La Mariupol a fost observată o coloană de echipament şi tehnică militară a Federației Ruse. Un convoi de echipament militar rusesc a fost observat la Mariupol. Aproximativ o sută de unități de mașini blindate se îndreaptă spre regiunea Zaporijjie, relatează RBC-Ucraina citându-l pe consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko. ”Continuăm să urmărim deplasarea tehnicii blindate şi a echipamentelor militare aflate în apropiere de Mariupol. Ieri, un convoi mare de vehicule (până la 100 de unități) a circulat prin oraș, îndreptându-se în direcția regiunii Zaporijjie. În convoi au fost observate BMD-4, pe care unele persoane le-au confundat cu tancurile. De asemenea, a fost observat un număr important de vehicule blindate de transport de trupe”, a mai spus Petro Andriuşcenko. În plus, potrivit acestuia, un număr mare de soldați ruși s-a stabilit în satele din districtele Nikolsk și Manhuş, din apropierea regiunii Zaporijjie. „Localnicii susţin că majoritatea ocupanților ruşi sunt foarte tineri. Unii, după cum au auzit chiar din discuţiile lor, sunt tineri recruţi, având în vedere declarația ministrului rus al apărării, Serghei Şoigu, despre intensificarea ofensivei ruse pe absolut toate liniile frontului”, mai specifică consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko. Au fost difuzate informaţii potrivit cărora ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a ordonat forțelor ruse care au invadat Ucraina să avanseze pe toate zonele frontului. Ordinul a fost dat după o inspecție a ministrului a trupelor ruse din districtele militare ruse Sud și Centru./vdraguta/denisse
(www.rbc.ua – 16 iulie)