Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, astăzi, mai multe modificări în sistemul de învăţământ, cuprinse în cele două noi Legi ale educaţiei. Ce cuprind cele două proiecte – pentru învăţământul preuniversitar şi pentru cel universitar – ne spune acum, în direct, reporterul RRA, Daniela Vasilescu. Bună ziua!
Reporter: Bună ziua! Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat modificări importante în sistemul de învățământ, care se vor aplica din momentul intrării în vigoare a Legilor educației, respectiv luna septembrie a anului viitor.
Printre modificări, elevii care intră în septembrie în clasa a VII-a vor putea da admitere la unele licee înaintea susținerii Evaluării Naționale. Tot pentru acești elevi nu va mai conta media obținută în anii de școală pentru admiterea la liceu și nu vor mai primi note la educație fizică și arte, ci calificative de tip Admis/Respins. Elevii, părinții și cadrele didactice vor vedea schimbări din temelii în momentul intrării în vigoare a celor două legi, spune ministrul educației, Sorin Cîmpeanu:
Sorin Cîmpeanu: Arhitectura de sistem va fi complet schimbată. Aceste legi nu realizează o cosmetizare a sistemului de educație, ci sunt, cu adevărat, o reformă. Încep prin această condiție sine qua non, instituții capabile să operaționalizeze ceea ce scriem în legi.
Legile vor putea să intre în vigoare la 30 de zile după promulgare și publicarea în Monitorul Oficial, după care urmează o perioadă de opt luni pentru elaborarea legislației subsecvente. Va trebui pregătită arhitectura de sistem, deci toate instituțiile prezentate vor trebui să fie înființate, practic, până la finalul lunii iunie, 2023.
Reporter: Totodată, ministrul educației a anunțat modificări și la examenul de Bacalaureat, iar din anul 2030, învățământul obligatoriu va fi de la grupa mică de grădiniță. De mâine, proiectele se află în dezbatere publică timp de 35 de zile, iar cei interesați vor putea să-și spună părerea pe marginea celor două proiecte./ctuluc/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 12 iulie