Uniunea Europeană discută posibilitatea ridicării sancțiunilor introduse împotriva unor persoane fizice ruse, întrucât avocații UE au ajuns la concluzia că măsurile împotriva lor ar fi putut fi introduse din motive neconvingătoare, transmite Bloomberg, citând surse informate. Potrivit unor surse, aproximativ 30 de persoane fizice au dat în judecată UE, cerând să fie scoase de pe listele de sancțiuni. Aproximativ 10 persoane au adresat direct UE o cerere similară. În legătură cu sancțiunile UE au fost intentate în total 41 de acțiuni. Interlocutorii agenției au informat că angajații Serviciului juridic al UE le-au declarat reprezentanților permanenți ai UE, într-o întâlnire avută miercuri, că unele dintre aceste solicitări sunt justificate. Potrivit documentului aflat în posesia agenției citate, între persoanele care au cerut UE să ridice sancțiunile împotriva lor se numără fondatorul companiei chimice internaționale „Eurohim”, Andrei Melnicenko, și soția acestuia, Aleksandra, precum și oamenii de afaceri ruși Aleksei Mordașov și Alișer Usmanov./snicolau/avladucu
(www.interfax.ru – 14 iulie)