MAGYAR NEMZET (Ungaria), 11 iulie 2022 – În timp ce media de la Bucureşti îl menţionează din nou pe preşedintele Klaus Iohannis drept posibil urmaş al secretarului general NATO Jens Stoltenberg, expertul român cel mai cunoscut în politica de securitate afirmă că şeful danez al NATO va fi înlocuit cu o femeie politician din Marea Britanie.
„Dacă va veni o astfel de solicitare, o voi studia, apoi voi informa opinia publică” – a răspuns preşedintele României în cadrul unei informări de presă recente la întrebarea unui ziarist dacă ar accepta funcţia de secretar general al NATO. Cel de-al doilea mandat al preşedintelui Iohannis va expira în 2024 şi o altă candidatură la funcţia de preşedinte nu va mai fi posibilă. Mandatul lui Jens Stoltenberg a fost prelungit cu un an, astfel încât până în octombrie 2023 va mai rămâne în fruntea Alianţei militare. Presa din Bucureşti scrie că în cazul desemnării lui Iohannis şeful statului va demisiona probabil din funcţia de şef de stat şi peste trei luni vor avea loc în România alegeri anticipate.
Potrivit cotidianului clujean Krónika, partidul mai mic din coaliţie, PNL, se gândește că în acelaşi timp cu alegerile prezidenţiale vor avea loc şi alegeri parlamentare anticipate profitându-se de pe urma desemnării lui Iohannis în funcţia de secretar general NATO de o creştere a popularităţii. Nici social-democraţii care deţin liste de susţinere serioase nu s-ar da în lături de la o asemenea soluţie – scrie media de la Bucureşti.
Pe de altă parte, Hari Bucur-Marcu, cel mai cunoscut expert român în politica de securitate, consideră că noul secretar general nu va sosi din România, ci din Regatul Unit. „Dacă aş juca la bursă, mi-aş pune banii lângă numele a două femei din guvernul demisionar al lui Boris Johnson”.
„Ambele cunosc bine ce înseamnă NATO: Liz Truss (Mary Elisabeth Truss)este ministrul britanic de externe, iar Penny Mordaunt (Penelope Mary Mordaunt) este ministrul comerţului şi fostul ministru al apărării. De ce nu ştiu cine dintre ele va câştiga? Pentru că nu cunosc dacă vor dori să-şi asume în toamnă funcţia de secretar general al NATO, respectiv care dintre ele va fi nou premier al Marii Britanii” – a scris pe Facebook Hari Bucur-Marcu, cunoscut pentru aprecierile sale exacte legate de NATO.
Autor: István Pataky
Traducerea: Imola Stănescu