Primăriile vor putea accesa fonduri europene pentru proiecte din educaţie, sănătate şi de alimentare cu energie termică a populaţiei

Primăriile vor putea accesa fonduri europene pentru proiecte din educaţie, sănătate şi de alimentare cu energie termică a populaţiei. Banii europeni vor putea fi folosiţi şi în alte domenii, precum iluminatul sau transportul public, pentru a reduce impactul acestor cheltuieli în bugetele administraţiilor locale. Ministrul fondurilor europene, Marcel Boloş, a anunţat că bugetul total alocat este de 500 de milioane de euro, din care primăriile pot obţine subvenţii între 500.000 şi 5.000.000 de euro. Pentru proiectele care permit inclusiv comercializarea energiei verzi obţinute, valoarea granturilor este între 5.000.000 şi 15.000.000 de euro, a mai spus Marcel Boloş./ctuluc/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 17 iulie