Experții de la Galeria Națională a Scoției din Edinburgh au rămas uimiți când, grație unei radiografii efectuate înainte de a expune un tablou într-o expoziție, au descoperit o pânza inedita de Van Gogh, practic, un autoportret al artistului ascuns în spatele unui alt tablou, aşa cum relatează site-ul BBC. Autoportretul acoperit cu straturi de lipici și carton se afla pe spatele unei alte lucrări a artistului olandez intitulată „Cap de țărancă”. „Când am văzut pentru prima dată radiografia – a spus restauratorul muzeului, Lesley Stevenson -, eram evident extrem de încântați. Aceasta este o descoperire semnificativă, deoarece adaugă elemente noi la ceea ce știm deja despre viața lui Van Gogh”. De altfel, este binecunoscut faptul că deseori, pentru a face economie, artistul olandez obișnuia să refolosească pânzele, lucrând pe ambele părţi. Tabloul „Cap de țărancă” a intrat în colecția Galeriei Naționale a Scoției în 1960, ca parte a unei donații făcute muzeului de un important avocat din Edinburgh. Pictura reprezintă o femeie din orașul Nuenen din sudul Țărilor de Jos, unde artistul a locuit din decembrie 1883 până în noiembrie 1885. Se crede că Van Gogh a pictat autoportretul pe cealaltă parte într-un moment cheie al carierei sale, după ce s-a mutat la Paris. La aproximativ 15 ani de la moartea artistului, tabloul a fost împrumutat pentru o expoziție Muzeului Stedelijk din Amsterdam. Panza a avut mai multi proprietari și în 1923 a fost achiziționată de Evelyn St Croix Fleming, tatăl celebrului Ian, creatorul personajului James Bond. Abia în 1951 a ajuns în Scoția, intrând în colecția lui Alexander și Rosalind Maitland, care ulterior au donat pictura muzeului din Edinburgh. (www.rainews.it – 14 iulie)/cpaunel