Calendarul evenimentelor, 18 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 12:00 – Şedinţa Biroului permanent

* Ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții – sala 3063 și on-line

– Guvern

* Programul premierului Nicolae Ciucă:

  • ora 10:30 – Întrevedere cu E.S. Hiroshi Ueda, ambasadorul Japoniei în România – la Palatul Victoria

– Uniunea Europeană

* Timișoara: „Mediul economic – obstacole şi oportunităţi”, conferinţă organizată de europarlamentarul Maria Grapini, vicepreşedinte al Comisiei pentru piaţa internă şi protecţia consumatorului din Parlamentul European – ora 17:00, la Hotel Timişoara

– Ministere

* Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, va participa, de la ora 9:00, la deschiderea lucrărilor reuniunii la nivel înalt cu prilejul împlinirii a doi ani de la adoptarea Strategiei naționale și a Planului național de acțiune „Femeile, pacea și securitatea”, care va avea loc la Palatul Parlamentului, Camera Deputaților, Sala Drepturilor Omului. La activitate, care este organizată de MApN, prin Biroul managementul problematicii de gen, structură aflată în subordinea nemijlocită a Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, vor participa reprezentanți ai autorităților publice centrale, structurilor din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, UN Women, organizații non-guvernamentale, precum și reprezentanți ai tinerei generații de elevi, studenți și cursanți din cadrul școlilor și academiilor militare din România

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei

* Bruxelles: Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va participa la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale UE (Consiliul Afaceri Externe/CAE), care se va desfășura la Bruxelles. Din program:

  • Miniștrii de externe europeni vor avea un schimb de opinii aprofundat referitor la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, relațiile UE cu America Latină și Caraibi și diplomația digitală a UE
  • De asemenea, miniștrii europeni vor aborda aspecte privind Consiliul de Asociere UE-Israel și vor evalua evoluțiile recente din Republica Democratică Congo, Tunisia, precum și perspectivele de dialog ale UE cu Liga Statelor Arabe
  • Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul Bogdan Aurescu va expune evaluarea părții române cu privire la evoluțiile din teren și la consecințele la adresa securității regionale. De asemenea, va exprima sprijinul pentru menținerea presiunii asupra Rusiei și consolidarea regimului de sancțiuni la adresa acesteia, precum și cu privire la sprijinirea Ucrainei de către UE, inclusiv prin alocarea unei noi tranșe financiare prin Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF)
  • Ministrul de externe român va prezenta măsurile cele mai recente adoptate de România pentru facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina, printre care deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, finalizarea lucrărilor la linia de cale ferată cu ecartament larg din portul Galați, precum și acordul României pentru tranzitarea canalelor Chilia și Bâstroe de către nave sub pavilion terț încărcate cu cereale
  • De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu va prezenta rezultatele celei de-a doua ediții a Conferinței ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, găzduite și co-prezidate, alături de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Annalena Baerbock, și de ministrul de stat pentru dezvoltare, francofonie și parteneriate internaționale al Franței, Chrysoula Zacharopoulou
  • În cadrul discuției privind relațiile UE cu America Latină și Caraibi (ALC), ministrul Bogdan Aurescu va exprima sprijinul pentru consolidarea angajamentului UE cu această regiune și va menționa obiectivul României privind dinamizarea dialogului cu ALC
  • În cadrul discuțiilor privind diplomația digitală a UE, ministrul Bogdan Aurescu va exprima sprijinul pentru dezvoltarea și promovarea modelului european în domeniu, bazat pe respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statul de drept și principiile democratice. Va evidenția importanța consolidării rezilienței partenerilor din vecinătate, pentru combaterea amenințărilor hibride și a atacurilor cibernetice
  • Participarea ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu la discuția miniștrilor afacerilor externe din statele membre UE cu ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba, în marja CAE

– Ambasade

* Făgăraș, jud. Braşov: În marja Zilei Naționale a Franței (14 iul.), Ambasada Franței în România, organizează, de la ora 18:30, o celebrare specială dedicată militarilor francezi aflaţi în misiune în România, la Cetatea Făgăraşului (Str. Mihai Viteazul nr. 1). Alături de Laurence Auer, ambasadoarea Franţei în România, gazda evenimentului, vor fi prezenți generalul Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Apărării, generalul de corp de armată Vincent Guionie, comandantul forțelor terestre franceze şi reprezentanți ai autorităților locale. Cu această ocazie, reprezentanții presei au oportunități de imagine și interviuri scurte cu militarii francezi

– Diplomație

* Expoziția „Culorile Persiei” marchează 120 de ani de relaţii diplomatice dintre Iran şi România printr-un eveniment unic, în luna iulie, la ARCUB Gabroveni. Între 18 şi 22 iulie, publicul este invitat într-o incursiune în cultura iraniană printr-o serie de expoziţii şi ateliere susţinute de artişti importanţi din Iran. Evenimentul este organizat de Ambasada Republicii Islamice Iran din România, în parteneriat Primăria Capitalei prin ARCUB, sub auspiciile Ambasadei Republicii Islamice Iran în România, cu susţinerea Prefecturii din Isfahan. Desfăşurată în trei spaţii expoziţionale de la parterul Hanului Gabroveni, „Culorile Persiei” expune lucrările a 13 dintre cei mai mari artişti din Isfahan, de la sculpturi în lemn, la gravuri, broderii şi bijuterii.  În exclusivitate pentru evenimentul de la ARCUB, publicul are ocazia rară de a participa, în cadrul expoziţiei, la ateliere susţinute chiar de artiştii din Isfahan. Proiectul cuprinde ateliere şi demonstraţii live ale unor tehnici antice persane de realizare a picturilor în miniatură, de şlefuire şi încrustare a lemnului, prelucrare a pietrelor preţioase, broderie sau gravură folosite cu precădere în zona Isfahanului. Expoziţia poate fi vizitată în perioada 18-22 iulie, zilnic, între orele 11:00 şi 21:00, la ARCUB Gabroveni în sălile Cafenea, Librărie şi Arcelor

– Diaspora

* Jud. Neamț/ Jud. Bistrița Năsăud: Are loc o nouă ediție a Programului de tabere ARC, un program cu tradiție în susținerea identității lingvistice și culturale a românilor de pretutindeni, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Ministerul Sportului. În perioada 18 iulie – 22 august, tinerii români de pretutindeni vor avea șansa să redescopere România prin intermediul activităților organizate în cadrul Programului ARC. Atelierele la care vor putea participa se vor axa pe dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română și pe îmbogățirea cunoștințelor despre istoria, cultura și civilizația românească. De asemenea, vor fi organizate și excursii la obiectivele culturale și turistice din zonă. Taberele ARC de anul acesta se vor desfășura în centrele de agrement de la Oglinzi, județul Neamț, și Sângeorz-Băi, județul Bistrița Năsăud, în serii consecutive de câte 7 zile. La ediția din acest an sunt invitați să participe peste 1200 de elevi, studenți, tineri și profesori români din ţările aflate în jurul graniţelor şi Balcani, precum şi din diaspora

– Administrație

* Mediaş: La sediul Primăriei din Municipiul Mediaș, va avea loc o dezbatere publică privind reabilitarea și modernizarea centrului istoric din oraș. Publicul este invitat să participe la prezentarea documentației finale, la sediul Primăriei Municipiului Mediaș, Piața Corneliu Coposu nr. 3, Sala Daniel Thellmann, începând cu ora 17:00

* Onești: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Oneşti – ora 14:30, cu prezență fizică, la Sala Mare de ședințe, Bd. Oituz nr. 17

* Franţa: O delegaţie a Consiliului Judeţean Sibiu va fi prezentă la Rennes, în perioada 17-18 iulie, la invitaţia adresată preşedintei Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean, de către preşedintele Departamentului Ille et Vilaine, Jean-Luc Chenut. Din delegaţie fac parte consilieri judeţeni, reprezentanţii unor instituţii de cultură aflate în subordinea CJ Sibiu (Muzeul Astra, Filarmonica de Stat, Biblioteca Astra), precum şi angajaţi din aparatul de specialitate al instituţiei. Scopul vizitei îl reprezintă reînnoirea Acordului de parteneriat pentru următorii trei ani. Acesta va fi semnat pentru perioada 2022 – 2024, şi vizează schimburi de experienţă în domenii precum: servicii sociale, turism, cultură, mediu, agricultură şi dezvoltare rurală, egalitatea de gen şi tineret

 

 

 

– Social

* Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” continuă în lunile iulie și august proiectul „Ora liniștită”, un eveniment organizat în parteneriat cu asociația Supereroi printre noi, în cadrul căruia persoanele cu dizabilități de procesare senzorială și neurodiverse pot vizita expoziția fluturilor exotici vii într-o atmosferă prietenoasă nevoilor lor. Orele liniștite în sera de fluturi vor fi organizate în ziua de luni, 18 iulie, între orele 11:00 – 13:00, în afara programului obișnuit de vizitare, asigurându-se astfel publicului cu nevoi speciale posibilitatea de a admira fluturii exotici în liniște și feriți de agitația unei zile aglomerate. Frații, bunicii și prietenii copiilor cu nevoi speciale sunt bineveniți.Sera de fluturi are și ferestre transparente, special pentru cei care se tem de fluturi, dar ar vrea totuși să îi admire. Spațiul este accesibilizat scaunelor rulante. Formular de participare: https://forms.gle/4jGNnVPeLx8TckYi8. Accesul către seră se va face prin partea laterală a muzeului (partea stângă)- pe poarta de intrare a personalului. Fiecare persoană cu dizabilități + 1 însoțitor beneficiază de acces gratuit, în baza unui document doveditor. Facilitățile de vizitare și acces în cadrul expoziției pot fi consutate la: https://antipa.ro/wp-content/uploads/2021/07/text-accesibilizare.pdf

– Economic

* Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță lansarea sesiunii de primire de proiecte pentru submăsura 9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Sesiunea se va desfășura în perioada 18 iulie – 18 octombrie, iar alocarea financiară disponibilă pentru finanțarea proiectelor din această sesiune este 15.356.515 euro. Depunerea Cererilor de finanțare pentru submăsura 9.1 – Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol se va face on-line pe www.afir.info, conform precizărilor din Ghidul solicitantului, începând cu data de 18 iulie, ora 9:00. Termenul limită de depunere pentru sesiunea de cereri de proiecte aferentă sM 9.1 este 18 octombrie, ora 16:00

* Webinar organizat de Expert Forum cu tema „Cum ne pregătim pentru criza energetică de la iarnă?”, moderat de Otilia Nuţu – ora 10:00

* Minuta şedinţei Consiliului de administraţie al BNR pe probleme de politică monetară din 6 iulie 2022 – ora 15:00

* De astăzi, 18 iulie, Registrul Auto Român implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărții de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid. Clienții vor putea menționa pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier și vor scana cu un telefon mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Aceste facilități vor fi disponibile la intrarea în fiecare reprezentanță RAR din țară. Rămâne în vigoare și opțiunea de ridicare personală a Cărții de Identitate a Vehiculului, direct de la ghișeul reprezentanței teritoriale unde a fost efectuată activitatea

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la naşterea lui Tudor Vianu. Aversul monedei prezintă clădirea Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, inscripţia în arc de cerc ‘Romania’, stema României, valoarea nominală ’10 lei’ şi anul de emisiune ‘2022’

Reversul monedei redă portretul, suprapus parţial pe două cărţi, semnătura şi numele lui Tudor Vianu şi inscripţia ‘125 de ani de la naștere’

* Astăzi, 18 iulie, în ziua dinaintea lansării celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation privind dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitarea accesului acestora la finanţare, va fi un interval de câteva ore în care platforma nu va funcţiona, întrucât cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) vor face un ultim import de date din bazele de date de la Registrul Comerţului. În afara celor 10.000 de beneficiari prognozaţi ai pilonului de bază, va avea un alt pilon destinat în special celor din diaspora, unde se estimează că vor fi 1.000 de beneficiari

* Institutul Naţional de Statistică publică date privind cifra de afaceri în serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor în mai 2022 și cifra de afaceri în comerţul cu ridicata în mai 2022

* Jud. Ilfov: Traseele liniilor 416, 461 şi 473 vor fi modificate începând cu data de 18 iulie, pentru a permite executarea lucrărilor edilitare pe Str. Matei Millo, din oraşul Voluntari, conform unui anunţ al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI)

– Învățământ, Cercetare

* În cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacaulaureat 2022, în perioada 18 – 25 iulie, are loc înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe

* Muzeul Național Cotroceni organizează, în perioada 18 iulie – 12 august, a treia ediție a Cotroceni Summer School, un proiect de educație non-formală adresat copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani. Pe parcursul a patru săptămâni, copiii sunt invitați să participe la ateliere creative de educație pentru patrimoniu, care le vor oferi prilejul să descopere patrimoniul material și imaterial al Muzeului Național Cotroceni, dezvoltându-și, în același timp, abilitățile de comunicare și de interacțiune, spiritul artistic și creativitatea. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București fm și Agenția Rador

* Iași: Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași organizează ediția a III-a a programului de vacanță „Școala de vară pentru pitici” – un proiect educațional care are ca scop explorarea laturilor „magice” ale științelor naturale (18 – 22 iul.). Prin îmbinarea literaturii de specialitate cu imaginația, specialiștii invitați își propun să le demonstreze celor mici că aceste domenii pot fi nu doar interesante, ci și distractive. „Școala de vară” se adresează copiilor între 6 și 12 ani și cuprinde activități practice, care au rolul de a dezvolta curiozitatea și de a înțelege şi interpreta procesele naturale care au loc în mediu. Proiectul este organizat în parteneriat cu Facultatea de Fizică și Facultatea de Biologie ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului „Cristofor Simionescu” ale Universității Tehnice „Gh. Asachi” din Iași, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate, Fundația Academică Idei și Fapte pentru anii 2000 Iași și AstroClubul Iași. Activitățile se vor desfășura la sediul central al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi” (Bd Ștefan cel Mare, nr. 8-10), începând de luni, 18 iulie, în intervalul orar 9:30 – 11:00. Printre partenerii media: Radio România Iași. Din programul zilei:

  • „Lecția de Robotică” – demonstrație cu roboți de la Facultatea de Mecanică a Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iaşi (Catedra „Teoria Mecanismelor şi Robotică” – Departamentul „Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Robotică”)

* Sfântu Gheorghe:  Primăria Sfântu Gheorghe organizează şi în acest an un program de internship pentru studenţi, oferind 20 de locuri tinerilor care doresc să facă practică în cadrul acestei instituţii în perioada verii. Vor fi organizate două stagii de practică, în perioada 18 iulie – 12 august, respectiv 13 august – 9 septembrie. Tinerii selectaţi vor face practică la cabinetele celor doi viceprimari sau în alte birouri din cadrul Primăriei ori în instituţii subordonate acesteia

 

– Arhitectură

* Are loc întrunirea noului Consiliu Naţional al Ordinului Arhitecţilor din România (OAR)

– Cultură

* În cadrul celei de-a V-a săptămâni a programului Vacanța la MȚR, derulat în perioada 20 iunie – 31 iulie, are loc de la ora 10:00, Acoperișul de lapte cu Ana Petrovici-Popescu. Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional

* La 30 iulie, Organizația Națiunilor Unite a instituit Ziua Prieteniei. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române, cu sprijinul Plaza România, propune un proiect expozițional care aduce în prim-plan povestea prieteniei scriitorilor români, spusă de muzeografii și redactorii muzeului, prin care dezvăluie diferitele forme în care aceasta s-a concretizat în viețile autorilor, cu titlul „Prieteniile Scriitorilor”. Expoziția din Plaza România (Bd. Timișoara 26) va putea fi vizitată în perioada 18 – 31 iulie. Texte de: Zamfir Bălan, Radu Băieșu, Monica Lazăr, Loreta Popa, Mihaela Stanciu, Anni Udrea. Redactor: Olimpia Novicov

* Concert al trupei britanice Judas Priest – 50 Heavy Metal Years – ora 19:00, la Arenele Romane, Str. Cuțitul de Argint, Parcul Carol I. În deschidere vor cânta The Dead Daisies și Amalgama

* Brașov: Săptămâna Comediei revine cu cea de-a IX-a ediție anul acesta, între 18 – 24 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu și la Cinema Astra. Și ediția din acest an aduce două secțiuni în festival, una de teatru și una de film. Secțiunea competițională de teatru a Săptămânii Comediei aduce în premieră la Brașov 6 spectacole montate nu doar la teatre de stat, dar și venite din zona teatrului independent, ce propun publicului un umor de bună calitate și adaptări după texte clasice ale căror valoare și mesaj sunt de necontestat. Programul zilei:

  • Luni, 18 iulie – Fetele Pelican – Teatrul Nottara București, de The Wardrobe Ensemble. Regia și ilustrația muzicală: Horia Suru, scenografia: Doina Levintza. Distribuția: Crenguța Hariton, Isabela Neamțu, Sorina Ștefănescu, Alexandra Murăruș, Victoria Cociaș, Alexandru Mike Gheorghiu, Șerban Gomoi / Rareș Andrici, Anda Caropol, Mihaela Subțirică, Răzvan Bănică

* Călărași: Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Călărași, lansarea romanului „Umbra trecutului”, al autoarei Iuliana Șandru – ora 14:00, în Sala Perspective a bibliotecii județene

* Cluj-Napoca: Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 18 iulie – 7 august, expoziţia „(Re)constructing Visions”. Deschiderea oficială va avea loc luni, 18 iulie, de la ora 18:00, în prezența prof. univ. dr. Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Ioan Sbârciu, Președintele Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Cluj și dr. Dan Breaz, curatorul acestei expoziții și muzeograf laMuzeul de Artă Cluj-Napoca. Expoziția cuprinde o selecție din patrimoniul Muzeului de Artă Cluj-Napoca, în care sunt cuprinse atât lucrările unor artiști semnificativi pentru centrul artistic de la Cluj, cât și lucrările unor artiști de referință în istoria artei naționale

* Cluj-Napoca: Tenorii Piero Barone, Ignazio Boschetto și baritonul Gianluca Ginoble, ce compun trupa Il Volo, vor cânta pentru prima dată pe scena sălii BT-Arena din Cluj-Napoca, acompaniați de New Hope Orchestra, sub bagheta dirijorului Flaviu Mogoșan, în cadrul turneului mondial „Il Volo Sings Morricone and more” – ora 20:00

* Tulcea: „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale” revine la Scena din Piața Civică din Municipiul Tulcea în perioada 17 – 23 iulie, cu filme pentru toate gusturile și pentru toate vârstele. Din programul zilei:

  • ora 21:00 – “Mama”, regia: Elisabeta Bostan; scenariul: Vasilica Istrate; cu: Liudmila Gurchenko, Florian Pitiş, George Mihăiţă

– Sport

* Au loc meciuri în prima etapă a SuperLigii de fotbal:

  • AFC Botoşani – AFC Chindia Târgovişte – ora 18:30, pe Stadion Municipal din Botoşani
  • FC Petrolul Ploieşti – FC Voluntari – ora 21:00, pe Stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti

* Otopeni, jud. Ilfov: România va fi reprezentată de şapte sportivi, cinci fete şi doi băieţi, la Campionatele Europene de sărituri în apă pentru juniori de la Otopeni. Peste 250 de sportivi din 22 de ţări vor concura timp de şapte zile în bazinul de sărituri din Complexul Sportiv de Nataţie din Otopeni, în probe individuale, sincron şi Jump Event, conform FR de Nataţie şi Pentatlon Modern (18 – 24 iul.)

* Croația: Sportivi români la Campionatele Europene de lupte Under-15 de la Zagreb (16 – 19 iul.)

* Egipt: Sportivi români la Campionatele Mondiale de scrimă de la Cairo (15 – 23 iul.)

* Oregon, SUA: Sportivi români la Campionatele Mondiale de atletism de al Eugene (15 – 24 iul.)

– S-a întâmplat într-o zi de 18 iulie

* Acum 311 ani (1711), între 18 şi 22 iulie, a avut loc marea confruntare de la Stănileşti/Vaslui dintre forţele ruso-române, conduse de ţarul Petru I şi Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi cele otomane. Victoria turcilor l-a obligat pe Dimitrie Cantemir să părăsească tronul, iar în Moldova a fost introdus, la 6.X.1711, regimul fanariot

* Aceasta este data la care, acum 138 de ani (1884), se consideră că a luat fiinţă Serviciul Meteorologic al României. Ştefan Hepites (1851-1922), organizatorul reţelei meteorologice din România, a înfiinţat atunci prima staţie de acest fel din Bucureşti, cu sediul central în Herăstrău (în 1878 înfiinţase, la Brăila, prima staţie meteorologică din ţară). România este membru fondator al Organizaţiei Meteorologice Mondiale, create la 11.X.1947 (OMM şi-a început activitatea ca agenţie specializată a Naţiunilor Unite în 1951, cu sediul la Geneva) (18/30)

* Se împlinesc 105 ani (1917) de când Consiliul de Miniştri hotăra, la propunerea lui Nicolae Titulescu, atunci ministru de finanţe, strămutarea sediului şi avutului Băncii Naţionale a României în Rusia. Transportul s-a făcut în perioada 27 iulie – 3 august, cu un tren de 24 de vagoane, din care trei vagoane reprezentau valorile BNR (cu o valoare declarată de 1.594.836.721,09 lei, dintre care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluată la 500.000 lei, iar restul reprezentând titluri, efecte, depozite şi alte valori), iar 21 de vagoane valorile Casei de Depuneri (1.661 de casete, al căror conţinut era estimat la circa 7,5 miliarde lei)

* Acum 67 de ani (1955) era creată Adunarea Atlanticului de Nord (AAN), forumul interparlamentar al NATO. La data de 14.XI.1998, AAN a decis modificarea titulaturii sale în „Adunarea Parlamentară a NATO”, organism consultativ interparlamentar format din membri ai parlamentelor naţionale ale statelor membre, numărul reprezentanţilor naţionali fiind proporţional cu numărul populaţiei statelor membre şi reprezintă distribuţia politică a parlamentelor naţionale. Cunoscută iniţial sub numele de „Conferinţa Membrilor de Parlament din Ţările NATO”, organizaţia a fost denumită succesiv „Conferinţa Parlamentarilor NATO” şi „Adunarea Nord Atlantică”. Președintele în funcție al AP NATO este Gerald E. Connolly (SUA). În perioada noiembrie 1990 – aprilie 2004, Parlamentul României a luat parte la activităţile Adunării cu statut de invitat şi apoi de asociat (de la 17.IV.1991). După aderarea la NATO, în data de 2 aprilie 2004, delegaţiei Parlamentului României i-au revenit, conform regulamentului, zece locuri de membru, ce se repartizează corespunzător între Camera Deputaţilor şi Senat

* Cu 46 de ani în urmă (1976) Nadia Comăneci a obţinut prima notă de 10 din istoria Jocurilor Olimpice. La doar 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montréal, Québec, desfăşurate în perioada 17 iulie – 1 august. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obţinut scorul perfect la olimpiadă (de şase ori), dar a şi câştigat trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), o medalie de argint (echipă compus) şi bronz (sol). Acasă, succesul său i-a adus distincţia de „Erou al Muncii Socialiste” din partea autorităţilor comuniste, fiind cea mai tânără româncă distinsă cu acest titlu

* Cu 31 de ani în urmă (1991) intra în vigoare Norma nr. 630 din 4 iulie 1991 emisă de Banca Naţională a României privind aplicarea prevederilor referitoare la înfiinţarea şi funcţionarea caselor de schimb valutar

* Acum 26 de ani (1996) autorităţile americane hotărau permanentizarea clauzei naţiunii celei mai favorizate acordate României. Permanentizarea clauzei naţiunii celei mai favorizate pentru România a fost oficializată în urma votului exprimat, la 18 şi 19 iulie 1996, în Camera Reprezentanţilor şi în Senatul Statelor Unite şi a promulgării legii în cauză, la 3 august 1996, de către preşedintele Bill Clinton. Prin Acordul privind relaţiile comerciale dintre România şi SUA, semnat la 2.IV.1975, României i se acorda clauza naţiunii celei mai favorizate. La 25 şi 28.VII.1975 Congresul SUA (Senatul, respectiv Camera Reprezentanţilor) ratifica Rezoluţia prin care se acorda României clauza. Printr-o declaraţie a Guvernului SUA, din 26.II.1988, se anunţa că începând din 3 iulie acelaşi an înceta aplicarea clauzei. La data de 3.XI.1993 preşedintele Bill Clinton semna textul Rezoluţiei comune a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor privind (re)acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României

* Se împlinesc 10 dani (2012) de când cel puţin opt persoane au fost ucise şi peste 20 au fost rănite într-o explozie care a vizat un autocar cu turişti israelieni în parcarea aeroportului din staţiunea bulgară, Burgas. Incidentul terorist s-a produs la împlinirea a exact 18 ani de la un atentat anti-israelian, care a avut loc în Argentina şi care s-a soldat cu 85 de morţi

Aniversări – Comemorări

– Sf. Mucenic Emilian de la Durostorum (Calendarul Creştin-Ortodox 2022; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2022)

– 1867: S-a născut chimistul Ştefan Minovici; în 1919 a fondat Societatea de Chimie a României; şi-a legat, totodată, numele de organizarea învăţământului farmaceutic românesc de rang universitar; membru corespondent al Academiei Române din 1925 (m. 1935) – 155 de ani

– 1868: S-a născut Miron Cristea (prenumele la botez: Elie), primul patriarh al României, ridicat la această demnitate la 4 februarie 1925, învestit şi înscăunat la 1 noiembrie acelaşi an; mitropolit primat al României (1919-1925); membru al Regenţei în timpul primei domnii a regelui Mihai I (1927-1930); prim-ministru (1938-1939) în timpul dictaturii regale, a regelui Carol al II-lea; teolog, filolog și publicist; membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1939)

– 1903: A murit Anghel Demetriescu, critic literar şi publicist; a întocmit, la cererea lui Spiru Haret, ministru al instrucţiunii publice, un raport pe baza căruia se vor înfiinţa primele biblioteci populare (1898); membru corespondent al Academiei Române din 1902 (n. 1847)

– 1924: S-a născut inginerul electromecanic Ioan M. Anton; studii şi cercetări în domeniul cavitaţiei şi al maşinilor hidraulice; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 2011)

– 1930: S-a născut S. Damian (pseudonimul lui Samuel Druckmann), eseist, critic şi istoric literar, stabilit în Germania (m. 2012)

– 1931: S-a născut traducătoarea Micaela Ghiţescu; între anii 1952 şi 1955 a fost închisă de autorităţile comuniste sub acuzaţia de relaţii cu străinătatea; a tradus mai ales din literaturile portugheză şi braziliană, dar şi din literatura engleză, franceză, germană, spaniolă și canadiană; din 2003 redactor-şef şi apoi director al revistei „Memoria (revista gândirii arestate)”, care se ocupă cu păstrarea memoriei victimelor comunismului românesc (m. 2019)

– 1932: S-a născut Radu Constantin Bălescu, fizician belgian de origine română; contribuţii în fizica statică, teoria cinetică, fizica plasmei, fuziunea termonucleară controlată; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1990) (m. 2006) – 90 de ani

– 1935: S-a născut (la Timişoara) Ioan Holender, muzician, bariton, impresar artistic și director managerial austriac de operă; directorul Operei de Stat din Viena (1992 – 2010); preşedinte (2003-2015) şi director artistic (2005-2015) al Festivalului de Muzică „George Enescu”

– 1937: S-a născut pictorul Gabriel Popa (m. 1995) – 85 de ani

– 1938: A murit (la Sinaia) regina Maria (Alexandra Victoria de Saxa-Coburg), nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii, dar şi a ţarului Nikolai al II-lea al Rusiei; soţia regelui Ferdinand I al României (1914-1927); încă din timpul campaniei militare din 1913 din Bulgaria, regina Maria s-a implicat activ în acţiunile Crucii Roşii, preocupare devenită şi mai evidentă în timpul războiului de eliberare şi întregire naţională (1916-1919); a depus, pe plan extern, o intensă muncă de susţinere a intereselor şi drepturilor României; a scris literatură memorialistică; membră de onoare a Academiei Române din 1915 (n. 1875, la Eastwell Park, Anglia)

– 1945: S-a născut Mircea Constantinescu, prozator, critic literar şi jurnalist (m. 2014)

– 1948: A murit Grigore T. Popa, medic, anatomist, scriitor, publicist şi profesor; a rămas în istoria endocrinologiei mondiale prin descrierea sistemul port hipotalamo-hipofizar (făcută în 1930, împreună cu cercetătoarea australiană Una Lucy Fielding); fondator al revistei „Însemnări ieşene” (1936); membru corespondent al Academiei Române din 1936 (n. 1892). NOTĂ: Ca un omagiu adus memoriei unuia dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai învăţământului medical din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi îi poartă numele

– 1950: S-a născut pictorul Petre Velicu, stabilit la Paris

– 1950: A murit Gheorghe Kiriac Constantinescu, medic veterinar şi zootehnist; studii privind aplicarea principiilor de genetică în zootehnie; creatorul şcolii româneşti de zootehnie; a organizat Institutul Naţional Zootehnic (1926) (n. 1888)

– 1951: S-a născut Dan Grădinaru, prozator, critic și istoric literar

– 1974: A murit Miron Constantinescu, sociolog şi istoric; militant comunist; membru titular al Academiei Române din 1974 (n. 1917, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 1988: A murit pictorul și desenatorul Aurel Ciupe (n. 1900)

– 1993: A murit Nicolae Lungu, compozitor, dirijor și profesor; fondator şi dirijor al Societăţii corale ”România” (1934-1949), dirijor al Coralei Patriarhiei Române (1947-1985), care în onoarea lui îi poartă numele (n. 1900)

– 1993: A murit Jean Negulesco (nume la naștere: Ioan Negulescu), regizor american de film de origine română; de formaţie pictor, a lucrat la Paris (1918-1929) pe lângă Modigliani, Picasso, Giacometti ş.a; stabilit ulterior în America, a devenit un celebru colecţionar de artă; ca regizor, a realizat, la Hollywood, numeroase melodrame şi comedii sentimentale; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1900)

– 2006: A murit Raoul Şorban, pictor, critic şi istoric de artă, profesor, scriitor, eseist şi memorialist (n. 1912)

– 2009: A murit Petre Alexandrescu, arheolog, elenist, istoric al religiilor (n. 1930)

– 2009: A murit scriitorul Iuliu Raţiu, cunoscut în special ca autor şi promotor al literaturii şi presei pentru copii şi tineret (n. 1930)

– 2010: A murit Mircea Micu, poet, prozator şi publicist (n. 1937)

– 2013: A murit violoncelistul Alexandru Moroşanu, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România (n. 1948)

– 2016: A murit pictoriţa Medi Wechsler Dinu (n. 1908)

– 2020: A murit dirijorul Modest Cichirdan, fost director al Teatrului Liric „Elena Teodorini” Craiova şi al Filarmonicii „Oltenia” din Craiova (n. 1941)

 

EVENIMENTE EXTERNE

– Baku, Azerbaijan: Vizita președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Agricultură și Pescuit din cadrul UE

– Paris: Președintele francez Emmanuel Macron primește vizita președintelui Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan (18 – 19 iul.)

– Berlin: Președintele german, Frank Walter Steinmeier va avea întrevederi cu președintele egiptean Abdel Fattah al-Sisi

– Berlin: Cancelarul german Olaf Scholz și președintele egiptean Abd al-Fattah as-Sisi susțin o conferință de presă după întâlnirea lor de la Berlin

– Tokyo: Vizita ministrului sud-coreean de externe Park Jin, care este primit de premierul nipon Fumio Kishida

– New Delhi, India: Alegerea președintelui de către membrii Parlamentului

– Viena: Prim-ministrul slovac, Eduard Heger va avea întrevederi cu cancelarul austriac, Karl Nehammer

– Geneva: Urmează să aibă loc reuniunea Comitetului de Urgență al OMS privind variola maimuței

– Rabat: Prima vizită a unui șef de stat major israelian în Maroc (18 – 20 iul.)

– Londra: Michael Saunders, membru extern al Comitetului de politică monetară al Băncii Angliei, susține un discurs la Resolution Foundation

– Washington: Începe procesul lui Steve Bannon, fost consilier al președintelui Trump, pentru refuzul de a coopera la ancheta Congresului asupra atacului de la Capitoliu

– New York: Bank of America publică rezultatele din al doilea trimestru

– Fort Lauderdale, SUA: Începe procesul autorului atacului armat de la școala Parkland

– Sunbury-On-Thames, Marea Britanie: Recensământul anual al populației de lebede de pe Tamisa (18 – 22 iul.)

– Hampshire, Marea Britanie: Salonul internațional aeronautic de la Farnborough 2022 (18 – 22 iul.)

– Kigali, Rwanda: Congresul ariilor protejate africane (APAC) (18 – 23 iul.)

– Are loc Campionatul European de fotbal feminin – EURO 2022 (6 – 31 iul.)

  • Islanda – Franţa (ora 22:00), în Grupa D
  • Italia – Belgia (ora 22:00), în Grupa D

– Nyon, Elveția: Este programată tragerea la sorţi a meciurilor din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal – ora 13:00

  • Are loc tragerea la sorţi a meciurilor din turul al treilea preliminar al Europa Conference League la fotbal

– Germania/ Elveția/ Italia: Au loc turneele de tenis ATP de la Hamburg şi Gstaad (18 – 24 iul.), precum şi cele WTA de la Hamburg (17 – 23 iul.) şi Palermo (18 – 24 iul.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mandela” (Mandela Day) este marcată din 2010, anual, la iniţiativa Organizaţiei Naţiunilor Unite, în ziua de naştere a omului politic sud-african Nelson Mandela (18.VII.1918-5.XII.2013); ONU a lansat un apel mondial ca, în această zi, fiecare să consacre 67 de minute din timpul propriu pentru a-i ajuta pe alţii, în semn de omagiu faţă de valorile apărate de fostul preşedinte sud-african; cele 67 de minute reprezintă anii consacraţi luptei politice de către Mandela. NOTĂ: Nelson Mandela, om politic sud-african, a fost una dintre personalităţile politice marcante ale secolului XX; lider al Congresului Naţional African şi al luptei împotriva apartheid-ului, a fost închis timp de 27 de ani (1962-1990); primul preşedinte de culoare al Republicii Africa de Sud, după primele alegeri multirasiale din aprilie 1994 (1994-1999), a devenit unul dintre promotorii procesului de reconciliere naţională; Premiul Nobel pentru pace pe 1993, împreună cu Frederik de Klerk (preşedinte al R. Africa de Sud între anii 1989 şi 1994); s-a retras din viaţa politică în 2004

– 1374, 18/19: A murit poetul italian Francesco Petrarca, unul dintre cei mai importanţi poeţi lirici ai literaturii italiene (n. 1304)

– 1610: A murit pictorul italian Caravaggio (Michelangelo Merisi) (n. 1571)

– 1659: S-a născut Hyacinthe Rigaud, pictor francez de origine catalană (m. 1743)

– 1720: S-a născut Gilbert White, ornitolog englez (m. 1793)

– 1721: A murit pictorul francez Antoine Watteau (n. 1684)

– 1811: S-a născut (la Calcutta/India) scriitorul britanic William Makepeace Thackeray (m. 1863)

– 1817: A murit romanciera engleză Jane Austen (n. 1775) – 205 ani

– 1821: S-a născut Pauline Garcia-Viardot, pianistă, compozitoare şi cântăreaţă de operă franceză de origine spaniolă; a fost şi o portretistă de talent; fiica tenorului Manuel Garcia şi sora renumitei mezzosoprane Maria Malibran (m. 1910)

– 1845: S-a născut poetul francez Tristan Corbière (născut Édouard-Joachim Corbière) (m. 1875)

– 1853: S-a născut fizicianul olandez Antoon Hendrik Lorentz; a pus bazele teoriei electronice a materiei (1909); a elaborat teoria electrodinamicii mediilor în mişcare, relaţiile noi de transformare a coordonatelor pe care le-a găsit având un rol esenţial în elaborarea teoriei relativităţii; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1902, împreună cu conaţionalul său Pieter Zeeman; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1928)

– 1873: A murit Ferdinand David, violonist, compozitor şi profesor german (n. 1810)

– 1899: A murit Horatio Alger, scriitor american, unul dintre cei mai prolifici autori americani din ultimii 30 de ani ai secolului al XIX-lea (n. 1832)

– 1900: S-a născut Nathalie Sarraute, scriitoare franceză de origine rusă; unul dintre fondatorii curentului literar „Noul roman” (m. 1999)

– 1921: S-a născut actorul german Heinz Bennent (m. 2011)

– 1921: S-a născut Richard Leacock, regizor de film documentar și profesor de origine britanică, stabilit la Paris din 1989; unul dintre pionierii cinematografiei directe și a stilului cinema vérité (m. 2011)

– 1921: S-a născut astronautul şi senatorul John Glenn, primul american care a orbitat în 1962 în jurul Pământului (m. 2016)

– 1922: S-a născut Thomas Samuel Kuhn, filosof american şi istoric al ştiinţei (m. 1996) – 100 de ani

– 1927: S-a născut dirijorul german Kurt Masur; a fost unul dintre cei care au militat pentru libertate şi democraţie în anul 1989 în Republica Democrată Germană (m. 2015) – 95 de ani

– 1931: S-a născut baritonul ceh Juri (sau Yuri) Mazurok (m. 2006)

– 1937: S-a născut chimistul american de origine poloneză Roald Hoffmann; cunoscut pentru teoriile sale privind desfăşurarea reacţiilor chimice, dezvoltate independent şi de japonezul Kenchi Fukui; pentru aceste teorii, cei doi au primit Premiul Nobel pentru chimie pe 1981 – 85 de ani

– 1949: A murit Vitĕzslav Novák, compozitor şi profesor ceh (n. 1870)

– 1967: S-a născut actorul american Vin Diesel – 55 de ani

– 1973: A murit actorul englez de film Jack Hawkins (n. 1910)

– 2012: A murit actorul indian Rajesh Khanna, considerat primul superstar de la Bollywood (n. 1942) – 10 ani

– 2015: A murit actorul american Alex Rocco (nume real: Alessandro Federico Petricone, Jr.) (n. 1936)

– 2017: A murit scriitorul, istoricul și politicianul francez Max Gallo (pseudononim: Max Laugham); autor a peste o sută de cărți și al biografiilor unor personalități ca Robespierre, Garibaldi, Napoleon sau Iulius Cezar (n. 1932) – 5 ani

– 2020: A murit romancierul, scenaristul, jurnalistul și traducătorul spaniol Juan Marsé (numele la naștere Juan Faneca Roca), un cunoscut portretist al Barcelonei (n. 1933)

– 2020: A murit actorul și cântărețul japonez Haruma Miura (n. 1990)