Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Janet Yellen şi ministrul nipon de finanţe, Shunichi Suzuki, au căut de acord marţi să întărească suplimentar legăturile bilaterale şi să lucreze împreună pentru a gestiona exacerbarea preţurilor la alimente şi energie cauzată de războiul provocat de Rusia în Ucraina. Ei au afirmat că războiul a intensificat rata volatilităţii, care ar putea efecte adverse pentru stabilitatea economică şi financiară şi s-au angajat să „coopereze în mod corespunzător” asupra problemelor legate de valută, în conformitate cu angajamentele lor ca membri ai Grupului celor Şapte (G7) şi ai G20. „Vom continua să ne consultăm îndeaproape în ce priveşte pieţele de schimb şi să cooperăm corespunzător pe probleme de valută, în conformitate cu angajamentele C7 şi G20”, au susţinut cele două părţi într-o declaraţie comună, în urma întâlnirii lor. Cei doi lideri au mai afirmat că sunt uniţi în „condamnarea faţă de războiul neprovocat, nejustificabil şi ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei”, adăugând că ei continuă să ridice costurile războiului pentru Rusia, implementând sancţiuni economice şi financiare. Yellen şi Suzuki au solicitat, de asemenea, Chinei şi altor creditori care nu fac parte din Clubul de la Paris să coopereze „constructiv” în gestionarea tratamentului datoriilor pentru ţările cu venituri mici care se confruntă cu probleme ale plăţilor acestora, în acelaşi timp cu concentrarea asupra problemelor ca modificările climatice şi reformele taxelor globale.(REUTERS – 12 iulie)/aionita/dsirbu