Comisia Europeană solicită României să modifice transpunerea unei directive privind combaterea spălării banilor

Comisia Europeană a trimis un aviz motivat României din cauza transpunerii incorecte în legislația națională a unei directive privind combaterea spălării banilor. Potrivit executivului comunitar, Bucureștiul a acordat mai multe scutiri de la obligația de a declara beneficiarii reali care nu sunt prevăzute de normele europene. Un alt aviz, transmis vineri, se referă la netranspunerea integrală a unei alte directive referitoare la distribuția transfrontalieră a fondurilor. Avizul motivat este cea de-a doua etapă a procedurii de infringement. România are acum la dispoziție două luni pentru a trimite un răspuns la Bruxelles. În caz contrar, următorul pas este sesizarea Curții de Justiție a Uniunii./rpatulea/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iulie)