmetraje „Curtas Vila do Condeˮ se desfășoară, în perioada 9-17 iulie, la Teatrul Municipal, Galeria de artă cinematografică „Solarˮ și în alte 28 de locuri din orașul portughez Vila do Conde, dintre cele mai diverse: clădiri istorice, unități comerciale, cafenele, grădini, străzi sau piețe. Din program:
- Noul scurtmetraj semnat de Radu Jude, „Potemkiniștii”, produs de microFILM și realizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, a fost selectat în Competiția Internațională a Festivalului și va fi proiectat de la ora 21:15, la Teatrul Municipal. Regizorul Radu Jude va fi prezent la ediția din acest an a Festivalului, la invitația organizatorilor și cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Lisabona
– S-a întâmplat într-o zi de 11 iulie
* Acum 594 de ani avea loc prima atestare a Mănăstirii Horaiţa (din judeţul Neamţ), emisă de cancelaria lui Alexandru cel Bun, domnul Moldovei (1400-1432). Astfel, la 11 iulie 1428, domnitorul Moldovei Alexandru cel Bun (1400 – 1432) includea biserica din Horaiţa în rândul celor 52 de biserici (de mir şi mănăstire). Acest sfânt lăcaş a fost înfiinţat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu binecuvântarea mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Denumirea Mănăstirii Horaiţa provine de la numele marilor proprietari de pământ, în stăpânirea cărora intrau satele de pe acolo, Crăcăoani, Poiana şi cele din împrejurimi. Arhim. Irinarh Rosetti (1822) şi Arhim. Ermoghen Buhuş (1848) sunt consideraţi principalii ctitori. La jumătatea veacului al XX-lea, această biserică şi chiliile mănăstireşti ajunseseră într-o stare de ruină, motiv pentru care, între anii 1970 – 1990, la Mănăstirea Horaiţa s-au făcut importante lucrări de restaurare. Mănăstirea Horaița are hramul „Botezul Domnului”
* Cu 308 ani în urmă (1714) Dimitrie Cantemir (domn al Moldovei/martie-aprilie 1693, 1710-1711) era ales membru al Academiei Regale Prusace de la Berlin, la propunerea matematicianului și filosofului german, Gottfried Wilhelm Leibniz, fiind desemnat șeful Secțiunii de orientalistică a acestui important forum știintific european. Unul dintre cei mai erudiți români din toate timpurile, Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) a fost enciclopedist, etnograf, geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog și compozitor, fiind, totodată primul turcolog şi arabist din lume, precum şi primul traducător al Coranului
* Acum 242 de ani (1780) apărea, în limba latină, prima gramatică a limbii române – „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai
* Acum 82 de ani (1940), în condiţiile declanşării celui de-Al Doilea Război Mondial, România s-a retras din Liga Naţiunilor (Societatea Naţiunilor). La data de 18 aprilie 1946, a fost adoptată hotărârea prin care Liga Națiunilor (creată la 10 ianuarie 1920) dispărea oficial, misiunea ei urmând a fi preluată de o nouă organizație internațională: Organizația Națiunilor Unite. Liga Națiunilor (Societatea Națiunilor) a fost prima tentativă de înființare a unei organizații internaționale, cu scopul de a gestiona problemele de securitate colectivă și de a menține pacea la nivel mondial, după Primul Război Mondial
* Se împlinesc 50 de ani (1972) de la Campionatul mondial de șah care a intrat în istorie odată cu provocarea pentru titlu a secolului, disputat între titularul titlului Boris Spassky (URSS – n. 1937) și Bobby Fischer (SUA – 1943-2008), cel din urmă câștigând meciul cu 12,5 la 8,5. Jucat în Reykjavík, capitala Islandei, între 11 iulie și 3 septembrie, provocarea este considerată cea mai faimoasă din istoria competițiilor oficiale de șah: în Statele Unite a avut o largă acoperire mediatică atât în cadrul comunității de șah (acolo s-a vorbit despre „Fischer Boom”), cât și în afara acesteia (a fost prima dată când un meci de șah a fost difuzat la televizor), dar și datorită faptului că a fost jucat în mijlocul războiului rece și, prin urmare, a fost văzut ca o opoziție între SUA și URSS
* Cu 27 de ani în urmă (1995), între 11 și 22 iulie, a avut loc Masacrul de la Srebrenica, în estul Bosniei, când 8.000 de musulmani au fost ucişi de forţele sârbe bosniace, în timpul Războiului bosniac (martie 1992-noiembrie 1995). A fost cel mai sângeros episod pe care l-a cunoscut Europa după cel de-Al Doilea Război Mondial
* Se împlinesc 25 de ani (1997) de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, cu prilejul vizitei la Bucureşti a preşedintelui SUA, Bill Clinton; semnarea acestui document a fost văzută ca fiind un demers politico-diplomatic de succes al preşedintelui Emil Constantinescu. Parlamentul a adoptat, marţi, 28 iunie 2022, cu majoritate de voturi, o Declaraţie cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, în care se angajează să sprijine măsurile de asigurare a securităţii „în mod unitar şi coerent” pe Flancul Estic al NATO şi în spaţiul euroatlantic şi susţine extinderea colaborării în domenii ca apărare, energie, comunicaţii, noi tehnologii, combatere a ameninţărilor hibride
Aniversări – Comemorări
– Sf. Benedict, abate, patron al Europei (Calendarul Romano-Catolic 2022)
– 1909: A murit compozitorul Grigore Ventura (n. 1839)
– 1910: S-a născut Liviu Stan, profesor de teologie, canonist; unul dintre cei mai de seamă canonişti ai Ortodoxiei; specialist în drept, administraţie şi legislaţie bisericească (m. 1973)
– 1947: S-a născut Victor Surdu, de profesie inginer horticultor, a fost, între 1989 şi 1990, ministru al Agriculturii; între 1990 şi 1996 a fost preşedinte al Partidului Democrat Agrar (PDAR); din 2001, era membru al PSD, iar din 2008, deputat de Neamţ (m. 2011) – 75 de ani
– 1955: S-a născut Mariana Buruiană, actriţă, traducătoare și scriitoare
– 1955: S-a născut interpreta de muzică populară Maria Dragomiroiu
– 1956: S-a născut gimnasta olimpică și antrenoarea Iuliana Simonfi; stabilită în Namibia, unde a deschis Academia de Gimnastică „Simonfi” (m. 2019)
– 1980: A murit poetul, publicistul şi traducătorul Mircea Pavelescu; în ultimii ani ai vieţii s-a manifestat ca autor de poezii umoristice şi versuri pentru copii (n. 1908)
– 1995: A murit Mihai Horia Botez, matematician român stabilit în SUA din 1987; ambasador al României în SUA în perioada noiembrie 1994 – iulie 1995 (n. 1940)
– 1997: A murit pictoriţa Georgeta Năpăruş (n. 1930) – 25 de ani
– 2010, 11/12: A murit actriţa şi profesoara Lucia Mureşan; cunoscută de la emisiunea „Teleencicopedia” pentru timbrul său vocal deosebit (n. 1938)
– 2011: A murit artistul plastic Alexandru Chira; a realizat ansamblul monumental „De-semne spre cer, pentru ploaie şi curcubeu”, de la Tăuşeni, judeţul Cluj, considerat de critica de specialitate ca fiind cea mai importantă lucrare contemporană de această factură din România (n. 1947)
– 2021, 11/12: A murit George Ciamba, diplomat de carieră în cadrul MAE; ambasador al României în Republica Turcă (1999-2003), reprezentant permanent al României la Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră (2001-2003), secretar de stat în MAE (2003-2005; 2012-2016; 2017-2018), ambasador în Republica Elenă (2005-2012), ministru delegat pentru Afaceri Europene (2018-2019), calitate în care a gestionat prima Preşedinţie română a Consiliului Uniunii Europene; ambasador al României în Grecia (2020-2021); a avut o contribuţie deosebită la amplificarea parteneriatului strategic româno-american, la aderarea României la NATO (n. 1966) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Bruxelles: Reuniunea Eurogrup
– Luxemburg: Audierea preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin privind hotărârea prealabilă a judecătorului spaniol Ruiz de Lara, care a cerut Curţii de la Luxemburg să decidă dacă UEFA se bucură de monopol în organizarea competiţiilor continentale, lucru pe care îl susţin iniţiatorii Super Ligii (11 – 12 iul.)
– Srebrenica, Bosnia și Herțegovina: Comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei, Dunja Mijatović, va participa la cea de-a 27-a ceremonie de comemorare a victimelor genocidului de la Srebrenica
– Praga: Vizita președintelui israelian, Isaac Herzog
– Varșovia: Consultări interguvernamentale polono-britanice, cu participarea premierului britanic demisionar Boris Johnson și ministrului britanic de externe, Liz Truss
– Bangkok: Ministrul thailandez de finanțe, Arkhom Termpittayapaisith vorbește la un seminar cu tema „Property inside 2022”
– Suva, Fiji: Reuniunea Forumului Insulelor din Pacific (11 – 14 iul.)
– Luxemburg: Audieri în fața Curții de Justiție a UE în disputa dintre UEFA și promotorii competiției private propuse de Super League (11 – 12 iul.)
– China: Începând de astăzi, locuitorii din Beijing care doresc să aibă acces în anumite spaţii publice vor trebui să fie vaccinaţi împotriva noului coronavirus, cu excepţia celor diagnosticaţi cu afecţiuni ce nu permit vaccinarea. Restaurantele şi transportul public sunt exceptate de la această prevedere
– Geneva: Înmormântarea miliardarei Lily Safra, văduva bancherului Edmond Safra. Cunoscută pentru donaţiile sale filantropice, Lily Safra a sprijinit în special cercetările privind boala Parkinson şi alte boli care afectează creierului. Printre altele, a donat zece milioane de euro Fundaţiei Heritage, a doua zi după incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris
– Bulgaria: Cei trei tenori din grupul „Il Volo”, Piero Barone, Ignazio Boschetto şi Gianluca Ginoble, vor sosi pentru a patra oară în Bulgaria, unde vor susţine concerte, la Teatrul Antic din Plovdiv, pe 11 iulie, şi la Sofia, pe 13 şi 14 iulie, de data aceasta, prezentând muzica de film a marelui compozitor de film Ennio Morricone. „Volo sings Morricone and more” este cel mai recent proiect al tenorilor, o călătorie prin arta şi muzica unuia dintre marii compozitori ai secolului XX. Concertele din muzica lui Morricone vor fi prezentate împreună cu Opera din Plovdiv, iar la Sofia, cu Orchestra Simfonică a postului naţional de radio, BNR. Melodii legendare din filmele „The Good, the Bad and the Ugly”, „Malena”, „Once Upon a Time in America” şi alte pelicule emblematice ale cinematografiei vor răsuna pe scenele din cele două oraşe. După primul lor concert din muzica lui Morricone, de vara trecută, la Arena di Verona, „Il Volo” a primit un premiu special, la cea de-a 78-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia
– Reykjavik, Islanda: Sunt marcați 50 de ani de la începutul jocului de șah dintre americanul Bobby Fischer și sovieticul Boris Spassky
– Are loc Campionatul European de fotbal feminin – EURO 2022 (6-31 iulie)
- Austria – Irlanda de Nord (19:00), în Grupa A
- Anglia – Norvegia (22:00), în Grupa A
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Mondială a Populaţiei”; se celebrează anual, la recomandarea din iunie 1989 a Consiliului Director al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare – PNUD; marchează „Ziua celor cinci miliarde” de locuitori ai Terrei, celebrată în întreaga lume la 11 iulie 1987 – 35 de ani. NOTĂ: pe 12 octombrie 1999 s-a atins cifra de 6 miliarde de locuitori, iar pe 31 octombrie 2011, cifra de 7 miliarde
– „Ziua Mondială a Ciocolatei”, a fost declarată în 1995 de către francezi. Ciocolata, aşa cum o ştim noi azi, în formă de baton, a fost invenţia lui Joseph Fry, din Londra, în 1847. Ciocolata se folosea deja de mii de ani, însă sub altă formă; în 1519, conchistadorul Hernán Cortés a descoperit că Montezuma, conducătorul aztecilor, obişnuia să bea o băutură preparată din seminţe de cacao, numită „chocolatl”
– Ziua naţională a Mongoliei; aniversarea victoriei Revoluţiei populare mongole – 1921
– 1834: S-a născut pictorul american James Whistler (m. 1903)
– 1915: S-a născut editorul francez Guy Schoeller, „părintele” formatului Livre de Poche – Carte de Buzunar (m. 2001)
– 1916: S-a născut (în Australia) fizicianul rus Aleksandr M. Prohorov; a realizat primul generator cuantic în domeniul frecvenţelor ultraînalte; această realizare a sa (alături de altele) a dus la apariţia unui nou domeniu al ştiinţei – electronica cuantică; Premiul Nobel pentru fizică pe 1964, împreună cu compatriotul său Nikolai Basov şi cu americanul Charles Townes, pentru punerea la punct a laserului; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1991) (m. 2002)
– 1920: S-a născut (la Vladivostok, Rusia) Yul Brynner, actor de film american; a fost şi un redutabil fotograf, multe dintre lucrările sale au apărut în reviste prestigioase sau au fost folosite în reclame (m. 1985). NOTĂ: Actorul însuşi spunea, însă, că este născut la 7 iulie 1915, pe insula Sahalin, din tată elveţian de origine mongolă şi mamă româncă de origine ţigănească, numele la naştere fiind Taidje Khan. Fiul actorului, Rock Brynner, scria, într-o carte din 1989 despre tatăl său că s-ar fi născut la 11 iulie 1920
– 1927: S-a născut fizicianul american Theodore Harold Maiman, inventatorul primului laser funcţional (m. 2007) – 95 de ani
– 1930: S-a născut Harold Bloom, teoretician, critic și istoric literar, scriitor și profesor american (m. 2019)
– 1934: S-a născut Giorgio Armani, creator de modă şi întreprinzător italian
– 1937: S-a născut Adin Steinsaltz, rabin, profesor, filosof, scriitor, editor și traducător israelian; autorul unei traduceri de referinţă a Talmudului, textul central al iudaismului (m. 2020) – 85 de ani
1937: A murit George Gershwin, compozitor, pianist şi dirijor american; a creat aşa-numitul „jazz simfonic” (n. 1898) – 85 de ani
– 1948: S-a născut Hector Zazou (pseudonimul lui Pierre Job), compozitor şi producător francez de origine algeriană; adept al metisajului muzical, a prelucrat piese din muzica lumii, făcând mixajul cu muzica electronică (m. 2008)
– 1959: S-a născut Suzanne Vega, compozitoare, textieră şi interpretă americană
– 1962: S-a născut Serghei Mihailovici Golubiţki, scriitor, filolog, jurnalist rus; specialist în internet-trading; a scris despre problema tezaurului românesc din Rusia – 60 de ani
– 1989: A murit Sir Laurence Olivier, actor şi regizor englez de teatru şi film; reprezentant ilustru al şcolii teatrale engleze, în primul rând shakespeariene (n. 1907)
– 2008: A murit Michael Ellis Debakey, chirurg cardio-vascular și profesor american; a perfecționat bypass-ul cardiopulmonar și a fost primul care, în anul 1966, a implantat unui bolnav cardiac o inimă artificială (n 1908)
* * * * *