Pentru a consolida securitatea energetică a ţării, Guvernul Ungariei poartă negocieri pentru achiziţionarea a 700 de milioane de metri cubi de gaze naturale în plus faţă de cantităţile care se regăsesc deja în contractele încheiate pe termen lung, a anunţat vineri, la Budapesta, ministrul ungar, Péter Szijjártó. Şeful diplomaţiei ungare a declarat că negocierile în acest sens sunt în curs de desfăşurare, atât în direcţia Est, cât şi în direcţia Vest; se speră că în a doua jumătate a săptămânii viitoare vor putea fi oferite mai multe informaţii cu privire la rezultatele acestora. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă susţinută în comun cu Gebran Bassil, preşedintele partidului creştin Mişcarea Patriotică Liberă din Liban. Ministrul ungar a amintit că anul trecut şi acum doi ani, jucătorii de pe piaţă au încercat să îl descurajeze cu privire la încheierea unui contract pe termen lung, considerând că aprovizionarea cu gaze poate fi asigurată şi fără acest lucru. Cu toate acestea, el a insistat întotdeauna că securitatea energetică a ţării reprezintă o problemă strategică, de siguranţă naţională, motiv pentru care au fost semnate contracte pe termen lung, atât cu Gazprom, cât şi cu Shell, a explicat Péter Szijjártó. „Dacă nu am fi încheiat aceste contracte, Ungaria ar avea acum mari probleme, pentru că piaţa europeană a gazelor naturale se confruntă cu o serie de lipsuri „, a afirmat ministrul, adăugând că datorită contractelor pe termen lung, aprovizionarea cu energie are o bază sigură. Péter Szijjártó a explicat că din cauza războiului trebuie să ne pregătim şi pentru întreruperi şi probleme în aprovizionarea Europei de Vest, adică „trebuie să stocăm o cantitate de gaze naturale cât mai mare posibilă”. Din acest motiv s-a decis ca Ungaria să achiziţioneze gaze naturale peste cantitatea stabilită în contractele pe termen lung. S-a constatat că, până acum, Gazprom a livrat la termen, iar cea mai previzibilă rută de transport pare a fi ruta din sudică, a subliniat ministrul ungar. Péter Szijjártó a amintit, totodată, că atunci când s-a construit infrastructura din Ungaria conectată la Turkish Stream, toată lumea a încercat să oblige Ungaria să nu o facă. Însă, dacă aceasta nu ar fi fost construită, Ungaria ar fi avut mari probleme, a spus Szijjártó. Ministrul de externe a precizat că jumătate din cantitatea de 32,6 milioane de metri cubi de gaze naturale care au ajuns vineri în Ungaria, 16,3 milioane de metri cubi a sosit pe ruta de sudică. Altfel spus, cea mai mare parte a gazului rusesc soseşte dinspre Sud, în timp ce din direcţia vest putem obţine doar o treime din cantitatea contractată, a explicat oficialul ungar. De aceea, în cadrul negocierilor privind livrarea unei cantităţi suplimentare de gaze s-a vorbit şi despre posibilitatea ca acele cantităţi care ar trebui să sosească dinspre Vest, să sosească în ţară dinspre Sud, a spus Péter Szijjártó. Şeful diplomaţiei ungare a amintit că în Liban trăiesc 1,5 milioane de refugiaţi sirieni, iar Libanul a acoperit 80% din necesarul său de grâu şi 90% din necesarul său de ulei alimentar din surse ucrainene şi ruseşti. Prin urmare, ţara stă pe un butoi de pulbere, iar dacă nu se va ajunge la pace, un val uriaş de migranţi ar putea porni în orice moment spre Europa. În cadrul conferinţei de presă, Gebran Bassil a subliniat că Ungaria şi guvernul ungar au fost întotdeauna alături de Liban, în condiţiile în care Libanul s-a aflat în situaţii dificile. Acest lucru este apreciat cu atât mai mult cu cât în politica internaţională credibilitatea şi loialitatea lipsesc cel mai adesea – a adăugat Péter Szijjártó./ademeny/ilapadat
(MTI – 15 iulie)